Ministrul Mediului, despre ecotichetul 'Rabla': Nu am hotărât valoarea, dar cu siguranță o vom crește
Valoarea ecotichetului pentru programul 'Rabla' nu a fost stabilită încă, dar cu siguranță aceasta va crește, a declarat, luni, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
'Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului, dar cu siguranță o vom crește. Am avut lungi discuții cu producătorii de autovehicule din România, cu importatorii de autovehicule din România și cu toți românii care așteaptă cu nerăbdare acest program. Vom definitiva în curând consultările publice în acest sens și sperăm foarte repede să putem să trimitem la Monitorul Oficial noile praguri ale valorii ecotichetelor. Un termen de debut al acestui program ține mai degrabă de aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu și de dezvoltarea aplicației informatice. Noutatea anului acesta este legată de faptul că românii se vor înscrie singuri în platformă, nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer de autovehicule. Își vor lua voucherul și vor deconta acel voucher la orice dealer, la orice producător, la orice furnizor de autoturisme', a afirmat Fechet.
Ministerul Mediului a lansat, pe data de 5 martie 2025, în consultare publică, Ghidul pentru 'Programul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră', cunoscut ca 'Rabla'.
Conform documentului, cuantumul ecotichetului destinat cumpărătorilor de autoturisme 100% electrice rămâne la fel ca în 2024, respectiv 25.500 de lei (5.000 de euro). Totodată, se vor acorda 7.000 de lei pentru achiziționarea unei motociclete, 10.000 de lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă) sau hibrid și 13.000 de lei la achiziția unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice.
Pe acest subiect, la scurt timp după publicarea documentului, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) și-a exprimat dezacordul față de forma propusă de către minister, considerând că prevederile nu răspund în mod adecvat nevoilor pieței și riscă să încetinească și mai mult procesul de electrificare a transportului rutier din România.
'APIA a atras atenția, inclusiv prin comunicatul (...) din ianuarie 2025, asupra necesității unei subvenții corect calibrate pentru vehiculele electrice, astfel încât să evităm efectele negative resimțite în 2024, când reducerea drastică a sprijinului financiar a dus la prăbușirea pieței de automobile electrice cu 32,2%, România ajungând pe ultimul loc în UE în acest sector, atât la nivel procentual, cât si la nivelul numărului efectiv de vehicule electrice înmatriculate raportat la numărul populației. Mai mult decât atât, evoluția înmatriculărilor de vehicule electrice în primele două luni ale anului 2025, care indică o scădere de 31% față de aceeași perioadă din 2024, este extrem de îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât 2024 a fost deja un an catastrofal, marcat de prăbușirea cererii ca urmare a reducerii drastice a subvențiilor. Această tendință negativă devine și mai alarmantă în contextul în care, la nivelul Uniunii Europene, înmatriculările de vehicule electrice au crescut cu 37% doar în prima lună a anului 2025. Această discrepanță majoră subliniază faptul că România nu doar că nu ține pasul cu tendințele europene, ci riscă să devină un caz izolat de stagnare în procesul de tranziție către mobilitatea electrică', au susținut reprezentanții organizației, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
În acest context, asociația profesională a reiterat propunerile transmise anterior Guvernului și Ministerului Mediului, una dintre acestea fiind menținerea și majorarea subvenției pentru vehiculele electrice la 8.500 de euro, în 2025, și de 7.500 de euro, în 2026, urmate de o scădere treptată până în 2030.
De asemenea, APIA a propus majorarea plafonului maxim al prețului de achiziție eligibil prin 'Rabla' la 80.000 de euro, pentru a reflecta inflația și a permite accesul consumatorilor la vehicule electrice performante. În plus, în viziunea asociației, ar fi nevoie de reducerea perioadei minime de păstrare a unui autoturism achiziționat prin program, de la 3 ani la un an, pentru a încuraja o piață dinamică și a facilita accesul mai multor categorii de consumatori la mobilitate electrică. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














