logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

UPDATE Directorii generali şi financiari ai companiilor feroviare renunţă la 10% din indemnizaţii; angajaţi ai CFR SA vor lucra 4 zile/săptămână

Imagine din galeria Agerpres

Directorii generali ai CFR Infrastructură și CFR Călători, directorii financiari ai celor două companii și directorii generali și financiari ai societăților Informatică Feroviară, Electrificare CFR și Tipografică Feroviară își vor reduce indemnizațiile cu 10%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban.

De asemenea, la CFR Infrastructură, în plus față de reducerea indemnizațiilor, s-a luat decizia de a se reduce programul de lucru la 4 zile pe săptămână pentru un număr restrâns de angajați, fără a fi afectată siguranța circulației.

'În urma discuțiilor pe care le-am purtat cu directorii generali ai CFR Infrastructură și CFR Călători, aceștia, alături de directorii financiari ai celor două companii, își vor reduce indemnizațiile cu 10%. Totodată, și directorii generali și financiari ai filialelor CFR Infrastructură (Informatică Feroviară, Electrificare CFR și Tipografică Feroviară) își vor reduce indemnizațiile cu 10%. Tot cu 10%, își vor reduce indemnizațiile și directorul general și financiar de la SCRL Brașov - filială a CFR Călători. Este un gest necesar care transmite un semnal clar de responsabilitate și solidaritate', a scris Șerban, pe pagina sa de Facebook.

El a reiterat că a început un amplu proces de eficientizare și optimizare a cheltuielilor în cadrul companiilor din subordinea ministerului.

'Încă de la preluarea mandatului, am început un amplu proces de eficientizare și optimizare a cheltuielilor în cadrul companiilor din subordinea ministerului. La CFR Infrastructură, în plus față de reducerea indemnizațiilor, s-a luat o decizie curajoasă: programul de lucru va fi redus la 4 zile pe săptămână pentru un număr restrâns de angajați, fără a fi afectată siguranța circulației. Economia estimată prin această măsură este de aproximativ 3,25 milioane de lei lunar. Este în curs de implementare un sistem clar de reorganizare, optimizare și funcționare a subunităților din țară. Cu această măsură, CFR Infrastructură estimează că va economisi aproape 57 milioane de lei pe an', a adăugat ministrul.

În plus, se va renunța la materialul rulant tehnologic învechit care poate fi casat și valorificat, ceea ce ar putea aduce înapoi, în bugetul companiei, aproximativ 8,7 milioane de lei până la sfârșitul anului.

'În paralel cu acestea, CFR Infrastructură continuă transformarea căii ferate prin proiecte strategice moderne, finanțate din fonduri europene nerambursabile', a mai notat șeful de la Transporturi.

Și la CFR Călători se vor reduce cheltuielile nejustificate, prin aplicarea următoarelor măsuri: suspendarea unor trenuri neperformante (economii de 40 milioane lei); neacordarea orelor suplimentare și festive (economii de 47 milioane lei); demersuri către ARF pentru redimensionarea volumului de activitate și creșterea valorii unitare (economii de 40 milioane lei); reducerea indemnizațiilor conducerii (0,3 milioane lei) și sistarea cumulului pensie - salariu (economii de 1,5 milioane lei).

'Economii totale estimate până la finalul anului: peste 130 milioane lei! Totodată, am pornit un amplu proces de actualizare a indicatorilor de performanță de la companiile din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii', a arătat Ciprian Șerban.

Într-un comunicat remis ulterior AGERPRES, CFR SA (Infrastructură) face referire la decizia de optimizare a activității pe anumite secții ale rețelei feroviare publice, administrate de companie, care sunt caracterizate printr-un volum de trafic feroviar extrem de scăzut sau chiar inexistent.

'Această măsură face parte dintr-un proces amplu de eficientizare operațională, ce are ca scop utilizarea responsabilă a resurselor, creșterea sustenabilității financiare și adaptarea la realitățile economice și logistice actuale. În lunile iunie și iulie 2025, au fost realizate analize tehnice detaliate, urmate de consultări directe cu reprezentanții federațiilor sindicale și ai conducerii Sucursalelor Regionale de Căi Ferate. Aceste demersuri au condus la adoptarea unor soluții care vizează reducerea costurilor de întreținere a infrastructurii și adaptarea forței de muncă în mod responsabil, fără a afecta secțiile cu activitate intensă și rentabilitate economică ridicată', se precizează în comunicat.

De asemenea, începând cu luna august a acestui an, va fi implementată modificarea programului de lucru pentru un număr restrâns de salariați care își desfășoară activitatea în secții cu trafic redus sau inexistent, vizate de acțiuni de restructurare, raționalizare și optimizare a activității. Economia estimată în urma acestei măsuri este de aproximativ 3,25 milioane lei lunar la fondul de salarii.

'Precizăm că această decizie nu presupune închiderea operațională a secțiilor respective, acestea rămânând funcționale și disponibile pentru eventuale solicitări ale operatorilor de transport feroviar, în conformitate cu prevederile legale și tehnice aplicabile', subliniază reprezentanții CFR SA.

Complementar, CFR SA a inițiat și alte acțiuni de restructurare, raționalizare și eficientizare, menite să consolideze echilibrul financiar. Prin aplicarea unui sistem unitar de gradare și normare a subunităților din cadrul Sucursalelor Regionale CF, compania estimează o economie bugetară medie anuală de aproximativ 57 milioane lei.

Totodată, casarea și valorificarea materialului rulant tehnologic învechit este prevăzută să genereze încasări anuale de aproximativ 8,7 milioane lei până la finalul anului în curs.

'Pentru a sprijini sustenabilitatea financiară, directorul general al CFR SA, împreună cu directorul financiar și directorii generali și financiari ai filialelor companiei - Societatea Informatică Feroviară SA, Societatea Electrificare CFR SA și Societatea Tipografică Filaret SA - au decis să propună consiliilor de administrație reducerea cu 10% a indemnizației fixe brute lunare, începând cu data de 1 august 2025. Această măsură reflectă angajamentul conducerii față de echilibrul bugetar, solidaritatea instituțională și susținerea eforturilor de optimizare, în condițiile în care mandatele în cauză nu prevăd indemnizații variabile', potrivit comunicatului.

În paralel, CFR SA continuă procesul de modernizare și digitalizare a infrastructurii prin implementarea unor proiecte strategice, finanțate din fonduri europene nerambursabile. Acestea includ dezvoltarea unui software pentru elaborarea mersului de tren, implementarea unei platforme digitale pentru gestionarea colaborativă a investițiilor, actualizarea arhitecturii sistemelor IT centrale, realizarea unui sistem informatic de tip Disaster Recovery Center, precum și instalarea unui sistem de telegestiune a consumului de energie electrică.

De asemenea, compania colaborează activ cu unitățile administrativ-teritoriale pentru dezvoltarea unei rețele feroviare moderne și funcționale, adaptate nevoilor actuale de mobilitate urbană și regională.

În prezent, sunt în curs de implementare 14 proiecte comune care vizează introducerea trenurilor metropolitane, modernizarea accesibilității în stațiile de cale ferată și integrarea infrastructurii feroviare în proiecte de regenerare urbană.

Investițiile în curs de desfășurare vor contribui semnificativ, începând cu trimestrul IV 2025 și până în trimestrul I 2026, la creșterea vitezei de circulație a trenurilor de călători și marfă, modernizarea stațiilor feroviare și a trecerilor la nivel cu calea ferată, precum și la îmbunătățirea siguranței prin implementarea unor sisteme moderne de semnalizare, automatizare și supraveghere, se mai spune în comunicatul administratorului de infrastructură feroviară.

La rândul său, CFR Călători susține că, anul acesta, va reduce cheltuielile cu aproape 130 de milioane de lei. Potrivit unui comunicat, pentru anul 2025, compania a întocmit planul de redresare, în conformitate cu Ordonanța 156/2024, aprobat de AGA, în vederea eficientizării activității societății. Prin aplicarea acestor măsuri, CFR Călători își propune: reducerea cheltuielilor pentru anul 2025 cu aproximativ 130 milioane de lei, optimizarea forței de muncă prin reorientarea și recalificarea în cadrul societății, precum și acoperirea funcțiilor deficitare și o politică restrictivă în angajarea de personal.

În primele 6 luni, în urma implementării acestor măsuri, impactul financiar este de 104 milioane de lei, iar până la sfârșitul anului compania dă asigurări că va realiza reducerile propuse în plan.

În plus, în perioada imediat următoare, planul de măsuri va fi suplimentat cu următoarele acțiuni, după obținerea avizelor/aprobărilor Consiliului de Administrație, respectiv Adunării Generale a Acționarilor: reducerea indemnizațiilor directorului general, respectiv directorului financiar contabil cu 10% (impact de 0,3 milioane de lei, în condițiile în care salariul lunar al directorului general este 44.000 de lei brut și 25.740 de lei net); sistarea cumulului pensiei cu salariul (impact de 1,5 milioane de lei până la sfârșitul anului); suspendarea unor trenuri neperformante (impact de 40 milioane de lei).

CFR Călători amintește printre măsuri și analiza cerințelor de trafic și adaptarea circulației trenurilor în corelație cu aceste cerințe, fără afectarea mobilității persoanelor, prin sistarea temporară a circulației unor trenuri și reașezarea orarelor de circulație pentru atingerea dezideratului de reducere a cheltuielilor cu impact minim asupra pieței de transport.

De asemenea, nu se vor mai acorda orele suplimentare și festive, măsură cu impact de 47 milioane de lei. Astfel, se va menține în serviciu în zilele festive strict personalul necesar pentru activitatea de exploatare curentă și desfășurarea celorlalte activității (ex: anumite tipuri de întreținere care nu impactează activitatea de siguranță și confort se vor desfășura preponderent în perioada luni-vineri a săptămânii). Totodată, se vor adapta dispozițiile care vizează activitatea și în corelație cu acestea turnusurile de personal, astfel încât orele suplimentare, dacă se înregistrează, să poată fi compensate cu timp liber în temeiul prevăzut de lege, se arată în comunicatul CFR Călători. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 4244

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 06-08-2025 19:37

Buzoianu: Începând din această săptămână, Raul Pop este secretar de stat la Ministerul Mediului pe zona de deșeuri și poluare

Raul Pop a fost numit secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pe zona de deșeuri și poluare, a anunțat, miercuri, ministra de resort, Diana Buzoianu, pe pagina sa de Facebook. 'Raul Pop este, începând din această săptămână, secretarul de stat la Ministerul Mediului pe zona de deșeuri și poluare. Vreau

Economic 06-08-2025 18:56

Ministerul Mediului: Au fost semnate contractele de mandat pentru noii membri ai Consiliului de Administrație al Romsilva

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță semnarea contractelor de mandat pentru patru noi membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în urma unei proceduri derulate conform legislației în vigoare. Conform unui comunicat al MMAP, procesul de selecție și numire s-a desfășurat 'î

Economic 06-08-2025 17:52

Barbu: România trebuie să crească capacitatea de producție internă în sectorul suin pentru a reduce dependența de importuri

România trebuie să crească capacitatea de producție internă în sectorul suin, iar investițiile sunt esențiale pentru a reduce dependența de importuri și pentru a susține consumul de carne de porc românească, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în timpul unei vizite în județul Satu Mare, pentru evaluarea pr

Economic 06-08-2025 15:37

Precipitațiile prognozate pot îngreuna intervențiile în zonele afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț (secretar de stat)

Precipitațiile prognozate în perioada următoare pot îngreuna intervențiile din zonele afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț și solicităm deținătorilor de baraje să se asigure de buna funcționare a descărcătorilor hidraulici, pentru a evita posibila blocare a acestora cu material lemnos, aluviuni târâte sau deșeuri antrenate de

Economic 06-08-2025 14:14

Numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a crescut cu 234, în iunie 2025 (Ministerul Finanțelor)

Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în iunie 2025, de 1.305.595, cu 234 mai multe comparativ cu luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Raportat la ianuarie 2025, numărul posturilor ocupate a fost în iunie

Economic 06-08-2025 13:07

ANOFM: Angajatorii din România oferă 36.038 de locuri de muncă; 251 posturi vacante în străinătate, prin Eures

Angajatorii din România pun la dispoziție 36.038 locuri de muncă, în timp ce, în Spațiul Economic European (SEE), sunt vacante 251 posturi pentru români, prin rețeaua Eures, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Conform datelor centralizate, l

Economic 06-08-2025 10:53

Platformele non-UE ce vând direct consumatorilor români pot genera pierderi fiscale de 2,12 miliarde de euro/an (analiză)

Platformele internaționale de comerț electronic care vând direct către consumatorii din România pot genera pierderi fiscale de circa 10,86 miliarde de lei pe an (2,12 miliarde de euro), în următorii doi ani, reiese dintr-o analiză publicată, miercuri, de Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO). Potrivit cercetării,

Economic 06-08-2025 10:08

Afacerile din comerț au sporit cu 2,6% în primele șase luni (serie brută)

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere, pe ansamblu, cu 2,6%, în primele șase luni ale anului, raportat la perioada similară din anul precedent, datorită creșterii vânzărilor de produse nealimentare (+5,9%) și comerțului cu amănuntul al carburanților

Economic 06-08-2025 10:03

ANPC a amendat cu peste 370.000 de lei unii furnizori de energie pentru nerespectarea legislației în domeniu

Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 370.000 de lei unor furnizori de energie pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu, în cazul prestării serviciilor de furnizare a energiei electrice către consumatorul casnic. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transm

Economic 05-08-2025 19:39

Ministerul Mediului: Un rest de plată de 8,75 milioane de lei către Romsilva se află 'în curs de soluționare'

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a efectuat, în perioada 2022-2025, plăți în valoare de peste 61 milioane lei către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, aferente lucrărilor derulate, iar în prezent există un rest de plată în valoare de 8,75 milioane lei, aflat în curs de soluționare, a menționat instituția într-o

Economic 05-08-2025 17:52

PAID a plătit primele două daune totale, în urma inundațiilor din Broșteni

Primele două daune totale, în valoare de câte 100.000 de lei, au fost achitate proprietarilor afectați de inundațiile din Broșteni, a anunțat marți Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), pe pagina oficială de

Economic 05-08-2025 17:49

Barbu: Fermele care integrează producția, procesarea și distribuția sunt cheia pentru o agricultură modernă și competitivă

Fermele românești care integrează producția, procesarea și distribuția sunt cheia pentru o agricultură modernă și competitivă, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în timpul unei vizite de lucru efectuate în județul Sălaj, pentru monitorizarea proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2

Economic 05-08-2025 16:06

UNSAR: Evoluția primelor RCA e în directă legătură cu numărul mare de accidente pe care vehiculele înmatriculate în România le produc

Evoluția primelor RCA este în directă legătură cu numărul foarte mare de accidente pe care vehiculele înmatriculate în România le produc atât în țară, cât și în străinătate, susțin reprezentanții Uniunii Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Reprezentanți

Economic 05-08-2025 13:56

Romsilva: Risc major privind îndeplinirea jaloanelor din PNRR, din cauza întârzierii plăților de către Ministerul Mediului

Regia Națională a Pădurilor - Romsilva atrage atenția asupra unui risc major privind îndeplinirea jaloanelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în contextul întârzierii plăților aferente lucrărilor realizate în lunile mai și iunie 2025. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, regia precizează c

Economic 05-08-2025 13:35

CNAB: Echipamentele de control de securitate ce permit ridicarea restricțiilor privind lichidele vor fi puse în funcțiune până în T1 2026

Compania Națională Aeroporturi București a încheiat un contract al cărui obiect îl constituie livrarea de echipamente de control de securitate ce permit inclusiv ridicarea restricțiilor asociate procesării lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs), finalizarea operațiunilor de instalare și punere în funcțiune a acestor echipamente fiind estimată cel mai t