Ministrul Energiei a renunțat la 20 % din salariul său și cere directorilor companiilor din subordine același gest
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a virat 20% din salariul său statului român și le cere directorilor companiilor din subordinea ministerului de resort să facă același gest, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.
'Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român. Înainte de a le cere tuturor colegilor din companiile de stat din subordinea Ministerului, e normal că eu să fac acest gest. Acum le cer și lor. Și directorilor, și membrilor din Consiliile de Administrație și de Supraveghere să facă același gest, într-un element de normalitate în care nu putem să cerem doar oamenilor care au venituri mici, doar familiilor tinere aflate la început de drum sau doar bunicilor care au pensii mici să strângă cureaua și să fie solidari cu România în aceste momente. Eu am făcut-o. Îi invit și pe ei să o facă și în același timp cred că acest lucru nu rezolvă problemele sistemice ale României, dar trebuie să meargă în paralel cu reformele sistemice al statului român. Indiferent că ești ministru sau director sau ai orice altă funcție în statul român, cred că te uiți și cu mai multă responsabilitate la ceea ce trebuie să faci direct ca să rezolvi problemele țării tale', a transmis Bogdan Ivan, într-un mesaj video.
Ministerul Energiei are în subordine, potrivit informațiilor postate pe pagina de internet a instituției, următoarele companii la care este acționar unic: Electrocentrale Grup, Electrocentrale Constanța, Complexul Energetic Hunedoara, SAPE, Compania Națională a Uraniului, SN de Închideri mine Valea Jiului, Petrotrans, Termoelectrica, Compania Națională a Huilei, Societatea Națională a Cărbunelui, SC Închiderea-conservarea minelor, CNCIR, Societatea Radioactiv Mineral Măgurele; RATEN Mioveni; RAAN Drobeta Turnu-Severin.
De asemenea, ME are în subordine și o serie de companii la care este acționar majoritar, respectiv Oil Terminal, Conpet, Romgaz, Complexul Energetic Oltenia, Uzina Termoelectrică Midia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, ICSITPML, EUROTEST, Electrocentrale București. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nuclearelectrica: Unitatea 2 a CNE Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 2 a CNE Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național, parametrii de operare permițând continuarea operării în condiții de siguranță, a anunțat compania printr-un raport transmis joi Bursei de Valori București. 'SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va rămâne conectată l
APCE face apel la prosumatorii cu sisteme de stocare să sprijine voluntar, seara, Sistemul Energetic Național
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) face apel la prosumatorii cu sisteme de stocare să sprijine voluntar Sistemul Energetic Național în intervalul critic de seară. Într-un comunicat remis joi AGERPRES, APCE solicită prosumatorilor care dețin sisteme de stocare și au posibilitatea tehnică
FCC Construccion rămâne câștigătorul contractului SAFE pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 Lețcani - Iași (A8)
Antreprenorul spaniol FCC Construccion rămâne câștigător al contractului SAFE pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 al autostrăzii A8 Târgu Neamț - Iași - Ungheni, după decizia Curții de Apel București, a anunțat, joi, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Curtea de Apel București (CAB) a respins, miercuri,
Chisăliță: Importurile pot salva deficitul de energie într-un scenariu regional favorabil, după oprirea de la Cernavodă
După ce România rămâne de joi fără energie nucleară, iar salvarea ar putea veni de la importuri care pot acoperi deficitul, dar numai într-un scenariu regional favorabil, consideră președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. 'De astăzi România fără energi
Rata șomajului a crescut la 6,3% în iunie; șomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 28,8%
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,3% în luna iunie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna mai a acestui an, însă rata șomajului în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 28,8%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Leonov (MADR): Tinerii trebuie să vadă în pescuit și acvacultură o perspectivă profesională stabilă, modernă și atractivă
Tinerii trebuie să vadă în pescuit și acvacultură o perspectivă profesională stabilă, modernă și atractivă, a declarat subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Cristian-Mihael Leonov. Acesta a reprezentat România la Reuniunea informală a miniștrilor Uniunii Europene responsabili
Ministerul Mediului:Infracțiunile care lasă comunități fără apă trebuie sancționate, agricultorii care respectă legea trebuie protejați
România are nevoie de o lege puternică împotriva celor care captează ilegal apa, distrug ecosisteme și pot lăsa comunități întregi fără această resursă vitală iar un fermier care lucrează cu bună-credință trebuie să știe clar că legea protejează conduita corectă, susține ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. Diana B
UPDATE După Unitatea 1, și Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită controlat, din cauza nivelului scăzut fără precedent al Dunării (Nuclearelectrica)
Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național, fie miercuri seara fie joi dimineața, în funcție de scăderea nivelului Dunării, a anunțat Nuclearelectrica. 'Similar opririi Unității 1, Unitatea 2 va fi oprită controlat din cauza nivelului extrem de scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de secet
Guda: Interzicerea sălilor de jocuri de noroc creează așteptările rezolvării problemei dependenței; majoritatea jucătorilor se duc în piața neagră
Impactul fiscal total generat de industria jocurilor de noroc se ridică la aproape 6,6 miliarde lei, din care 5 miliarde lei taxe specifice și 1,6 din impactul economic, ceea ce înseamnă că simpla interzicere completă, pe orice canal, a acestora presupune o redistribuire a banilor în alte sectoare și o recuperare a impactului fiscal economic de numai 1,6 miliarde
Nazare: Nu ne putem permite inițiative legislative cu impact bugetar suplimentar în sesiunile parlamentare extraordinare
România nu-și poate permite inițiative legislative cu impact bugetar suplimentar în sesiunile parlamentare extraordinare, presiunea momentului nu poate înlocui analiza impactului, iar popularitatea unei măsuri nu garantează că aceasta poate fi finanțată, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Mă bazez pe sprijinul l
AFIR: Documentele de finanțare pentru Schema de Energie afectate de problemele de la cadastru pot fi prezentate ulterior
Documentele necesare depunerii cererii de finanțare pentru Schema de Energie afectate de problemele temporare de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) vor putea fi prezentate ulterior, în etapa de evaluare, precizează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), într-o
Daraban: Portul Constanța poate să devină punctul de intrare al gazelor naturale din Turkmenistan către Europa
Portul Constanța poate să devină punctul de intrare al gazelor naturale din Turkmenistan către Europa, prin conectarea cu infrastructura de transport din Azerbaidjan și Georgia și, ulterior, prin conducta BRUA, consideră președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, care s-a întâlnit, miercuri, cu Annamammet Annayev, ambasado
IMM România respinge actuala propunere de recompensare financiară a angajaților din ANAF și Vamă
IMM România respinge reglementarea recompensării financiare a personalului autorităților administrației fiscale și vamale având la bază creșterea colectării veniturilor la bugetul de stat pe baza ame
Tanczos: Sectorul suin are nevoie urgent de sprijin pentru ca fermele să-și poată continua activitatea
Sectorul suin are nevoie urgent de sprijin pentru ca fermele să-și poată continua activitatea, iar Parlamentul trebuie să vină în sprijinul fermierilor și să adopte, cât mai repede, într-o sesiune extraordinară, proiectul de lege inițiat în acest sens, precum și programele pregătite pentru celelalte sectoare zootehnice și pentru sectorul vegetal, a tr
Sprijin de maximum 63 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal, afectați de seceta pedologică, în 2025 (proiect)
Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de maximum 63 euro/hectar pentru suprafețele agricole cultivate cu porumb și floarea soarelui care au fost afectate de seceta pedologică în 2025, indică un proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), publicat miercuri în consultare pu

