Codirlașu (CFA): Economia este anticipată să crească modest; nu este exclus un scenariu de recesiune pentru acest an
Analiștii CFA România anticipează o creștere economică modestă în acest an, însă nu exclud un scenariu de recesiune, în contextul incertitudinii, în special fiscale, a afirmat președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.
'Cum riscul unui rezultat al alegerilor prezidențiale care ar fi condus România pe o traiectorie către euroscepticism a dispărut, indicatorul de încredere a crescut puternic în luna mai. Însă, riscul economiei românești rămâne ridicat și este cauzat în special de deficitul bugetar nesustenabil. În contextul incertitudinii, în special fiscale, economia este anticipată să crească modest, nefiind exclus un scenariu de recesiune pentru acest an', a menționat Adrian Codirlașu, potrivit unui comunicat al CFR România, remis joi AGERPRES.
De altfel, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut puternic în luna mai, cu 11,5 puncte până la valoarea de 44,9 puncte.
'Această situație s-a datorat în special majorării puternice a componentei de anticipații a indicatorului, cu 15,2 puncte, în timp ce componenta de condiții curente a crescut cu 4,3 puncte', se arată în comunicat.
Totodată, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iunie 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna martie și a atins nivelul de 4,87%.
În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, aproximativ 70% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni.
Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1046 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului euro/leu anticipat este 5,1723 lei pentru un euro.
Potrivit sursei citate, o întrebare suplimentară introdusă în sondaj se referă la anticipațiile privind retrogradarea României în categoria de rating nerecomandată investițiilor ('junk').
Astfel, conform rezultatelor, 74% dintre participanți anticipează menținerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investițiilor (în creștere față de exercițiul anterior), în timp ce 26% anticipează o retrogradare în categoria nerecomandată investițiilor ('junk').
Spre comparație, din punct de vedere statistic, atunci când perspectiva unui emitent este revizuită de la 'neutru' la 'negativ', în unul din trei cazuri acesta este retrogradat în următoarele 12 luni. De asemenea, cu cât ratingul este mai slab (exemplu: BBB-, BB+), cu atât riscul de retrogradare după o perspectivă negativă este mai ridicat, se arată în comunicat.
Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 60% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 25% anticipează o scădere. De asemenea, 60% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 35% că sunt corect evaluate.
Conform CFA, deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a scăzut ușor comparativ cu exercițiul anterior, la valoarea medie a anticipațiilor de 7,7% din PIB.
'Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situează, în creștere față de exercițiul anterior, la valoarea medie de 1,0%, existând și opinii în rândul participanților privind o posibilă intrare în recesiune a economiei românești.', se mai precizează în comunicat.
Totodată, datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 59% în următoarele 12 luni.
Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 14 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condițiile curente - referitoare la mediul de afaceri și piață muncii; anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET și condițiile macroeconomice globale.
Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 13 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în energie debutează joi, la Cluj Napoca
Reprezentanți la nivel înalt ai autorităților centrale și de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic se reunesc, joi și vineri, la Cluj Napoca, la a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat de Distribuție Energie Electrică
Grupul OMVPetrom a afișat un profit net în creștere cu 18%, la 4,1 miliarde lei,după primele nouă luni
Grupul OMV Petrom a afișat un profit net în creștere cu 18% după primele nouă luni din acest an, la 4,1 miliarde lei, în timp ce investițiile s-au majorat cu 27%, la 6,6 miliarde lei, fiind direcționate către proiecte energetice cheie, precum Neptun Deep, SAF/HVO și energie electrică din surse regenerabile, a anunțat, joi, compania. Rezultatul din
Edge Institute și Confederația Concordia prezintă un studiu despre cum folosesc firmele inteligența artificială
Edge Institute și Confederația Patronală Concordia prezintă, joi, la București, rezultatele studiului 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?'. Studiul a fost realizat pe 1.003 companii românești cu cel puțin zece angajați și analizează nivelul de digitalizare al firmelor, barierele din calea adopției AI
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile; Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în ceea ce privește funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, informează Ministerul Energiei. Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se n
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.













