Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 1,5% în luna mai 2025
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna mai 2025 cu 1,5% față de aprilie 2025 (1% în termeni reali), până la nivelul de 431,750 miliarde lei, informează Banca Națională a României, printr-un comunicat.
Creditul în lei, cu o pondere de 69,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,2% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 2,6% (0,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 9,7% (4% în termeni reali), pe seama majorării cu 11,3% a componentei în lei (5,6% în termeni reali) și cu 6,2% a componentei în valută exprimată în lei (4,3% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna mai 2025 de 3,4% față de luna aprilie 2025, până la 260,402 miliarde lei. În raport cu mai 2024, acesta s-a majorat cu 21,5% (15,2% în termeni reali).
Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii mai 2025 un sold de 749,940 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 0,9% (0,4 în termeni reali) față de luna aprilie 2025, iar în raport cu mai 2024 s-a majorat cu 8,7% (3,1% în termeni reali). AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rata șomajului înregistrat la nivel național a scăzut la 3,25%, în martie
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,25% la sfârșitul lunii martie 2026, cu 0,09 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară și cu 0,07 puncte procentuale mai mică decât în luna martie 2025, a anunțat, marți, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Numărul tota
Tanczos Barna: Cu mare probabilitate, moțiunea de cenzură va trece și Guvernul o să fie schimbat
Moțiunea de cenzură inițiată de PSD-AUR, cu mare probabilitate, o să treacă iar Guvernul o să fie schimbat, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. 'Săptămâna viitoare avem moțiune de cenzură, cu certitudine. Cu mare probabilitate, moțiunea de cenzură o să treacă ș
Tanczos: Cel mai important lucru acum este ca APIA și AFIR să autorizeze plățile și subvențiile să ajungă la fermieri
Actele normative pentru legume-fructe, pentru spații protejate, pentru cartofi, pentru usturoi și ameliorarea sunt cele cinci priorități care, astăzi, se află în circuitul de avizare și de aprobare, astfel încât subvențiile să ajungă în contul fermierilor, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul interimar al Agriculturii și Dezv
DNSC simplifică modalitatea de raportare a incidentelor cibernetice
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță simplificarea modalității de raportare a incidentelor cibernetice și lansează o platformă publică de tip Blacklist pentru domenii rău intenționate. 'Având în vedere competențele privind asigurarea securității cibernetice la nivelul spațiului național civil, DNSC a optimizat fluxul de
UNSAR: În zona afectată de incendiul din Soveja sunt peste 85 de locuințe asigurate facultativ
Peste 85 de locuințe situate în comuna Soveja din județul Vrancea, unde s-a produs un incendiu la finalul săptămânii trecute, sunt protejate prin polițe facultative de asigurare, a anunțat, marți, Uniunea N
Angajații muncesc mai mult în 2026, dar câștigă la fel; peste 30 % plănuiesc să își schimbe jobul (studiu)
Angajații muncesc mai mult în 2026, câștigă la fel și vor să plece, în condițiile în care unul din trei se declară pregătit să schimbe jobul în următoarele șase luni, potrivit unui studiu de profil realizat de o agenție de cercetare de piață. Echilibrul dintre angajat și angajator s-a erodat vizibil în ultimii trei a
INS: Managerii din construcții anticipează o creștere a activității, în următoarele trei luni
Managerii din construcții estimează o creștere a activității, în următoarele trei luni, în timp ce numărul de salariați va înregistra o relativă stabilitate în sectoarele construcții, comerțul cu amănuntul și servicii, arată
Concordia: Criza politică are un preț; îl plătesc companiile și cetățenii
Instabilitatea politică are un cost economic direct și măsurabil, se vede în dobânzile la care se împrumută statul, în cursul de schimb, în ratele la credite și în fondurile PNRR, pe care România riscă să nu le mai acceseze, susține Confederația Patronală Concordia. 'În primul rând, instabilitatea polit
Miting în Piața Victoriei organizat marți de Confederația Meridian împotriva măsurilor guvernamentale
Confederația Sindicală Națională Meridian organizează, marți, un miting național de protest în Piața Victoriei, între orele 10:30 - 14:30, la care participă sindicaliști aparținând tuturor confederațiilor sindicale naționale, membrii ai federațiilor și asociațiilor profesionale, ale pensionarilor civili și militari, asociațiilor revoluționarilor, studențilo
Ministrul interimar al Agriculturii susține, marți, o conferință de presă despre prioritățile instituției
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, va susține, marți, o conferință de presă în cadrul căreia va prezenta prioritățile instituției pentru perioada imediat următoare. Viceprim-ministrul a scris, luni, pe propria pagină de socializare că prioritatea sa zero este adoptarea cât mai rapidă a actelor normative necesa
ASF: Hotărârea Curții Supreme de Casație bulgare, referitoare la Euroins, nu vizează analiza legalității deciziilor administrative adoptate de autoritate
Hotărârea Curții Supreme de Casație din Bulgaria referitoare la contractul de reasigurare dintre Euroins România și EIG Re nu are ca obiect analiza legalității deciziilor administrative adoptate de ASF în România, măsurile adoptate de autoritate fiind dispuse în exercitarea atribuțiilor legale privind supravegherea prudențială a pieței d
Ivan: Ca să reducem prețul la energie, cea mai sănătoasă variantă este legată de capacități noi de producție și stocare
Cea mai sănătoasă variantă de scădere a prețului la energiei, dincolo de reglarea pieței și reducerea speculei, este legată de capacități noi de producție și de stocare și, din acest punct de vedere, am făcut, tot ceea ce înseamnă proiecte care țin de Ministerul Energiei, a declarat, luni, fostul ministrul de resort, Bogdan Ivan, la conferința de bilanț.
Șerban, despre eventuala închidere a TAROM: Dați-mi voie să cred că nu se va întâmpla acest lucru
TAROM nu se va închide, avem o înțelegere cu Comisia Europeană, iar anul acesta sunt prevăzuți în buget încă 65 de milioane de lei pe care ar trebui să îi dăm companiei, a declarat, luni, fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, în conferința de bilanț. 'TAROM-ul e o situați
Ivan: S-a primit o scrisoare ce trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor; Petrotel-Lukoil ar trebui să înceapă să opereze
Rafinăria Petrotel ar trebui să înceapă să opereze, deoarece s-a primit o scrisoare din partea autorităților americane, care trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor, a declarat, luni, fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan. 'S-a primit o scrisoare care trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor și
Bogdan Ivan: În cele zece luni de mandat, am adus în țară aproximativ 8,5 miliarde de euro
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a declarat, luni, că în cele zece luni de mandat a atras finanțări de aproximativ 8,5 miliarde de euro pentru proiecte strategice din domeniul energiei, inclusiv în sectorul nuclear, infrastructura de gaze naturale și tehnologii avansate de inteligență artificială. 'La finalul acestor zec



