ASF: Peste 440.000 de români au accesat aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!', în prima jumătate a acestui an
Peste 440.000 de români au accesat, în primul semestru din 2025, aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!', disponibilă pe www.asfromania.ro, iar în cei nouă ani de utilizare numărul acestora a depășit 2,1 milioane, a anunțat, miercuri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
'Peste 347.000 de români au accesat, în primul semestru din anul 2025, aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!', disponibilă pe site-ul ASF, și au identificat fondul de pensii Pilon II la care sunt participanți, număr în creștere cu aproape 37% față de cel consemnat în perioada similară a anului precedent. Luând în calcul și persoanele care au accesat aplicația, dar nu au fost identificate în registrul participanților cu conturi de pensii administrate privat (circa 93.000), rezultă că numărul total al celor care au utilizat aplicația depășește 440.000 de persoane', arată ASF într-un comunicat.
În cei nouă ani de utilizare (2016 - 2025), aproape 2,1 milioane de persoane au accesat această aplicație, care a oferit consumatorilor din sistemul de pensii administrate privat - Pilonul II o soluție digitalizată, 'transparentă, sigură din punct de vedere al prelucrării datelor cu caracter personal, rapidă și extrem de simplu de utilizat chiar și de către cei care au cunoștințe minime în utilizarea internetului', susțin reprezentanții ASF.
Potrivit sursei citate, numărul utilizatorilor care au accesat aplicația menționată a crescut exponențial în ultimii ani, mai ales de când a fost introdusă posibilitatea de a afla instantaneu fondul de pensii la care ești participant, prin simpla introducere a numelui, a prenumelui și a Codului Numeric Personal.
Astfel, dacă în 2020, aproape 60.000 de români au utilizat aplicația, numărul acestora a crescut la peste 200.000 de consumatori unici în 2022, la aproximativ 491.000 în 2023, respectiv peste 572.000 în 2024.
Regiunea Sud a consemnat cel mai mare număr al solicitărilor unice înregistrate în aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!' (17,25% din totalul solicitărilor unice înregistrate în primul semestru din 2025), în timp ce Regiunea Vest se află la polul opus, cu aproape 8,4%.
ASF precizează în comunicat că derulează un amplu și continuu proces de digitalizare a activității sale, cu scopul de a oferi soluții tot mai eficiente atât pentru consumatorii de servicii financiare non-bancare, cât și pentru entitățile pe care le supraveghează.
Pensia privată obligatorie (Pilonul II), care completează pensia de stat, presupune direcționarea unei părți din contribuțiile individuale către un fond administrat privat. Aceste fonduri sunt investite în diverse instrumente financiare, cu scopul de a genera randamente, iar suma acumulată este disponibilă la momentul pensionării. Începând cu 1 ianuarie 2024, contribuția aferentă Pilonului II a fost majorată la 4,75%.
Potrivit ASF, sistemul fondurilor de pensii administrate privat a înregistrat o evoluție foarte bună în primele trei luni din 2025, marcând noi maxime istorice atât în ceea ce privește valoarea activelor, cât și numărul de participanți. Astfel, valoarea totală a activelor cumulate de fondurile de pensii Pilonul II a fost de 159,34 miliarde de lei, la 31 martie 2025, în creștere cu peste 18% comparativ cu aceeași perioadă din 2024.
Totodată, numărul de participanți ai Pilonului II a fost de 8,33 milioane de persoane la finalul primului trimestru din acest an, nivel-record de la lansarea sistemului în 2008. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 8,11% în martie 2025, în creștere față de finalul anului 2024, când a fost 6,19%.
ASF este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital. Autoritatea contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcționare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanți. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru
Jakubowicz (IFA România): Plafonul veniturilor scutite de impozit pentru ONG-uri ar trebui majorat la 25.000 - 50.000 de euro
Plafonul veniturilor din activități economice care pot beneficia de scutire de impozit în cazul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), stabilit în prezent la 15.000 de euro anual, ar trebui majorat la un nivel cuprins între 25.000 și 50.000 de euro, cu condiția utilizării sumelor pentru realizarea scopului organizației, a declarat, miercuri, pre
Majoritatea sticlelor de unică folosință, a dozelor de aluminiu și PET-urilor utilizate în industria berii, reciclate prin SGR
Aproape toate sticlele de unică folosință, dozele de aluminiu și PET-urile utilizate în industria berii au fost reciclate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), arată datele prezentate, miercuri, de directorul general al Asociației Berarii României, Constantin Bratu, într-o conferință de specialitate. 'Cifrele pe care











