Muncitorii străini depind de digitalizarea proceselor birocratice gestionate de autorități pentru a-și putea schimba angajatorul (patronat)
Muncitorii străini din România depind în prezent de digitalizarea proceselor birocratice gestionate de autorități, în condițiile în care lipsa unor proceduri exclusiv online prelungește timpii de așteptare, consumă resurse și întârzie integrarea acestor lucrători pe piața muncii, susțin reprezentanții Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România (PIFM).
''Este nevoie ca schimbarea de angajator să se poată face integral online, fără depunerea dosarului la ghișeu. În afară de oferta de muncă, cazierul străinului este emis de autoritățile române și, odată încărcat pe portal, poate fi verificat direct de către Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). În plus, documentele de la șomaj sunt deja emise în format electronic în majoritatea județelor, ceea ce înseamnă că nu ar mai trebui depuse în original'', a declarat vicepreședintele PIFM, Elena Panțiru, într-un comunicat al organizației patronale.
În prezent, procesul este unul hibrid: dosarele sunt încărcate online, dar trebuie depuse și în format fizic, iar avizele sunt transmise ulterior tot în format digital. ''Ne dorim ca la schimbarea de angajator sau de funcție să eliminăm complet depunerea fizică. Străinii sunt deja în România, sunt angajați și verificați. Eliminarea acestui pas ar salva timp, oameni și energie atât pentru noi, cât și pentru IGI. Resursele necesare pentru a opera aceste modificări online s-ar rezuma probabil la 2-3 persoane dedicate, dar impactul ar fi extrem de benefic pentru toți'', a adăugat Elena Panțiru.
Patronatul subliniază că disponibilitatea Inspectoratului General pentru Imigrări există, însă întregul proces depinde de eforturile agențiilor de recrutare, care trebuie să pregătească și să depună documentele în ambele formate. Muncitorii străini rămân astfel vulnerabili: fără sprijinul unei agenții specializate, intrarea sau reintrarea lor în legalitate devine aproape imposibilă. ''Dacă un angajat străin rupe legătura cu angajatorul său, îi este extrem de greu să găsească un nou angajator care să îl introducă în legalitate. Mulți nu cunosc detaliile procedurale și nu știu că fără un acord de încetare a colaborării nu se mai poate face nimic'', atrage atenția vicepreședintele PIFM.
În acest context, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă solicită accelerarea digitalizării proceselor și implementarea unor proceduri complet online pentru schimbarea angajatorului și a funcției, considerând această măsură vitală pentru protecția muncitorilor străini, eficiența angajatorilor și buna funcționare a instituțiilor statului.
Potrivit sursei citate, un alt obstacol major îl reprezintă în continuare timpii de așteptare. În cazul unui aviz de lucrător permanent pentru un muncitor înalt calificat, dacă cererea este încărcată astăzi, locul disponibil pentru procesare poate fi abia în ianuarie. Singura excepție este schimbarea de angajator, pe care IGI București o prioritizează pentru a evita blocarea activității lucrătorului și a angajatorului. ''Acest proces ar putea fi accelerat semnificativ prin digitalizarea completă a etapelor'', subliniază vicepreședintele patronatului.
Schimbarea de funcție se confruntă cu aceleași bariere. Chiar și atunci când toate documentele sunt valabile și încărcate pe portal, procesul impune depunerea dosarului fizic, prezența în audiență și multiple formalități, se menționează în comunicat.
Pentru a remedia această situație, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă înaintează ca soluție crearea, de către Inspectoratul General pentru Imigrări, a unor secțiuni distincte pe portalul online, dedicate exclusiv schimbării angajatorului. Acestea ar trebui însoțite de un sistem de programări cu timpi de așteptare semnificativ reduși, astfel încât procesul să fie mai rapid și mai accesibil pentru toți cei implicați.
''Această măsură ar eficientiza procesul, ar reduce aglomerările și ar preveni întârzierile majore care afectează statul și muncitorii. În prezent, durata obținerii unui nou aviz de muncă în cazul schimbării angajatorului sau funcției poate ajunge până la 6 luni, generând pierderi estimate de 9.000 RON/persoană pentru stat. Simplificarea procedurii ar putea aduce la buget un plus de până la 90 milioane RON (aproximativ 18 milioane de euro) la un volum de 10.000 de cazuri anual'', susțin reprezentanții patronatului.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), citate de PIFM, în prima jumătate a anului 2024 în România erau înregistrați peste 150.000 de muncitori străini cu drept de muncă. Cei mai mulți provin din Nepal, Sri Lanka, Bangladesh, Filipine și India, iar peste 70% activează în construcții, HoReCa și transporturi, domenii grav afectate de lipsa forței de muncă locale. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Mihaela Dicu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre
Majoritatea sticlelor de unică folosință, a dozelor de aluminiu și PET-urilor utilizate în industria berii, reciclate prin SGR
Aproape toate sticlele de unică folosință, dozele de aluminiu și PET-urile utilizate în industria berii au fost reciclate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), arată datele prezentate, miercuri, de directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu, într-o conferință de specialitate. 'Cifrele pe care











