Noua lege a insolvenţei, aşa cum este definită în draftul prezentat public de către Ministerul Justiţiei, vine să îi transforme pe cei care, din varii motive, eşuează în afaceri, în vinovaţii de serviciu pentru tot ce se întâmplă negativ în România, arată o analiză realizată de o companie de consultanţă.

Potrivit Frames, o dovadă în acest sens este faptul că, în ultimele luni, mai mulţi lideri politici, prea puţini cunoscători ai fenomenului, au lansat în spaţiul public afirmaţii alarmiste despre "abuzul de insolvenţă" şi "miliardele pierdute" din cauza acesteia.    

"În loc să fie privită ca o procedură absolut normală în economie, aşa cum se întâmplă în economiile dezvoltate, unde insolvenţa sau falimentul nu sunt privite ca un eşec iremediabil, un motiv de oprobiu public, la noi insolvenţa este transformată în sperietoare publică ori de câte ori politicienii au nevoie să acopere neputinţa instituţiilor statului în recuperarea datoriilor uriaşe şi pedepsirea vinovaţilor'', a afirmat Adrian Negrescu, managerul Frames, citat într-un comunicat al companiei.

Specialistul aminteşte, în context, că procedura de insolvenţă este, în esenţă, o metodă prin care economia se "curăţă" de firmele cu probleme, o procedură juridică esenţială pentru o economie sănătoasă şi asta mai ales în condiţiile în care un procent semnificativ de societăţi comerciale "mor" în câţiva ani de la înfiinţare, din cauza lipsei capitalului, a blocajului financiar şi, mai ales, a lipsei de know-how economic.

Noua lege îşi propune, în esenţă, să instituie un fel de filtru de "bună-credinţă" al judecătorului la deschiderea procedurii. În plus, interzice accesul la procedura de insolvenţă pentru "recidivişti", emite termene mai scurte pentru perioada de insolvenţă, o procedură accelerată de tragere la răspundere şi interzice înfiinţarea de firme de către asociaţi/administratori aflaţi în insolvenţă, se mai arată în documentul citat.

Potrivit analiştilor, multe dintre aceste măsuri există, deja, în legislaţia actuală: Legea 85/2014, Legea societăţilor nr. 31/1990 şi Codul penal sancţionează intrarea cu rea-credinţă în insolvenţă; frauda împotriva creditorilor; bancruta frauduloasă sau simplă; fraudele comise de administratori în dauna creditorilor (art.239,240,241 şi 242 din Codul penal, art.169 din legea 85/2014.

"Nu cadrul legal este problema, ci lipsa aplicării lui. În majoritatea cazurilor de faliment, de exemplu, practicianul în insolvenţă, mai rar creditorii, solicită atragerea răspunderii", avertizează aceştia.

Compania de consultanţă citează în comunicat o decizie a ICCJ potrivit căreia, acolo unde fiscul este creditor, sentinţa definitivă se predă fiscului pentru executare. Cu privire la infracţiunile contra patrimoniului aplicabile insolvenţei, practicianul se fereşte de obicei să formuleze plângeri întrucât practica a arătat că cercetarea penală durează excesiv de mult, pe de o parte, iar pe de altă parte obligaţia plângerii ar aparţine mai mult creditorilor (părţii vătămate)'', afirmă specialiştii.

O altă idee lansată în spaţiul public de către politicieni este că firmele inactive fiscal "blochează corecta funcţionare a economiei".

Adrian Negrescu a explicat că această afirmaţie este doar în parte adevărată, pentru că o firmă declarată inactivă la Registrul Comerţului nu produce bunuri, servicii şi nici nu interacţionează cu piaţa iar singurul loc unde poate crea "distorsiuni" este în statistici, dacă acestea nu sunt corect filtrate.

Conform analizei, inactivitatea fiscală este, în esenţă, o sancţiune aplicată contribuabilului de către ANAF în anumite cazuri (nu îşi îndeplineşte obligaţiile declarative prevăzute de lege, evită controalele organului fiscal, ANAF constată că firma nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat, are sediul social/ mandatul administratorului expirat etc....). Registrul acestor firme este ţinut tot de ANAF.

Ca urmare a "anulării codului de TVA" şi a celorlalte sancţiuni (amenzi, nededucerea cheltuielilor şi a tva etc.), orice firmă serioasă fie depune imediat eforturi să fie reactivată fie dispare de pe piaţă ca urmare a concurenţei.

Instrumentul legal există şi pentru aceste situaţii, în Legea 31, art.237 care abordează şi dizolvarea din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate şi radierea din oficiu, în anumite situaţii.

Analiza Frames subliniază faptul că, în ultima vreme, pe scena politică se vehiculează tot mai mult ideea că insolvenţa este folosită "pentru a evita plata datoriilor, nu pentru a salva afacerea" şi cataloghează acest fapt drept o dovadă a lipsei de know-how şi de cunoştinţe în domeniu.

"Definiţia legală a insolvenţei (Legea 85/2014, art. 5 pct. 29) este imposibilitatea debitorului de a plăti datoriile certe, lichide şi exigibile cu sumele de bani disponibile. Cu alte cuvinte, la data intrării în insolvenţă, societatea deja a intrat în incapacitate de plată iar intrarea în insolvenţă este o obligaţie legală şi are tocmai scopul de a găsi soluţii de plată, fie prin reorganizare, fie prin lichidare.. Chiar dacă ar exista situaţii în care un mare datornic la stat (şi nu au fost prezentate exemple) ar reuşi deschiderea insolvenţei deşi ar putea plăti datoriile la stat, această situaţie de fapt ar trebui cunoscută de ANAF care ar fi trebui să reacţioneze prompt, fie pe cale civilă în cadrul procedurii de insolvenţă fie chiar prin sesizarea procurorilor", se mai arată în cercetare.

Analiştii subliniază, totodată, că datele financiare oficiale, prezentate de ANAF, arată că nu cei din mediul privat sunt principalii vinovaţi pentru blocajele din economie, pentru marile restanţe la bugetul de stat, iar printre firmele în insolvenţă cu cele mai mari datorii la buget se numără societăţi cu capital integral sau majoritar de stat. Aceştia dau exemplu cazuri documentate care arată că aceste companii rămân în insolvenţă ani la rând, cu pasiv uriaş, fără ca statul să aplice aceleaşi "măsuri ferme" cu care ameninţă mediul privat. 

"Dincolo de măsurile salutare anunţate de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, în scopul eficientizării activităţii ANAF, este nevoie de mai multă atenţie la firmele de stat care se folosesc de acest mecanism al insolvenţei. Iar în prim-plan se află aceste mari companii care profită de statutul lor, de influenţa pe care o au în zona decizională, neplătindu-şi obligaţiile şi distorsionând semnificativ mediul de business'', consideră Negrescu.

În viziunea consultanţilor, dacă va fi aprobat în forma propusă în dezbatere de Ministerul Justiţiei, proiectul riscă să genereze mai multe probleme în economie decât să ofere un instrument eficace în gestionarea firmelor cu probleme. Mai mult chiar, proiectul amână aplicarea reală a legii prin introducerea unor filtre suplimentare care blochează accesul la protecţia legală a firmelor oneste aflate în dificultate.

"Insolvenţa nu este principala cauză a problemelor României, ci un mecanism legal necesar pentru a gestiona dificultăţile financiare în mod ordonat. A o transforma în ţap ispăşitor pentru toate problemele economiei, de la comportamentul incorect în business la problemele de colectare ale ANAF reprezintă o soluţie ineficientă. În loc să ne focusăm pe reducerea evaziunii prin mecanismele clare, prevăzute de lege, transformăm ideea de insolvenţă într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare, iar efectele vor fi pe măsură'', susţine Adrian Negrescu. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Marinescu, editor: Daniel Badea, editor online: Ady Ivaşcu)