Miruță: Procesul de selecție a membrilor CA a fost viciat la 6 companii; preocuparea oamenilor de acolo nu e salariul, este influențarea deciziei
Întreg procesul de selecție a membrilor Consiliului de Administrație a fost viciat la șase companii de stat printr-o procedură construită timp de 8 ani, prin care angajați ai acestui minister și-au arătat dimensiunea competenței în interes personal, a declarat, joi, ministrul Economiei, Radu Miruță, într-o conferință de presă.
Acesta a dispus ca doi oameni din conducerea direcției responsabile cu coordonarea intereselor în societățile de stat să fie cercetați disciplinar.
Miruță a transmis că a extins controalele și la restul companiilor aflate în portofoliul ministerului, după verificările efectuate la aceste șase companii - IOR, IAR, Avioane Craiova, Iprochim, Șantierul Naval 2 Mai, Minvest, la final urmând să trimită un raport la Parchet.
'Au fost verificate un număr de 6 companii de stat și s-a observat că întreg procesul de selecție a membrilor Consiliului de Administrație a fost viciat. A fost viciat printr-o procedură construită timp de 8 ani de zile, prin care angajați ai acestui minister și-au arătat dimensiunea competenței în interes personal, timp în care interesele acestor companii de stat au fost călcate în picioare. Am descoperit ordine ilegale, am descoperit faptul că aceste numiri, în mod intenționat, au fost făcute invocându-se o lege care a expirat și asta nu s-a întâmplat neobservat, ci s-a întâmplat intenționat, pentru că după ce s-a modificat legea, ar fi trebuit să mai obțină niște avize suplimentare și li se puneau niște piedici în a-și implanta oamenii acolo. La nivelul ministerului au fost semnate acte administrative care au avut temei legal abrogat. Au fost considerate legi care nu mai aveau valabilitate tocmai pentru a se duce la îndeplinire implantarea unor oameni, sărindu-se eventuale piedici. Mai țineți minte diavolul de care vă spuneam din companiile astea de stat? Astăzi are o formă, are un chip și are tămâie. În urma raportului Corpului de Control pe care l-am primit aseară, pe care l-am aprobat, am dispus ca doi oameni din conducerea direcției responsabile cu coordonarea intereselor în companiile de stat să fie cercetați disciplinar', a subliniat Miruță.
Potrivit acestuia, concluziile raportului corpului de control au 'dimensiune penală'.
'Lucrurile care mi-au fost aduse la cunoștință prin acest raport al corpului de control sunt de o dimensiune penală. Observând că 6 verificate din 6 au această problemă, am dispus extinderea la toate companiile de stat. Statistic și observând modul în care s-au desfășurat aceste lucruri, mă aștept să se găsească și acolo astfel de probleme și voi face un pachet final pe care îl voi trimite către Parchet, ca să nu deranjăm Parchetul în fiecare zi, cum pare că ar fi nevoie să se întâmple în acest minister. Cumulăm mai multe și trimitem o singură dată. E important de menționat că aceasta este doar faza 1, sunt doar primele pe care le-am putut în această lună și jumătate analiza, pe lângă alte probleme ale acestui minister. Nu ne oprim aici. Știu că ustură, știu că mulți se întreabă cine o fi făcut asta, cine o fi numit, ce responsabil politic o fi fost atunci. Vă spun că nu mă interesează. Pe tura mea în acest minister astfel de lucruri nu sunt tolerate, nu vor fi acceptate. Nu mă uit în spate, mă uit ce putem face în continuare. Iar pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, trebuie modificată curajos legea', a transmis ministrul.
Întrebat care sunt infracțiunile constatate, Radu Miruță a răspuns că 'parchetul trebuie să clarifice asta'.
'În corpul de control sunt specialiști, sunt juriști, mi se spune că se îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate infracțiuni. Se vor trimite toate către parchet, extraordinar de justificat, un raport schematic, e la latitudinea altei instituții să încadreze și să ia măsurile legale', a adăugat șeful de la Economie.
Miruță a subliniat că trebuie recuperat tot prejudiciul, pentru că preocuparea oamenilor puși în funcții la aceste companii de stat este influențarea deciziei.
'Să recuperăm tot! V-am mai spus și vă spun: e o fentă pe care am plecat și eu în primele două săptămâni. Preocuparea oamenilor de acolo nu e salariul, este influențarea deciziei. Când am scăzut salariul de la 530 de milioane la 140 de milioane a fost doar spectacol că au renunțat la bani. (...) Vorbim despre redresare economică, despre relansare economică, despre planuri economice. Toate aceste lucruri au în comun și resursele statului român, în capul cărora sunt puși niște oameni strict cu scop malițios. E o așteptare nerealistă să continuăm asta și să ne așteptăm că vor fi vreodată resursele ajunse în buzunarul oamenilor din România. România nu e o țară deloc săracă. România e o țară sărăcită. România este o țară cu atât de multe resurse și paradoxul face ca românii să nu simtă în buzunarul lor beneficiul faptului că trăiesc într-o țară bogată, pentru că de la resursa țării până la buzunarul oamenilor există niște decizii politice care merg în contrasens cu interesul oamenilor și trebuie să avem curaj să vorbim despre asta, indiferent cât de multe articole denigratoare cei care sunt afectați vor comanda. Există o observație care a devenit lege. Cum afectezi o companie de stat, cum văd câte un titlu, dar strict în legătură cu acea companie de stat. Înseamnă că e o dovadă că facem treaba bine și o vom face în continuare', a mai spus demnitarul. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe














