Tichet electronic de energie de 50 lei/lună pentru persoanele vulnerabile (proiect)
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data de 1 iulie, când încetează schema de compensare/plafonare, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat joi pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Ar urma să beneficieze de acest sprijin persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei. Perioada de aplicare este 1 iulie 2025 - 31 martie 2026, iar impactul bugetar total pentru cele nouă luni de aplicare este estimat la 1,041 miliarde lei.
Nu beneficiază de acordarea sprijinului material persoanele care la data solicitării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, persoanele care nu au un act de identitate valabil și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial organizate ca structuri publice sau private.
Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar membrii familiei declarați de solicitant nu se regăsesc la alt loc de consum.
''Sprijinul se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru major al familiei, care poate fi depusă exclusiv online într-o aplicație dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, dedicată implementării mecanismului de sprijin. Pentru solicitanții care nu au posibilitatea să utilizeze această aplicație, se propune ca aceștia să fie ajutați de către autoritățile administrației publice locale sau de către oficiile poștale; sprijinul se acordă sub forma unui tichet fără valoare nominală, care va fi încărcat lunar cu suma reprezentând sprijinul acordat, atât timp cât se mențin condițiile de eligibilitate; determinarea eligibilității persoanei singure sau familiei se realizează în mod automat în aplicație, atât pe baza celor declarate de către solicitant, cât și pe baza informațiilor din bazele de date disponibile cu privire la evidența populației și veniturile persoanelor'', se menționează în Nota de fundamentare a proiectului.
Emiterea, tipărirea, distribuirea tichetului și plata către furnizor a facturii de energie electrică prin serviciul de mandat poștal se va realiza prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română (CNPR).
În vederea asigurării plății prin serviciul de mandat poștal a cheltuielilor cu energia electrică, CNPR deschide pentru fiecare titular în parte cont de sume în mandat poștal prin intermediul cărora se vor desfășura operațiunile de plăți, iar pentru realizarea de către CNPR a serviciilor se va încheia o convenție între aceasta și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Sumele reprezentând sprijinul acordat beneficiarilor, precum și cele necesare pentru plata contravalorii serviciilor prestate de CNPR, vor fi suportate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
''Având în vedere următoarele: prag de venit 1.784 lei/persoană în cazul familiilor și 1.940 lei în cazul persoanei singure, reprezentând în ambele situații pragul de sărăcie relativă pentru anul 2024 conform datelor Eurostat; un număr maximal de aproximativ 2,1 milioane gospodării; sprijin lunar în valoare de 50 lei, rezultă un cost al acordării sprijinului de 949,5 milioane lei pe cele 9 luni de aplicare, din care 633 milioane lei în anul 2025 (6 luni) și 316,5 milioane lei în 2026 (3 luni). La costul acordării sprijinului se adaugă costul serviciilor ce vor fi furnizate de Compania Națională Poșta Română SA, care, potrivit estimărilor acestei instituții, se ridică la 91,83 milioane lei, din care 72,7 milioane lei în anul 2025 și 19,1 milioane lei în 2026. Astfel, impactul bugetar total este de 1.041,3 milioane lei pentru cele 9 luni de aplicare, din care 705,7 milioane lei în anul 2025 și 335,6 milioane lei în anul 2026'', se mai arată în Nota de Fundamentare. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Angajații din statistică au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.
Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații
Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea noastră de a asigura apă pentru culturi, indiferent de provocările climatice, 1,4 milioane de hectare fiind reabilitate până în prezent prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-
FBAR avertizează că au apărut în online reclame false și tentative de fraudă care-i folosesc neautorizat numele și imaginea
Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) trage un semnal de alarmă privind apariția în mediul online a unor reclame false și tentative de fraudă care folosesc în mod neautorizat numele și imaginea organizației. 'Un exemplu recent este campania promovată sub numele 'Prizelyo', care promite utilizatoril
INS: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026
Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut în România, cu 26,4% în cursul trimestrului al treilea din anul curent față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce, la polul opus, înregistrările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Ecopolis: Concentrațiile de dioxid de azot vor fi măsurate în 50 de locuri din București, în campania europeană 'Vezi ce respiri'
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene 'Vezi ce respiri', concentrațiile de dioxid de azot (NO2) în 50 de locuri din București, timp de o lună. 'Dioxidul de azot este un poluant invizibil, rezultat în principal din arderea combustibililor. În București, traficul rut
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 euro în 2026; în România aceasta este de 11.283 euro (studiu)
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa crește la 21.153 de euro în 2026, în timp ce România înregistrează 11.283 de euro și coboară de pe locul 31 pe locul 32 în clasamentul european. Potrivit unei cercetări date miercuri publicității, diferențele dintre cele 42 de țări analizate în st
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.








