Boloș: România este pe locul al doilea în UE la capitolul contractare, cu contracte semnate de aproximativ 30 miliarde euro
România este, în acest moment, pe locul al doilea în Uniunea Europeană la capitolul contractare, adică la angajarea efectivă a banilor europeni în proiecte concrete, cu aproape 5.000 contracte semnate, de aproximativ 30 miliarde euro, a anunțat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
'De fiecare dată când se vorbește despre un nou plan de guvernare, apare inevitabil expresia 'creșterea absorbției fondurilor europene'. A devenit aproape un refren. Fără să se sublinieze că între obiectivul politic și realizarea administrativă există un drum lung. Care presupune o succesiune clară de pași: programare, lansare de apeluri, evaluare, contractare, implementare și decontare. Orice întârziere într-un punct cheie se propagă în tot circuitul. Atașez un grafic ce vorbește foarte clar despre munca de migală din ultimele luni, care nu se vede încă în 'absorbție'. Cu aproape 5.000 contracte semnate, de aproximativ 30 miliarde euro, România este în acest moment pe locul al doilea în Uniunea Europeană la capitolul contractare - adică la angajarea efectivă a banilor europeni în proiecte concrete', a scris Marcel Boloș pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, de la începutul acestui an, au fost semnate contracte în valoare totală de 9,4 miliarde euro. El a menționat că sunt angajamente ferme, asumate de statul român împreună cu beneficiarii - autorități locale, universități, spitale, întreprinderi.
'Nu e pentru prima dată când am preluat un sistem blocat sau lipsit de direcție. Au fost aceleași probleme și în mandatul precedent. Am spus atunci că am construit cadrul pentru a atrage toți banii europeni de care dispunem pentru perioada 2014-2020. Ce s-a întâmplat apoi? România a reușit să atingă o rată de absorbție de 99,7%, adică aproximativ 24 miliarde euro primiți efectiv. Nu puțini dintre cei care astăzi cer rezultate imediate uită că, la momentul deciziilor grele, au stat deoparte sau au tăcut. Nu vorbesc despre ce înseamnă să refaci capacitatea administrativă, să recâștigi încrederea partenerilor europeni, să accelerezi acolo unde totul era în așteptare. În cele din urmă, vorbim despre ceea ce reușim să construim cu bani europeni: despre decența unui spital care funcționează, despre demnitatea unei școli în care copiii învață în condiții normale, despre infrastructura care leagă oameni de locuri și oportunități. Absorbția fondurilor europene nu e un exercițiu contabil. E o formă de guvernare responsabilă. De aceea luăm în serios fiecare proiect, pentru că într-un fel sau altul, va ajunge să schimbe vieți', a mai scris Marcel Boloș pe pagina de socializare. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv
FSCE2026/Man (ANRE): Situația în prezent nu e printre cele mai bune; toți factorii trebuie să se implice să găsească soluții să trecem iarna
Situația în acest moment nu este printre cele mai bune și toți factorii trebuie să se implice și să găsească soluții să trecem această iarnă, a declarat, joi, Mircea Man, secretar general la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. 'În ultima vreme au fost multe dezbateri și, uitându-ne la informa
FSCE2026/Dinu (DNSC): Apar din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice; uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant
Securitatea cibernetică este din ce în ce mai prezentă la știri, vedem din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice care apar, iar uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant pe care trebuie să îl luăm în calcul, a declarat, joi, Gabriel Dinu, director adjunct la Directoratul Național de Sescuritate Cibernetică.
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice începe pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES. 'Începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00, pe
Petrescu: Adoptarea legislației financiare în Republica Moldova, însoțită de condiții care să încurajeze emisiunile și participarea investitorilor
Experiența României arată că adoptarea legislației în Republica Moldova trebuie însoțită de condiții care să încurajeze atât emisiunile, cât și participarea investitorilor, a declarat, joi, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat, la Chișinău, la con
ANOFM: Rata șomajului la nivel național a fost de 3,20% în septembrie, în scădere ușoară
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,20%, la sfârșitul lunii septembrie din 2026, cu 0,06 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară, relevă datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca București (ANOFM). Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, numărul total de șomeri la fin














