Președintele CCI Covasna: Statul nu doar că mănâncă o pizza mare, achitată de antreprenori, ci vrea și o răcoritoare alături
Conducerea Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna dezaprobă măsurile de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar luate în calcul de către autoritățile centrale și propune un plan alternativ, în patru pași, care să implice real atât statul, cât și mediul de afaceri.
Potrivit președintelui CCI Covasna, Edler Andras, cei patru pași ar fi: reconstruirea încrederii între stat și mediul de afaceri, prin transparență și consultări profesionale reale, o dovadă concretă de solidaritate din partea statului prin reducerea cheltuielilor și desființarea instituțiilor inutile, combaterea deficitului de TVA, estimat la 30%, prin extinderea sistemului de taxare inversă și, abia în ultimă instanță, creșterea temporară a impozitelor, eventual sub forma unui fond de solidaritate administrat transparent.
'Președintele nou ales al României a declarat că problema bugetului de stat provine din faptul că 'de ani buni mâncăm o pizza mai mare decât ne-am permite'. Comparația este inspirată, dar pentru a înțelege cu adevărat situația, este nevoie să clarificăm rolurile personajelor implicate. Antreprenorii, de fapt, nu mai mănâncă pizza de multă vreme. Dacă urmăm imaginea sugerată de președinte, atunci trebuie spus că antreprenorii sunt cei care achită nota de plată pentru ca statul și numeroasa sa familie să consume felii tot mai mari și mai bogat garnisite de pizza. Iar nota de plată crește constant. Astăzi, statul nu doar că mănâncă pizza, ci vrea și răcoritoare alături și, dacă este nevoie, contractează și credite pentru a-și susține pofta nestăvilită. În ultimele zile au apărut mai multe scenarii cu privire la modul în care statul intenționează să gestioneze deficitul. Din păcate, se concentrează în continuare pe asigurarea faptului că statul cheltuitor își poate menține 'porția de pizza' în detrimentul antreprenorilor și, în general, al contribuabililor, în loc să intre într-o 'cură de slăbire' care să ducă spre însănătoșire', a declarat, miercuri, Edler Andras, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a punctat că cele trei runde succesive de măsuri restrictive aplicate în ultimii ani nu au avut efectul scontat, iar încrederea antreprenorilor s-a prăbușit. Totodată, a atras atenția asupra riscului accentuării economiei subterane și descurajării micilor afaceri în contextul impunerii unor noi măsuri de austeritate decise 'netransparent', într-un 'cerc restrâns', fără consultarea profesioniștilor și a structurilor reprezentative ale economiei.
'În ultimii trei ani, au fost adoptate trei pachete de măsuri de austeritate care, teoretic, aveau scopul ca sectorul public și cel privat să contribuie împreună la reducerea deficitului. Statul însă, de fiecare dată, a dat dovadă de lipsă de solidaritate reală și, în loc să economisească, a început să cheltuiască și mai mult. Măsurile de austeritate nu au avut efectul scontat, deficitul nu a scăzut, dimpotrivă: dacă în 2023 deficitul bugetar a fost de 6,6%, în 2024 a ajuns deja la 9,3% (...) Din păcate, iarăși suntem în faza în care cineva, undeva ia niște decizii care privesc o masă mare de oameni, atât contribuabili, cât și firme și așa mai departe. Și nu se consultă cu nimeni. Adică, cinci oameni vor decide care va fi soluția magică (...) Avem acest sentiment că suntem luați de fraieri', a spus Edler Andras.
În opinia sa, strategia în patru pași pe care o propune ar avea mai multe șanse de succes, întrucât întrunește așteptărilor majorității societății.
'Propun o abordare diferită, care ar putea contribui la restabilirea echilibrului bugetar: reconstruirea încrederii, care poate fi realizată doar prin transparență totală și consultare profesională largă în legătură cu măsurile de echilibrare bugetară, astfel încât să poată fi alese acele soluții care sunt suportabile atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat (...) După aceste consultări, statul ar trebui să vină și să demonstreze că, de data asta, într-adevăr vrea să fie solidar la aceste eforturi de reducere a deficitului bugetar și aici, zic eu, inventarierea și desființarea imediată a unor instituții inutile, ar putea fi un început bun', a afirmat președintele CCI Covasna.
El a adăugat că acest lucru nu este suficient.
'Acest pas trebuie urmat de un plan clar, transparent și etapizat de reducere a cheltuielilor excesive ale statului. În paralel ar trebui abordată combaterea deficitului uriaș de TVA (...) Ar trebui analizată serios posibilitatea introducerii sistemului de taxare inversă între firme, dacă nu la scară generală, atunci cel puțin în anumite sectoare (...) Și pasul patru, creșterea veniturilor bugetare doar în ultimă instanță. Dacă încrederea a fost reconstruită, iar statul a făcut și el un efort vizibil, putem discuta despre măsuri de creștere a veniturilor bugetare. În acel moment, e posibil ca mediul de afaceri și întreaga societate să fie dispuse să accepte o contribuție temporară și proporțională, fie sub forma unei creșteri temporare a cotei de impozitare, fie prin contribuții într-un fond de solidaritate, cum ar fi taxa pe tranzacții deja discutată (...) Pentru că dacă începem cu astfel de măsură, oamenii zic că 'statul chiar vrea să ne jecmănească'', a susținut Edler Andras. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



