VIDEO CFR Călători încheie 2024 cu un profit de 15 milioane de lei
CFR Călători a încheiat anul 2024 cu un profit de 15 milioane de lei, prima dată după 9 - 10 ani, și nu va mai fi niciodată pe pierdere pe mandatul meu de director general, a declarat, luni, șeful companiei, Traian Preoteasa.
'Începem prin a face o precizare că în ultimii 10 ani pierderile lui CFR Călători au fost de ordinul sutelor de milioane. Știrea cu care am vrut să încep astăzi este că, la un an de mandat pe Ordonanța 109 de guvernanță corporatistă, 2024, CFR Călători l-a terminat pe un profit de 15 milioane de lei. (...) CFR Călători, la prima, să zicem așa, strigare are un profit de 15 milioane de lei, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 9 -10 ani, n-am făcut un calcul exact. Ce a dus la acest profit, dat fiind că, știți foarte bine, bugetul de venituri și cheltuieli s-a aprobat pe o pierdere de un miliard de lei? (...) Chiar în ultima zi sau penultima zi a anului, deci 30 sau 31 decembrie, s-a aprobat o ultimă rectificare bugetară, care a dus compensația la un nivel de aproximativ 2,133 miliarde de lei. Este valoarea care acoperă cam 90% din solicitările noastre pentru 2024. Probabil vom dezvolta puțin mai târziu dacă e mult, dacă e puțin acest profit. Noi spunem că este un profit și, de anul trecut plecând, pe mandatele mele de director general, bugetul de venituri și cheltuieli al lui CFR Călători nu va mai fi niciodată pe pierdere', a transmis Preoteasa.
În ceea ce privește bugetul de venituri și cheltuieli pe 2025, s-a aprobat într-o primă etapă o compensație similară cu cea de anul trecut, de 2,15 miliarde de lei, dar care nu este suficientă, situație care a dus la adoptarea unor măsuri de către companie, printre care și suspendarea circulației unui număr de 200 de trenuri.
'Din informațiile avute, cel puțin pe prima strigare de proiect de buget, Ministerul Finanțelor, la solicitarea Ministerului Transportului, și aici am avut o discuție și cu domnul ministru Grindeanu, ni s-a aprobat o primă etapă egală cu execuția bugetului pe anul trecut, deci vom avea o compensație în jur de 2,15 miliarde de lei. Este adevărat că aceste 2,15 miliarde de lei nu este suma necesară pentru desfășurarea întregului CSP (contract de servicii publice - n. .r) aprobat în 2022, pe perioada 2022-2032, drept pentru care am luat și am aprobat în Consiliul de Administrație un set de măsuri care să ducă la reducerea cheltuielilor. Aceste măsuri au dus și la suspendarea, nu anularea de trenuri. Ce înseamnă această suspendare? Înseamnă că sunt reduse 200 de trenuri, dar sunt în zile diferite și în special 30-40% sunt în zilele de weekend', a afirmat directorul general al CFR Călători.
El a explicat că această decizie a fost luată pentru a se reduce din cheltuieli, întrucât personalul care lucrează în weekend primește ore suplimentare plătite cu 300%.
'Ce ne-a făcut să ducem această suspendare a trenurilor spre weekend? Este adevărat că avem un deficit de mecanici, în special de mecanici, că personalul de exploatare se împarte în mecanici, revizor, șef de tren și alții, unde mai am în activitate cam 100 de persoane care fac cumul de pensie și salariu. Probabil că până la sfârșitul anului vom compensa sau, dacă nu, în 2026 și nu cred că vom mai avea angajați care să cumuleze pensie cu salariu la nivel de exploatare. Este adevărat că anumiți lideri de sindicat se plâng de această tăiere, dar nu informează corect. Informația corectă este că nu s-a tăiat niciun salariu cu niciun leu. Este adevărat că se vor mai diminua veniturile. Veniturile se compun din salariu, sporuri, sporuri festive, sporuri festive suplimentare. Sâmbăta și duminica, deci în weekend, orele suplimentare festive se plătesc cu 300%. Noi avem situația călătorilor care plătesc bilet pe absolut orice tren, fiind digitalizată vânzarea de bilete. Aceste trenuri pe care noi le-am suspendat, în afară de faptul că ne puteau duce să plătim cheltuieli salariale majorate, v-am spus și cu 300%, nu au mai mult de 2-3 călători. Toate suspendările de trenuri care s-au făcut și sunt publicate au o reducere, să zicem, a numărului de activități cu 3%, maxim 4%', a susținut Preoteasa.
Potrivit acestuia, din primele calcule reiese o reducere a cheltuielilor în jur de 25 - 30 de milioane de lei la nivelul lunii ianuarie, în urma suspendării acestor trenuri. În plus, trebuie compensate veniturile pe care le avea compania din facilitățile acordate anterior studenților și care se ridicau la aproape 220 milioane de lei.
'V-am spus, compensația solicitată nu acoperă întreg spectrul contractului de servicii publice și trebuie să luăm niște măsuri. Le-am luat înainte de apariția ordonanței-trenuleț, le-am gândit, nu ne împiedică, nici nu ne ajută ordonanța-trenuleț, sunt niște decizii luate de managementul companiei pentru reducerea cheltuielilor. La prima strigare, rămâne de analizat, pe luna ianuarie cheltuielile s-au redus cu în jur de 25 - 30 de milioane (de lei - n. r.). Bugetul nu va mai fi întocmit pe pierdere. Trebuie să compensăm, că ne place, că nu ne place, anularea facilităților pentru studenți ne costă în buget venituri de aproape 200 - 220 de milioane de lei. Trebuie ori să găsim în altă parte veniturile, ori să reducem cheltuielile. Prima etapă care ne-a stat la îndemână va fi reducerea cheltuielilor și o vom face fără probleme', a adăugat șeful companiei.
Traian Preoteasa a precizat că salariile la CFR Călători s-au luat în totalitate și fără întârzieri, însă a admis că, prin măsura suspendării trenurilor, veniturile mecanicilor vor scădea cu 3.000 - 4.000 de lei, deci, economiile pe care compania le va face ajung la câteva zeci de milioane de lei pe an, având în vedere că sunt 1.500 de mecanici.
'O să vă dau niște date. Deci, venitul brut al mecanicului, nivelul mediu, ajunge la 22.000 de lei. Asta înseamnă vreo 12-13.000 de lei pe net. Venitul maxim al mecanicilor a depășit 30.000 de lei. (...) Veniturile și nu salariile, fac precizări, scad anulând acele ore care se prestează în festive de weekend. Avem 1.500 de mecanici, cred că sunt câteva zeci de milioane de lei pe an. (...) Nu voi avea nicio mustrare de conștiință să țin societatea în echilibru. Nu voi da curs niciunei presiuni de a perturba activitatea economică. V-am spus, este o companie pe profit astăzi, va rămâne o companie pe profit până la plecarea mea. Când va fi aceasta, vom vedea. În ceea ce privește partea financiară criticată peste tot în toată presa și nu numai de neplata orelor suplimentare, nu este adevărat. Respectăm legea întru totul. Dar, precizez din nou, și voi reitera această afirmație, vom respecta legea în interesul lui CFR Călători și nu al cuiva, indiferent cine e acela. Vom plăti orele suplimentare și le-am plătit, nu cred că există vreun angajat al căii ferate la CFR Călători care nu și-a primit salariul la zi, nu și-a primit bonurile de masă la zi și, când spun la zi, înseamnă mai devreme, nu la datele prevăzute în contractul colectiv de muncă, sau nu și-au primit veniturile realizate din ore suplimentare. Este adevărat că încercăm și, exact ce v-am spus, prin această suspendare a unor trenuri - am mai analizat din ele, vreo două - trei am mai băgat, probabil o să mai analizăm, o să mai scoatem, o să mai băgăm - este o dinamică în aceasta. Oricine face ore suplimentare necompensate în cele 90 de zile vor fi plătite conform legii. Nu se va încălca legea, dar iar spun legea și interesul CFR Călători', a arătat el.
Traian Preoteasa a mai spus că decizia cu privire la trenurile care trebuie suspendate a aparținut regionalelor și nu 'a venit de sus', iar dacă există solicitări pentru un anumit tren suspendat și va avea călători, acesta va fi repus în circulație.
'Dată fiind organizarea teritorială pe cele opt regionale, nu a venit o decizie de sus 'tăiați 7 trenuri, 15 trenuri, 12 trenuri'. Au servicii în subordine, fac o analiză, au încasările, au situația orelor festive suplimentare și au fost corelate. La Anina-Oravița au fost niște discuții...nu este un tren rentabil, cel puțin în zilele din afara weekend-ului. În weekend este încărcat, nu avem o problemă. Numai că toate presiunile - și nu țin cont de presiuni, dar să zicem că ne-au convins să dăm drumul și în cursul săptămânii - au fost partea de istorie și turism. Au venit primarii, au venit... am găsit o înțelegere. Am mai pus și la București, dacă nu mă înșel, două trenuri în circulație. Suntem într-o dinamică continuă. Dacă vreo regională, oricare ar fi ea, face dovada că un anumit tren are solicitări, nu știu, de la Consiliul Județean, de la primării și are 20 sau 30 de călători sau măcar 10, da, va fi pus în circulație. Dacă nu am, rămân suspendate. Suspendat înseamnă că prin anumite modificări de mobilitate le pot pune la loc oricând. Am trasă, am tot ce-mi trebuie, le pot pune la loc oricând, da nu le voi pune la loc decât dacă am convingerea că nu vor merge goale', a subliniat el. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România și alte patru state UE au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin (ministru)
România, Bulgaria, Cipru, Croația și Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, printre care o aplicare flexibilă a restricțiilor, analiza aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A și facilitarea circulației în interiorul UE a animalelor vaccinate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii,
APIA atenționează fermierii asupra termenelor din Campania 2026; nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni
Nerespectarea condițiilor și termenelor aferente intervențiilor accesate de fermieri în cadrul Campaniei 2026 poate conduce la aplicarea unor sancțiuni, avertizează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'APIA reamintește că, în funcție de angajamentele asumate în cadrul intervențiilor de dezvoltare ru
Marinescu: Cheltuim cu dobânzile mai mult decât deficitul la care țintim să ajungem
Cheltuielile cu dobânzile sunt prevăzute în bugetul actual la 3% din PIB, astfel că România cheltuie mai mult decât deficitul la care țintește să ajungă, a atras atenția, marți, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'În cele două decenii de la aderare, România a &ici
Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei
Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.
MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea
Buzoianu: Grupul de lucru pentru arderile ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București
Grupul de lucru constituit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov pentru problema arderilor ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București, autoritatea care gestionează datele stației de monitorizare a calității aerului din zonă, a anunțat, marți, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Doamna S
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), timp în care peste 44.000 de tone de alimente au fost salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar și peste 4.000 de tone au fost donate de cetățeni prin intermediul campaniilor de colectă națională de alimen
Dăianu: România are nevoie de o lege a salarizării unitare
România are nevoie de o lege a salarizării unitare, iar aceasta ar trebui avută în vedere la construcția bugetului pentru 2027, a declarat marți Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, care a pledat, totodată, pentru o indexare prudentă a pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar. 'Ce este o știre bună? Și domnul m
ANPIS a plătit în septembrie drepturile de asistență socială aferente lunii august
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a plătit în septembrie fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii august din acest an, informează marți agenția. Astfel, au fost virate: peste 1,139 miliarde lei pentru 3.385.783 de beneficiari ai alocațiilor de
Nazare: Construcția unui buget credibil pentru 2027 este o condiție esențială
Construcția unui buget credibil pentru 2027, care să fie respectat și în execuția bugetară de anul viitor, reprezintă o condiție esențială pentru continuarea consolidării fiscale a României și pentru îmbunătățirea perspectivei de rating a țării, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'În prim
ANAF Antifraudă: 905.212 lei achitați la bugetul de stat după un control la un salon de estetică din București
Administratorul unui salon de servicii estetice din București a achitat la bugetul de stat 905.212 lei, în urma unui control al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), care a identificat obligații fiscale suplimentare de peste 537.000 de lei, informează, marți, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit sursei citat
Isărescu: Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României
Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României, iar politicile economice trebuie să fie atent calibrate, predictibile și, deci, credibile, a afirmat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 'De la bun început, în lucrarea 'Sustenabilitatea financiar
APIA: 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin
Un număr de 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin au fost depuse la nivel național, în cadrul celor două scheme instituite în 2026 în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Astfel, pentru sectorul bovin au fost depuse 35.477 de cereri, pen
Theodor Stolojan: Reducerea ritmului de creștere economică în România a început în 2022
Reducerea ritmului de creștere economică în România a început odată cu anul 2022, cu trei ani și jumătate înainte de a se lua orice măsură de austeritate, a declarat, marți, Theodor Stolojan, fost prim-ministru și fost ministru al Finanțelor, la un eveniment de specialitate. 'Noi avem, ca să spun așa, un beneficiu e
Peste 58 de milioane de tone de deșeuri alimentare, generate anual în Uniunea Europeană
Peste 58,2 de milioane de tone de deșeuri alimentare au fost generate în Uniunea Europeană în 2023, echivalentul a aproximativ 130 de kilograme pe locuitor, iar mai mult de jumătate din această cantitate provine din gospodării, potrivit datelor Eurostat citate de InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor, cu ocazia Zilei Internaționale de C











