Destinaţiile europene preferate de români în acest an au fost Londra, Milano şi Roma (agenţie online)
Oraşele Londra, Milano şi Roma au fost cele mai vizitate în acest an de către turiştii români, ele, fiind, de asemenea, şi cele mai ieftine destinaţii din punctul de vedere al preţurilor la biletele de avion, potrivit unei analize realizate de o agenţie de turism online.
"Aşa cum era de aşteptat, în topul celor mai vizitate oraşe din 2024 se află Londra, Milano, Roma, Bruxelles, Barcelona, Madrid, Paris, Viena şi Istanbul, oraşe cunoscute fie pentru comunităţile mari de români din ele, fie pentru potenţialul lor turistic, turiştii alegând frecvent vacanţele de tip city-break. Locuitorii din marile oraşe din România au avut preferinţe diferite în ceea ce priveşte destinaţiile spre care au zburat cel mai mult în 2024. Din Bucureşti, cei mai mulţi călători au ales Londra, Roma şi Milano. Clujenii au zburat cel mai des către Bucureşti, Paris şi Milano, la fel ca timişorenii. Nu în ultimul rând, ieşenii au optat cel mai des pentru Bruxelles, Paris şi Milano. Această diversitate evidenţiază, pe lângă preferinţa românilor pentru oraşele europene, şi o mai bună legătură aeriană creată între regiunile din România şi principalele huburi din Europa", se arată într-un comunicat al Vola.ro.
În ceea ce priveşte ţările cu cel mai mare flux de călători români, Italia, Spania şi Germania ocupă primele trei poziţii, urmate îndeaproape de Franţa şi Marea Britanie.
Tariful mediu pentru un bilet de avion în 2024 a fost de 152 de euro, cu variaţii semnificative în funcţie de lună. Ianuarie a fost luna cea mai accesibilă pentru călătorii, dar şi luna în care, an de an, Vola derulează campania Ieftinuarie, cu cele mai mici tarife din an la biletele de avion. De exemplu, biletele cumpărate de Ieftinuarie pentru luna august au fost, în medie, cu 27% mai ieftine decât ar fi fost dacă ar fi fost achiziţionate în luna plecării. La polul opus, august, luna de vacanţă prin excelenţă, a fost cea mai scumpă.
Perioada februarie-septembrie a fost, în general, mai ieftină comparativ cu 2023, ceea ce a încurajat mulţi români să profite de preţurile accesibile şi să rezerve noi vacanţe. Pe de altă parte, în restul lunilor au existat mici majorări tarifare, în special în decembrie, luna care a avut o cerere foarte mare pentru vacanţe de tip city-break la târgurile de Crăciun din Europa.
Milano rămâne cel mai ieftin oraş din punctul de vedere al preţurilor la biletele de avion, cu un tarif mediu de 107 euro în 2024. Urmează Roma, cu 122 euro, şi Londra, cu 123 euro.
"Există, însă, şi câteva recorduri interesante: cel mai ieftin bilet din 2024, de numai 40 de euro, a fost către Ouarzazate, Maroc, o ţară tot mai populară în rândul românilor. La polul opus, Insulele Cayman au fost cea mai scumpă destinaţie, cu un tarif mediu de 2.262 de euro", se mai arată în documentul citat.
Cele mai ieftine zile pentru a face o rezervare au fost marţea şi sâmbăta, zile în care călătorii au profitat de tarife mai accesibile pentru a-şi planifica vacanţele din timp. Duminica, în schimb, a fost ziua cea mai scumpă pentru astfel de tranzacţii, probabil din cauza obiceiului de a rezerva bilete în weekend, când oamenii au mai mult timp să caute oferte, ceea ce creşte cererea.
În ceea ce priveşte plecările, marţea şi miercurea s-au dovedit cele mai accesibile zile, călătorii alegând deseori aceste zile pentru zboruri mai ieftine şi mai puţin aglomerate. Vineri, duminică şi luni, în schimb, au fost zilele cu cele mai ridicate tarife, deoarece acestea coincid frecvent fie cu începutul, fie cu sfârşitul săptămânilor de lucru, dar şi cu escapadele de weekend.
Companiile aeriene low-cost, Wizz Air şi Ryanair, au fost alese cel mai des de români în 2024, avantajele lor fiind, pe lângă preţurile mai mici faţă de companiile de linie, şi portofoliile variate de rute. Acestea au fost urmate de TAROM şi de HiSky.
În ceea ce priveşte durata medie a sejurului, cei mai mulţi români au stat, în medie, 3-6 zile la destinaţie. Cea mai populară alegere rămâne varianta de patru zile, o dovadă în plus a faptului că vacanţele de tip city-break sunt în continuare preferatele românilor. Iar dacă cea mai scurtă şedere a durat doar o zi, Vola.ro a înregistrat şi cea mai lungă şedere la destinaţie: de 155 de zile.
În 2025, specialiştii companiei se aşteaptă să vadă oraşele europene în continuare în topul destinaţiilor populare. În acelaşi timp, odată cu renunţarea vizelor pentru Statele Unite ale Americii, este preconizată o creştere a cererii pentru această destinaţie, mai ales că există deja o companie aeriană care operează zboruri directe spre New York.
Vola.ro oferă o gamă completă de servicii de turism pentru persoane fizice şi companii, inclusiv rezervări de bilete de avion, opţiuni de bilete rambursabile, hoteluri, vacanţe, asigurări de călătorie. În 2024, Resource Partners, unul dintre cei mai importanţi manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală şi de Est a achiziţionat o participaţie de 80% din capitalul grupului ITH din care face parte Vola.ro. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte
Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă
Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în c
Parlament-audieri miniștri/ Chisăliță: Există soluții pentru modul în care Cernavodă va trebui să funcționeze în viitor
Episoadele de secetă vor fi tot mai dese pe viitor astfel că, în cazul Centralei de la Cernavodă, soluțiile tehnologice care trebuie luate în considerare trebuie să fie reprezentative nu doar pentru grupurile 1 și 2, ci și pentru reactoarele 3 și 4, pentru ca asemenea situații, de oprire a funcționării, să fie evitate în viitor, susține ministrul pr
VIDEO Confiscarea mijloacelor de transport și dosare penale pentru transportul ilegal al porcilor, prevăzute într-un proiect de lege (ministru)
Confiscarea mijloacelor de transport utilizate pentru deplasarea ilegală a unui număr mare de porci și aplicarea unor sancțiuni care pot ajunge până la întocmirea de dosare penale sunt prevăzute într-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară, care urmărește reducerea riscului de răspândire a pestei porcine africane, a declarat l
VIDEO Peste 1,2 miliarde de euro, puse la dispoziția fermierilor prin apeluri de proiecte, în ultimele șase luni (ministru)
Peste 1,2 miliarde de euro au fost puse la dispoziția fermierilor prin apeluri de proiecte lansate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în ultimele șase luni, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinată investițiilor în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, a declarat luni ministrul interimar al Agric
Rabla Auto 2026: AFM a aprobat, luni, ecotichete în valoare de 16,297 milioane lei pentru persoanele fizice
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, 1.419 de ecotichete, în valoare de 16,297 milioane de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul Programului Rabla Auto 2026. După publicarea listei cu dosarele aprobate în urma ședinței Comitetului de Avizare, AFM actualizează în aplicație statusul
România așteaptă de peste o lună vaccinurile promise de Comisia Europeană pentru pesta micilor rumegătoare (ministru)
Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deși autoritățile române au primit încă de la începutul lunii septembrie asigurări că acestea vor ajunge în cel mai scurt timp, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, la prezentarea bilanțul
ANM anunță oscilații termice de la o zi la alta și precipitații după 21 octombrie
Regimul termic va fi normal pentru perioada din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni (19 octombrie - 1 noiembrie), cu oscilații ale valorilor maxime de la o zi la alta, dar și cu intervale cu precipitații, în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).





