CFR Călători suplimentează numărul vagoanelor spre destinațiile cele mai solicitate, în minivacanța de Sfânta Maria
CFR Călători pune la dispoziția publicului întreaga sa capacitate de transport tehnic disponibilă, pentru a asigura mobilitatea către destinațiile dorite, în zilele cu trafic crescut din minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Potrivit unui comunicat al companiei, pentru această perioadă, în funcție de parcul disponibil și solicitările de trafic, se va suplimenta operativ numărul de vagoane la trenurile cele mai solicitate spre și dinspre centrele de pelerinaj, pentru ca pelerinii să poată participa la slujbele prilejuite de sărbătoare. De asemenea, se va suplimenta numărul de vagoane la 'Trenurile Soarelui', pentru ca turiștii să se poată bucura de serbările dedicate Zilei Marinei Române pe litoral.
'CFR Călători depune eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităților de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat tehnic și funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot apărea situații în care, din cauza temperaturilor exterioare de peste 35 grade (care, la nivelul șinei și al cutiei vagonului, pot depăși 50 grade) sau a deschiderii geamurilor în timpul mersului, instalațiile de climatizare să funcționeze fără a mai asigura răcirea în parametrii optimi', atenționează reprezentanții operatorului de transport feroviar de călători.
Pentru a evita supraaglomerarea unor trenuri și situațiile neplăcute cauzate de epuizarea locurilor, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimațiilor de călătorie și, totodată, să aleagă din întreaga ofertă de trenuri disponibile într-o zi de circulație, nu doar pe cele din orele de vârf.
'Achizițiile online pot fi efectuate până la ora de plecare a trenului din stație, în limita locurilor disponibile', subliniază compania.
Biletele pentru traficul intern pot fi achiziționate anticipat prin următoarele canale: online, de pe cfrcalatori.ro; din aplicația mobilă 'CFR Călători bilete online' (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări și agențiile de voiaj CFR Călători. În plus, pe 15 august, vor fi deschise agențiile de voiaj CFR Călători care funcționează în incinta centrelor comerciale Titan și Carrefour Colentina din București.
'Înainte de urcarea în tren, recomandăm călătorilor să se asigure că dețin bilet de călătorie, pentru a evita taxarea suplimentară în tren, corespunzătoare rangului trenului și zonei kilometrice, și/sau suportarea costurilor amenzilor conform reglementărilor în vigoare', adaugă reprezentanții companiei. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, organizată miercuri
Specialiști din decidenți din domeniile Energie și Mediu vor fi prezenți, miercuri, la conferința de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, ce va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie în incinta Romaero. Potrivit organizatorilor, în cadrul dezbaterii vor fi prezenți invitați externi, reprezentanți ai Cancelariei prim-
Forum dedicat transportului și infrastructurii strategice, organizat miercuri la București
Cea de-a noua ediție a forumului regional EECONNECTED, dedicat transportului multimodal, logisticii și infrastructurii strategice, va avea loc miercuri, la București, și va reuni reprezentanți ai companiilor de transport și logistică, operatorilor portuari și feroviari, industriei, infrastructurii, mediului investițional și autorităților publice din mai multe țări eu
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu
Folcuț (ARB): Companiile au atras finanțări noi de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni, în creștere cu 8,2%
Companiile au atras finanțări noi în valoare de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni ale acestui an, în creștere cu 8,2% comparativ cu anul trecut, iar creditele pentru investiții reprezintă aproximativ 30% din portofoliul de credite, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB).
Folcuț (ARB): Rata de neperformanță la creditele companiilor a urcat la 5,6%
Rata de neperformanță la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creștere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2025, nivelul fiind mai ridicat în cazul IMM-urilor decât al corporațiilor, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director executiv în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB). 'Dintre toat
FIDES: 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate în 2024
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, față de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES). În același timp, aproximativ 94% din populația României locuia într
Jianu (IMM România): Ar trebui să ne uităm din nou la un program de tip IMM Invest; lipsește cash-flow-ul în economie
Un program de tip IMM Invest ar trebui reanalizat, în condițiile în care economia se confruntă cu o lipsă de cash-flow, iar rata de default a programului este de sub 2%, a declarat, marți, Florin Jianu, președintele IMM România, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui să ne uităm iarăși cu foarte multă atenție la un p
România, printre țările UE cu creșteri semnificative ale prețurilor carburanților, în luna august 2026
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat. Potrivit oficiului european de statistică, în 26 di





