Burduja: După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie și vor fi protejați; facturile nu vor exploda, nu vor bubui
Românii vulnerabili trebuie și vor fi protejați după 1 iulie, în contextul liberalizării pieței de energie, iar facturile nu vor exploda, nu vor bubui, a scris joi, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
'Plafonarea și compensarea facturilor au adus consumatorilor casnici din România, de trei ani, al patrulea cel mai ieftin gaz și a cincea cea mai ieftină energie electrică din UE. Date Eurostat, date publice. Restul poveștilor sunt doar zgomot, știri false și/sau alarmiste. După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie și vor fi protejați. Facturile nu vor 'exploda', nu vor 'bubui'. Și nici nu se putea face în doi ani ceea ce nu s-a făcut de 30 de ani. Cel puțin am reușit să ținem toate grupurile de producție de energie în funcțiune (între 2009-2022, s-au închis peste 7.000MW grupuri pe cărbune și gaz, producție în bandă), să adăugăm altele noi (aproape 2.000 MW în acest mandat), să generăm o revoluție în stocare (de la mai puțin de 20 MWh la 400 MWh baterii conectate la rețea). Investițiile sunt singurul remediu pentru a reduce facturile pe termen mediu și lung, iar asta trebuie să înțelegem cu toții', a menționat ministrul Energiei.
Acesta a precizat, totodată, că în ultimele zile s-a confruntat cu 'o avalanșă de știri false, atacuri și jigniri' și a subliniat că lupta pentru independența energetică a României, pentru corectitudine în fața 'băieților deștepți', pentru investiții și dezvoltare înseamnă asumare. Ministrul Energiei susține că, pentru conștiința sa, a ales să îi deranjeze pe cei corupți și/sau contaminați de interese ostile României și să îi slujească pe români.
'În ultimele zile, coincidență, desigur, o avalanșă de știri false, atacuri și jigniri. Sunt obișnuit. Nu mă afectează, nu mă interesează. Știam de la bun început că lupta pentru independența energetică a României, pentru corectitudine în fața 'băieților deștepți', pentru investiții și dezvoltare înseamnă asumare. Știu că deranjăm și e inevitabil, dar vorba domnului Bolojan - 'ori faci lucruri și îi deranjezi pe unii, ori nu faci nimic și până la urmă îi deranjezi pe toți'. Pentru conștiința mea, am ales să îi deranjez pe cei corupți și/sau contaminați de interese ostile României și să îi slujesc pe români. Este o chestiune de bun simț. Sunt dator, față de oamenii de bună credință, să sparg barajul știrilor false. Tăcerea ar însemna complicitate', a menționat ministrul Energiei.
Totodată, ministrul Energiei a subliniat că energia României trebuie să fie sigură, ieftină și curată și a menționat că, în perioada 1990 - 2022, România a redus emisiile CO2 cu 77%, cel mai mult din UE.
'Avem nevoie de energie verde, pentru care am obținut peste 10 miliarde EUR din fonduri nerambursabile (parcuri solare, eoliene, baterii, investiții în rețele), dar și de energie în bandă (hidro, nuclear, gaz, cărbune). Avem nevoie de fiecare MW. În context, rețineți aceste cifre: România a redus emisiile CO2 cu 77% între 1990 și 2022, cel mai mult din UE. Majoritatea din sectorul energetic. România are cele mai mici emisii CO2/capita din UE, după Suedia, iar UE contribuie cu doar 4,8% din emisiile globale', a scris Burduja.
El a reamintit că a atras 14 miliarde euro investiții în cei doi de mandat, bani europeni gratis. 'Anul trecut, am pus în funcțiune peste 1250MW grupuri noi - cât în precedenții opt ani la un loc. Anul acesta, planul este pentru peste 2500MW. Fiecare MW nou înseamnă șansa românilor și companiilor românești de a avea facturi mai mici, deci o energie mai ieftină. Și șansa României de a-și consolida independența energetică', a adăugat ministrul.
Totodată, el a subliniat că respectă societatea civilă, fără a accepta vreodată blocarea proiectelor vitale pentru securitatea energetică a României.
Pe de altă parte, ministrul susține că România trebuie să își apere interesele în sectorul energetic în fața oricui, inclusiv (sau mai ales) la Bruxelles.
'Nu putem permite subminarea securității noastre energetice. Nu putem permite închiderea tuturor grupurilor de la Complexul Energetic Oltenia, nu putem lăsa Craiova și Râmnicu Vâlcea în frig la iarnă - voi insista până la capăt pentru renegocierea PNRR. Nu putem păstra tăcerea când piața energetică europeană nu e funcțională, pentru că în centrul Europei nu există interconexiuni. România are peste 4.000MW capacitate de interconexiune cu țările vecine. Alte state membre au zero între ele, deci 'nu trec sârmele granița', fix în zona de tranzit - deci energia ieftină din Vest nu ajunge până la noi, la bulgari sau la greci. Deci piața europeană nu este funcțională și energia nu poate circula liber - pur și simplu. Cerem drepturi și obligații egale pentru toți!', a menționat Sebastian Burduja. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv
FSCE2026/Man (ANRE): Situația în prezent nu e printre cele mai bune; toți factorii trebuie să se implice să găsească soluții să trecem iarna
Situația în acest moment nu este printre cele mai bune și toți factorii trebuie să se implice și să găsească soluții să trecem această iarnă, a declarat, joi, Mircea Man, secretar general la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. 'În ultima vreme au fost multe dezbateri și, uitându-ne la informa
FSCE2026/Dinu (DNSC): Apar din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice; uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant
Securitatea cibernetică este din ce în ce mai prezentă la știri, vedem din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice care apar, iar uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant pe care trebuie să îl luăm în calcul, a declarat, joi, Gabriel Dinu, director adjunct la Directoratul Național de Sescuritate Cibernetică.
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice începe pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. 'Începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00, pe
Petrescu: Adoptarea legislației financiare în Republica Moldova, însoțită de condiții care să încurajeze emisiunile și participarea investitorilor
Experiența României arată că adoptarea legislației în Republica Moldova trebuie însoțită de condiții care să încurajeze atât emisiunile, cât și participarea investitorilor, a declarat, joi, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat, la Chișinău, la con
ANOFM: Rata șomajului la nivel național a fost de 3,20% în septembrie, în scădere ușoară
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,20%, la sfârșitul lunii septembrie din 2026, cu 0,06 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară, relevă datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca București (ANOFM). Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, numărul total de șomeri la fin
FSCE2026/Elisei: Ce ne dorim în viitoarele programe de finanțare este să direcționăm majoritatea sprijinului către infrastructură
Infrastructura ar trebui să devină o prioritate și ce ne dorim în viitoarele programe de finanțare este să mutăm puțin accentul de pe finanțarea surselor de energie regenerabile și să direcționăm majoritatea sprijinului către infrastructură, a declarat, joi, Sorin Elisei, secretar general în Ministerul Energiei. 'Cred că au fos
CCIB: Afacerile celor 7.465 companii din Topul Firmelor București au fost de 144 miliarde de euro, în 2025
Cifra de afaceri generată de cele 7.465 companii din Topul Firmelor din București a fost de 144 miliarde de euro, în timp ce profitul din exploatare s-a ridicat la 13 miliarde de euro, fiind generate, totodată, 592.000 locuri de muncă, se menționează într-un comunicat de presă al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), transmis joi
Facturile la gaze naturale ar putea crește semnificativ după eliminarea plafonării prețurilor (analiză)
Eliminarea plafonării prețurilor la gazele naturale ar putea duce la creșteri procentuale de trei cifre ale facturilor finale pentru populație, începând cu 1 aprilie, în condițiile în care cotațiile gazelor pe piețele europene sunt din nou pe un trend ascendent, potrivit unei analize realizate de Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul













