logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Directiva NIS 2 reprezintă o necesitate în contextul cibernetic actual, nu doar o obligație legală (analiză)

Imagine din galeria Agerpres

Transpunerea Directivei NIS 2 (Network and Information Security) în legislația românească prin OUG 155/2024 marchează un moment definitoriu în eforturile locale de consolidare a rezilienței în fața amenințărilor cibernetice din ce în ce mai complexe, relevă o analiză Deloitte România.

'Acest pas legislativ, parcurs pe fondul unui context geopolitic cu multe provocări și al unui peisaj al amenințărilor cibernetice în creștere, urmărește să îmbunătățească modul proactiv de gestionare a riscurilor, să asigure continuitate operațională și să poziționeze România pe un loc fruntaș în materie de securitate cibernetică', susțin autorii analizei, Raluca Anton, Cyber Strategy Senior Manager, și Octavian Popa, Cyber Strategy Manager de la Deloitte România.

Potrivit acestora, securitatea cibernetică a devenit un pilon fundamental al economiei și al stabilității funcționale a serviciilor esențiale, România înregistrând deja progrese notabile în acest domeniu prin adoptarea de legislație specifică, precum transpunerea primei versiuni a Directivei NIS prin Legea 362/2018, înființarea Directoratului Național de Securitate Cibernetică prin OUG 104/2021 sau adoptarea Strategiei Naționale de Securitate Cibernetică a României prin HG 1321/2021, toate sub cupola Legii 58/2023 privind securitate și apărarea cibernetică a României.

Cu toate acestea, ritmul accelerat al procesului de transformare digitală și complexitatea tot mai mare a atacurilor cibernetice au evidențiat necesitatea unui cadru extins și actualizat. Directiva NIS 2, în esență, abordează vulnerabilitățile infrastructurilor critice și armonizează standardele de securitate cibernetică la nivelul Uniunii Europene, construind pe baza reglementărilor anterioare și remediind lacunele din gestionarea riscurilor și modul de răspuns la incidente, conform analizei.

'Directiva NIS 2 impune politici stricte pentru identificarea, atenuarea și gestionarea riscurilor de securitate cibernetică, organizațiile fiind obligate să efectueze evaluări regulate ale riscurilor pentru potențialele vulnerabilități, să implementeze măsuri adecvate pentru a aborda toată această gamă de riscuri de natură cibernetică și să rămână vigilente prin sisteme de monitorizare proactivă. Accentul pus pe managementul riscului se extinde dincolo de procedurile interne, incluzând și securitatea lanțurilor de aprovizionare, vizând astfel vulnerabilitățile furnizorilor terți de servicii', se menționează în analiza citată.

Existența unui cadru robust pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetică este un element central al Directivei NIS 2, consideră specialiștii Deloitte. Entitățile sunt obligate să raporteze, fără întârzieri nejustificate, orice eveniment care are un impact semnificativ asupra prestării serviciilor echipei de răspuns la incidente de securitate cibernetică la nivel național, fiind astfel asigurată o partajare rapidă a informațiilor și o gestionare mai eficientă a incidentelor.

'Spre deosebire de Directiva NIS 1, pentru a cărei implementare erau responsabili în principal reprezentanții desemnați din organizație, NIS 2 transferă această responsabilitatea către echipa de top management. Echipa de conducere are acum obligația de a aproba și de a supraveghea măsurile de gestionare a riscurilor, dar și de a se asigura că sunt alocate resurse adecvate pentru componenta de securitate cibernetică. De asemenea, membrii echipei de conducere trebuie să participe la instruiri periodice în domeniul securității cibernetice, cum ar fi exerciții de simulare a crizelor de natură cibernetică, asigurându-se că dețin cunoștințele necesare pentru a supraveghea eficient procesul de management al riscurilor', se mai spune în analiza Deloitte.

Ca urmare a implementării noii directive, organizațiile sunt obligate să adopte măsuri stricte în ceea ce privește dezvoltarea și implementarea planurilor de continuitate a afacerii în cazul unui incident major de securitate cibernetică, accentul fiind pus pe pregătirea și asigurarea continuității serviciilor esențiale.

Mai mult, noua directivă extinde domeniul de aplicabilitate prin includerea a 11 noi sectoare critice, printre care se numără energie, transporturi, sănătate, infrastructură digitală și financiar-bancar. Sectoarele precum serviciile poștale, managementul deșeurilor, producția chimică, cercetarea și producția, prelucrarea și distribuția de alimente sunt integrate în reglementarea europeană, reflectând creșterea nivelului de conștientizare în materie de amenințări de securitate cibernetică la adresa diverselor industrii ce susțin funcționarea societății.

'Prin accentul pus pe gestionarea riscurilor, transferul responsabilității privind supravegherea procesului de management al riscului către echipa de top management, prevederile stricte de raportare a incidentelor, inclusiv cele care vizează lanțurile de aprovizionare, transpunerea Directivei NIS 2 la nivel local impune o schimbare majoră către un model proactiv în materie de securitate cibernetică care reprezintă mai mult decât o obligație legală. Pentru organizații, măsurile impuse de această directivă, respectiv de textul legislativ transpus la nivel național, reprezintă o oportunitate în vederea gestionării eficiente a riscurilor de natură cibernetică și a asigurării continuității operațiunilor', încheie specialiștii Deloitte analiza despre legislația privind amenințărilor cibernetice. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 422

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 29-09-2026 13:54

Isărescu: Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României

Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României, iar politicile economice trebuie să fie atent calibrate, predictibile și, deci, credibile, a afirmat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 'De la bun început, în lucrarea 'Sustenabilitatea financiar

Economic Intern 29-09-2026 13:02

APIA: 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Un număr de 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin au fost depuse la nivel național, în cadrul celor două scheme instituite în 2026 în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Astfel, pentru sectorul bovin au fost depuse 35.477 de cereri, pen

Economic Intern 29-09-2026 11:52

Theodor Stolojan: Reducerea ritmului de creștere economică în România a început în 2022

Reducerea ritmului de creștere economică în România a început odată cu anul 2022, cu trei ani și jumătate înainte de a se lua orice măsură de austeritate, a declarat, marți, Theodor Stolojan, fost prim-ministru și fost ministru al Finanțelor, la un eveniment de specialitate. 'Noi avem, ca să spun așa, un beneficiu e

Economic Intern 29-09-2026 11:14

Peste 58 de milioane de tone de deșeuri alimentare, generate anual în Uniunea Europeană

Peste 58,2 de milioane de tone de deșeuri alimentare au fost generate în Uniunea Europeană în 2023, echivalentul a aproximativ 130 de kilograme pe locuitor, iar mai mult de jumătate din această cantitate provine din gospodării, potrivit datelor Eurostat citate de InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor, cu ocazia Zilei Internaționale de C

Economic Intern 29-09-2026 10:55

ANOFM: 90 programe de formare profesională vor începe în luna octombrie 2026, la nivel național

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza 90 programe de formare profesională în luna octombrie 2026, pentru un număr de 1.590 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite. Potrivit unui comunicat al instituției, transmis marți AGERPRES, programele de formare profesională cu cele mai multe loc

Economic Intern 29-09-2026 09:59

Bociu (ANSVSA): Reducerea risipei alimentare este un obiectiv strategic, însă nu poate fi atins prin diminuarea standardelor de siguranță

Reducerea risipei alimentare este un obiectiv strategic, însă acesta nu poate fi atins prin diminuarea standardelor de siguranță alimentară, a transmis președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare privind Pierderile și Risipa de Alimente.

Economic Intern 28-09-2026 20:41

Parlament-audieri miniștri/Nazare: Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri

Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Există un risc al retrogradării, același lucru vi l-am spus și înainte de raportul Fitch și înainte de raportul M

Economic Intern 28-09-2026 19:48

Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a săptămânii, iar rulajul s-a cifrat la 266,7 milioane de lei (50,5 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,21%, până la

Economic Intern 28-09-2026 17:18

Parlament-audieri miniștri/ Tanczos Barna: Sunt convins că se pot face plățile începând cu data de 16 octombrie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate demara pe 16 octombrie plata subvenției către fermieri, a afirmat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. 'Am avut multe discuții cu APIA în legătură cu avansul pentru anul 2026. Eu le-am cerut ca p&acir

Economic Intern 28-09-2026 15:43

Bucura-Oprescu: Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile pe care le gestionăm

Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile existente, în condițiile în care inteligența artificială transformă profesii, digitalizarea schimbă modul în care lucrăm, iar tranziția verde schimbă industrii, a declarat, luni, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu. 'Lumea muncii s

Economic Intern 28-09-2026 15:32

Circulația unor trenuri internaționale va fi modificată în 3 și 4 octombrie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria

Circulația mai multor trenuri internaționale va fi modificată în zilele de 3 și 4 octombrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunțat, luni, CFR Călători. 'CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în zilele de 3 ș

Economic Intern 28-09-2026 14:49

Poppe (OIF): Pacea nu este niciodată dobândită definitiv; nu există pace durabilă fără instituții solide și dialog

O pace durabilă presupune existența unor instituții solide și a dialogului, iar UCESIF lucrează tocmai în această direcție, a declarat, luni, Eric Poppe, reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est. 'Pacea nu este niciodată dobândită definitiv și nu există pace durabilă fără

Economic Intern 28-09-2026 14:14

Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan

Economic Intern 28-09-2026 14:12

Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică

Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât

Economic Intern 28-09-2026 13:49

Ghigiu: Progresul economic este sustenabil doar când se traduce prin salarii corecte și servicii publice de calitate

Progresul economic este cu adevărat sustenabil doar atunci când se traduce prin salarii corecte, servicii publice de calitate și acces egal la educație și sănătate, a declarat, luni, președintele Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu. 'Din perspectiva social-democrată pe care o reprezint