Nazare: Aș vrea ca pe viitor să încurajăm și Diaspora românească să investească mai mult în titlurile de stat
Evoluțiile pe titlurile de stat Fidelis sunt foarte bune și aș vrea pe viitor să încurajăm și românii plecați în străinătate să investească mai mult în aceste instrumente, însă trebuie un efort conjugat pentru a atrage, pentru a reuși să le promovăm la nivelul Diasporei, să știe de ele, să cunoască avantajele, a declarat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Acesta a participat la deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare cu ocazia listării titlurilor de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor. Oferta publică a Ministerului Finanțelor, desfășurată în perioada 4 - 11 iulie 2025, a cuprins opt emisiuni, patru în lei și patru în euro, dintre care două au fost dedicate donatorilor de sânge.
''Evoluțiile pe Fidelis, din punctul meu de vedere, sunt foarte bune. Avem operațiuni de 132.000 subscrieri, mai multe decât cele înregistrate anul trecut, 118.000 până acum, deci e un semnal bun. Expunerea pe populație crește, ceea ce e bine, pentru că e un obiectiv important pe care îl are Ministerul de Finanțe. Randamentele sunt atractive, neimpozitarea câștigului de capital și a dobânzii importante pentru populație, posibilitatea de lichidizare a investiției înainte de scadență, cu posibilitatea încasării iar e importantă, subscrierea ușoară, diversificarea, instrumente flexibile pe care le punem la dispoziție, toate aceste lucruri contează. Ce mi-aș dori, aș vrea ca pe viitor să încurajăm și Diaspora românească să investească mai mult. În momentul de față e la un nivel foarte mic. Vreau să creăm instrumente prin care să creștem interesul Diasporei de a folosi astfel de instrumente, pentru că există un potențial foarte mare ca Diaspora să participe, dar acest lucru trebuie să fie un efort conjugat pentru a atrage, pentru a reuși să promovăm instrumentele acestea la nivelul Diasporei, să știe de ele, să știe de avantaje. Bineînțeles că acest lucru ajută foarte mult și bursa. Ce pot să vă asigur este că în Ministerul de Finanțe aveți un partener credibil'', a transmis Nazare.
Șeful de la Finanțe a anunțat că, în luna august, va fi semnat un parteneriat cu bursele din regiune.
''Suntem implicați și într-un parteneriat pe care vrem să-l semnăm în luna august cu bursele din regiune, peste cinci burse din regiune. E foarte important să fim activi în regiune. Am discutat inclusiv cu ministrul Finanțelor din Grecia, la ultimul ECOFIN, pentru a consolida un parteneriat cu bursa din Grecia, care crește foarte mult, și acest lucru îl putem face mult mai activ pe toate zonele de negociere și de discuții pe care le avem la dispoziție, fie că e la Bruxelles, fie că e în altă zonă, tocmai pentru a sprijini bursa, pentru că eu cred că acest parteneriat trebuie să fie din ce în ce mai strâns și să vorbim din ce în ce mai mult despre aceste lucruri, pentru că ajută foarte mult economia românească'', a subliniat el.
Alexandru Nazare a reamintit situația economică prin care trece țara noastră, pentru că ''are senzația'' că ''încă nu se conștientizează la nivel public cumpăna majoră pe care a depășit-o România în ultima perioadă''.
''Sunt onorat să fiu astăzi aici, alături de dumneavoastră, în acest moment simbolic pentru piața de capital românească, să marcăm această nouă listare Fidelis la Bursa de Valori București. Înainte să încep să discutăm despre Fidelis în special, aș vrea să discutăm un pic despre situația prin care a trecut România în această perioadă, pentru că am senzația că încă nu se conștientizează la nivel public cumpăna majoră pe care a depășit-o România în ultima perioadă, cumpăna și pericolul pe care le-am depășit, și cred că n-ar trebui să irosim nicio oportunitate de a explica cât se poate de clar dimensiunea pericolului pe care l-am evitat. A fost un timp foarte comprimat, mai puțin de două săptămâni, în care am reușit să construim un pachet de măsuri care să fie considerat credibil, să-l negociem atât la nivel tehnic, cât și la cel mai înalt nivel cu Comisia Europeană, astfel încât să ajungem în ECOFIN-ul de pe 8 iulie să avem o validare. Acesta a fost doar un prim pas. După acest pas, evident că am avut imediat o reacție a piețelor și cel mai bun barometru posibil a fost interesul care s-a ridicat la aproape 15 miliarde de euro în momentul când am emis, în prima zi de după ECOFIN'', a arătat acesta.
Potrivit ministrului, lansarea emisiunii de titluri de stat imediat după reuniunea ECOFIN nu a fost întâmplătoare, ci a fost ''un pariu riscant care a dat rezultate''.
''Să știți că n-a fost o întâmplare că emisiunea a fost în prima zi după ECOFIN. A fost un pariu riscant, dar un pariu care a dat rezultate. Adică am fost convinși că până la urmă acest pachet va fi considerat credibil și de aceea am ales să emitem în acea zi, iar chiar dacă dobânzile sunt în continuare foarte mari comparat cu regiunea, comparat cu țări cu care noi suntem în competiție, dar faptul că am avut o diminuare pe toate maturitățile pe care am ieșit în comparație cu alte emisiuni pe care le-am avut ne arată că suntem în direcția bună. De asemenea, evoluțiile de pe bursă comparat cu luna decembrie, mai cu luna decembrie, față de astăzi, unde vedem o reacție a bursei pozitivă, care merge cumva în media regiunii imediat după adoptarea pachetului, e o confirmare în plus că investitorii au încredere în astfel de măsuri, în măsurile de a restabili echilibrele macroeconomice ale României, care sunt, din punctul meu de vedere, inevitabile'', a menționat oficialul MF.
În opinia sa, ''orice guvern responsabil ar fi trebuit să se comporte în acest fel și să ia aceste măsuri care să transmită un semnal de încredere''.
''Și am făcut chestiunea aceasta pentru că, dincolo de deficite, dincolo de deficitul bugetar, de deficitele gemene, cel mai important lucru cu care trebuie să ne luptăm este un deficit de încredere care a crescut în timp și nu va putea fi diminuat imediat, dar îl putem diminua prin fapte concrete. Atunci când spunem ceva să și facem. Atunci când ne propunem o țintă sau un jalon, chiar să-l atingem și, încet-încet, vom reuși să trecem peste acest deficit de încredere. Bineînțeles că nu se va întâmpla imediat, dar primii pași sunt pași foarte importanți în nicio lună de când a fost investit acest Guvern'', a susținut ministrul. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Următoarele 6-12 luni ar putea aduce o polarizare tot mai mare între companii (analiză)
Următoarele 6-12 luni vor accentua diferențele dintre companiile din România, în condițiile în care firmele cu o situație financiară solidă, lichidități suficiente și costuri bine controlate ar putea profita de această perioadă pentru a câștiga clienți și cotă de piață, în timp ce societățile cu datorii ridicate, profitabilitate redusă ș
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai multe față de luna precedentă, din care 7.934 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai
Chisăliță: Prioritățile mele sunt să trecem cu bine peste sezonul rece și să protejăm consumatorii vulnerabili
Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, și-a propus, pentru perioada imediat următoare, să ia măsurile necesare în domeniul energiei peste sezonul rece, să protejeze consumatorii vulnerabili și să găsească soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice. ''Prioritățile mele imediate sunt să trecem cu bine peste sezon
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 3%, în august 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 2,9%, în august 2026, până la 630,6 milioane de lei, de la 612,8 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele de
Noi trageri loto duminică; report la Noroc de 1,51 milioane de lei
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 23.100 de câștiguri, în valoare totală de 19,78 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, în urma câștigării, joi, a premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, compania națională sup
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.







