Ministrul Energiei afirmă că nu va semna bugetele companiilor din subordine dacă acestea nu respectă principiile de eficientizare
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că nu va semna bugetele de venituri și cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerului dacă acestea nu vor respecta principiile de eficientizare precum reducerea posturilor de conducere sau a cheltuielilor cu salariile.
'De două săptămâni am transmis o adresă tuturor companiilor din portofoliu, fie că suntem acționari majoritari sau 100%, și regiilor, și le-am cerut câteva lucruri. Să reducă numărul de posturi de conducere; le-am indicat și o țintă, până la 30%. Să reducă cheltuielile cu salariile, indicându-le un procent de 20%, în special la personalul TESA. În energie sunt companii mari, cum este Complexul Energetic Oltenia, unde nu vrem să dăm afară minerii care lucrează în cariere sau inginerii care lucrează in termocentrale. Dar există loc de redus aparatul în personalul administrativ: resurse umane, juridic, comunicare șamd', a declarat ministrul Energiei duminică, la Digi24.
El a arătat, de asemenea, că a solicitat companiilor reducerea cheltuielilor cu sponsorizările arătând că există o societate care a cheltuit 16 milioane de lei, anul trecut, pentru sponsorizări. Ministrul a susținut că societatea în cauză este Hidroelectrica și a precizat, însă, că 'nu a dorit să îi scoată la tablă' pentru că oamenii acolo își fac treaba 'destul de bine'.
'Noi, ca acționar, avem pârghii să impunem acest lucru și le-am comunicat acestor companii că nu voi semna bugetele lor de venituri și cheltuieli până nu vor respecta aceste principii de eficientizare. La nivelul companiilor am dori să economisim un miliard de lei în urma acestor măsuri', a explicat Burduja.
Mai mult, ministrul de resort a anunțat că în aproximativ două luni pe site-ul Ministerului Energiei se vor putea analiza date referitoare la companiile din subordinea instituției.
'Lucrăm la un portal de transparență și cred că va fi o premieră. Pe site-ul Ministerului Energiei, într-o lună și jumătate două luni, veți putea intra, selecta compania și să vedeți acolo exact ce cheltuieli au, ce sporuri au, ce contracte are conducerea, declarații de avere, contracte de achiziție, toate sponsorizările', a mai spus Burduja. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze la un bloc din Sectorul 6
Un număr de 124 de clienți casnici sunt afectați temporar, luni, de alimentarea cu gaze naturale la un bloc din sectorul 6 al Capitalei ca urmare a unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează imobilul, informează Distrigaz Sud Rețele. 'Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea temp
Negrescu: Scăderea ușoară a ratei anuale a inflației oferă un prim semnal pozitiv, dar riscurile rămân ridicate
Rata anuală a inflației ar putea continua să scadă în a doua parte a anului și să ajungă în jurul nivelului de 6% la finalul lui 2026, însă riscurile generate de evoluția prețurilor la energie, contextul geopolitic și eventualele modificări fiscale rămân ridicate, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu.
Petrescu (ASF): Listarea Hidroelectrica la BVB a transformat compania într-un reper structural al pieței de capital românești
Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București, în urmă cu trei ani, a transformat compania într-un reper structural al pieței de capital românești, după ce oferta publică inițială record din 2023 a atras aproximativ 1,9 miliarde de euro și a consolidat rolul BVB ca infrastructură de finanțare a economiei reale, susține președintele Autorități
One United Properties a atras 853,8 milioane de lei, la cinci ani de la listarea la bursă
One United Properties, investitor și dezvoltator imobiliar, a atras, de la listarea pe Piața Principală a Bursei de Valori București (BVB), 853,8 milioane de lei prin trei tranzacții de majorare a capitalului social, a distribuit dividende de aproape 390 de milioane de lei către acționari și a înregistrat volume cumulative de tranzacționare de peste 1,7 miliard
Bursa de la București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de luni
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de luni, cu un rulaj de 678,4 milioane de lei (130 milioane de euro), în primele 30 de minute de la debutul tranzacțiilor, din care tranzacțiile cu obligațiuni reprezentau 663,1 milioane de lei (126,7 milioane de euro). Indicele principal BET, ca
Chisăliță: Un rating 'junk' modifică prețul întregului capital din economie
Un rating 'junk' modifică prețul întregului capital din economie, afectând atât statul, cât și companiile și, în final, consumatorii, avertizează președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată luni. 'Adevărata problemă este că un rating 'junk
INS: Energia electrică, chiriile și motorina au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie
Energia electrică (+59,97%), chiriile (+43,29%) și motorina (+28,16%) au înregistrat cele mai mari scumpiri în iunie, comparativ cu aceeași lună din 2025, în timp ce cartofii (-14,47%), fructele proaspete (-9,48%) și mălaiul (-5,49%) s-au ieftinit cel mai mult, potrivit unei analize publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Rata anuală a inflației a scăzut la 10,42% în luna iunie
Rata anuală a inflației a scăzut la 10,42% în luna iunie, de la 10,85% în luna mai, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 12,29%, iar mărfurile alimentare cu 5,75%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). 'Indicele prețurilor de consum
Bursa de la București a câștigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creștere cu 0,12% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 197,8 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a aj
Fondul de câștiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Verii și suplimentează, cu această ocazie, fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40. Potrivit unui comunicat, fondul de câștiguri la Loto 6/49 va fi suplimentat cu 100.000 de lei, la Joker cu 50.000 de lei și la Loto 5/40 cu 25.000 de le
INS: 557.319 de sosiri ale turiștilor în Capitală, în primele patru luni din 2026
Numărul de sosiri ale turiștilor în București a fost, în primele patru luni din 2026, de 557.319, cel mai mare număr de sosiri fiind înregistrat în martie, respectiv 155.794, iar cel mai mic în ianuarie - 124.020, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Potrivit INS, cele mai multe sosiri, respectiv 463.
MMFTSS: 5.323 de persoane au suferit accidente de muncă, în 2025; 96 și-au pierdut viața
Un număr de 5.323 de persoane au suferit accidente de muncă în 2025, cu 11,4% mai puține față de anul anterior, iar 96 dintre acestea și-au pierdut viața (minus 47,5%), conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și consultate de AGERPRES. Sectoarele economiei naționale în care au fost consem
INS: 1.104.195 de salariați în Capitală, la finele lunii aprilie 2026
Numărul salariaților din Capitală era, la finele lunii aprilie 2026, de 1.104.195 persoane, în scădere cu 805 persoane față de luna anterioară și cu 15.303 comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Câștigul salarial mediu brut era, la sfârșitul lunii aprilie 2026, de 1
România se alătură inițiativei europene de investiții care vizează mobilizarea a 80 miliarde euro pentru companiile tehnologice
România participă la cea de-a doua etapă a inițiativei europene 'Campionii europeni în domeniul tehnologiei' (ETCI 2.0), lansată de Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) împreună cu cele 27 de guverne ale Uniunii Europene și investitori instituționali privați, care urmărește mobilizarea unor investiții de până la 80 de miliarde de
Ministerul Energiei a plătit peste 138 de milioane de euro în acest an către beneficiarii proiectelor PNRR
Ministerul Energiei a efectuat în acest an plăți de 138,64 de milioane de euro către beneficiarii proiectelor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în timp ce alte 75 de cereri de transfer, în valoare totală de aproximativ 126,28 milioane de euro, sunt în curs de procesare, a anunțat vineri instituția.








