Marcel Boloș (MIPE): România va încasa 2,6 miliarde de euro în perioada următoare din Politica de Coeziune
România va încasa 2,6 miliarde de euro în perioada următoare din Politica de Coeziune, în acest an riscul de a pierde bani europeni fiind redus la zero, susține ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în acest an, România a solicitat Comisiei Europene spre rambursare aproximativ 1,5 miliarde de euro, iar până în iunie suma va ajunge la 2,6 miliarde de euro.
''În primele cinci luni ale anului, am reușit să anulăm complet riscul de pierdere a fondurilor europene pentru 2025. Nu pierdem niciun euro. Datorită efortului comun cu Autoritățile de Management, România va primi în perioada următoare 2,6 miliarde euro de la Comisia Europeană, iar cererile de rambursare din acest an vor ajunge la peste 4,4 miliarde euro. Sunt bani care merg direct către beneficiari: primării, școli, spitale, întreprinderi sociale și companii românești. Finanțăm proiecte pentru drumuri, rețele de apă și canalizare, dotarea școlilor, modernizarea spitalelor, sprijin pentru persoanele vulnerabile și investiții în economie. În paralel, am lucrat la măsuri pentru a diminua riscul de a pierde bani și în anii următori: am urgentat evaluarea proiectelor depuse și am asigurat lansarea de noi apeluri de proiecte în valoare de peste 3,3 miliarde euro'', a declarat Marcel Boloș, citat în comunicat.
În ceea ce privește rezultatele înregistrate în primele luni din 2025 în atragerea fondurilor alocate Politicii de Coeziune 2021-2027, 9,4 miliarde euro a reprezentat valoare totală a contractelor de finanțare semnate cu beneficiarii, din care 4,9 miliarde euro fonduri UE.
Conform sursei citate, 3,3 miliarde euro a reprezentat valoarea totală a apelurilor de proiecte deschise, din care aproximativ 2,7 miliarde euro finanțare UE, iar 2,5 miliarde euro a fost valoarea totală a sumelor plătite beneficiarilor de proiecte, din care aproximativ 2,2 miliarde euro valoare UE.
La nivelul întregii perioade de programare au fost deschise, până în prezent, apeluri de proiecte în valoare totală de aproximativ 35,5 miliarde euro, din care circa 24 miliarde euro contribuție UE, echivalentul a aproximativ 77% din alocarea UE la nivelul tuturor programelor.
În cadrul acestora, au fost semnate 4.852 de contracte de finanțare, în valoare de aproximativ 44,7 miliarde euro, respectiv 23,4 miliarde euro fonduri UE, ceea ce reprezintă 76% din alocarea UE.
În întreaga perioadă de programare, plățile efectuate către beneficiari au totalizat 4,7 miliarde euro, din care 4,3 miliarde euro sunt contribuții UE, echivalente cu 13,8% din alocarea europeană. Din aceste sume, aproximativ jumătate reprezintă plățile făcute către beneficiari în 2025, precizează sursa citată.
'Din alocarea totală de aproximativ 31 miliarde euro pentru programele aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, România a încasat până acum 3 miliarde euro de la Comisia Europeană, ceea ce reprezintă 9,7% din alocarea totală UE. Această rată de absorbție este în linie cu media înregistrată la nivelul UE și arată o tendință pozitivă a procesului de atragerea fondurilor europene', se mai precizează în comunicat.
Potrivit MIPE, în ceea ce privește evoluția la nivelul programele naționale, cele mai bune rezultate sunt înregistrate la nivelul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) și Programului Transport.
''În cazul PDD suma solicitată Comisiei spre rambursare este de 915,6 milioane euro și reprezintă 22,6% din alocare, iar pentru Programul Transport suma solicitată este de aproximativ 1 miliard euro, echivalentul a 21,7% din alocarea UE. În ceea ce privește programele regionale, cele mai mari sume solicitate spre rambursare s-au înregistrat la nivelul Programului Regional Nord-Vest - peste 146 milioane euro și la nivelul Programului Regional Vest - 88,3 milioane euro'', susțin reprezentanții ministerului. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei (proiect rectificare)
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold, cu 4,707 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,201 miliarde lei, conform proiectului de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Dumitru Chisăliță a discutat cu omologul din Republica Moldova despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energiei
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță și omologul său din Republica Moldova, Dorin Junghietu, au purtat discuții în vederea consolidării cooperării bilaterale în domeniul energiei, în marja reuniunii Consiliului Energie, desfășurată la Luxemburg la 29 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.
CONAF solicită evaluarea măsurilor de reintegrare a femeilor inactive pe piața muncii
Măsurile destinate reintegrării femeilor inactive pe piața muncii trebuie evaluate pentru a stabili câte persoane au revenit efectiv în activitate și cât de eficiente au fost programele existente, susține Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis joi. Potrivit datelor Agenț
FSCE2026/Daniel Buda: Fără investiții în securitatea energetică este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși
Componenta de securitate energetică este foarte importantă, deoarece, fără investiții în acest sens, este ca și cum ai construi o casă fără să-i pui uși, astfel încât oricine ar putea intra, a declarat, joi, Daniel Buda, membru al Parlamentului European. 'Aș începe printr-o paralelă. Cât de importante sunt inv














