Registrul Auto Român emite, din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass
Registrul Auto Român (RAR) emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass, un document obligatoriu la vânzarea unui autovehicul, a anunţat instituţia într-o postare publicată, duminică, pe pagina sa oficială de Facebook.
"Vânzătorul care nu are nimic de ascuns şi vrea să dea dovadă de bună credinţă are tot interesul să solicite acest document de la RAR pentru a vinde autovehiculul în condiţii de transparenţă totală. Conceptul RAR Auto-Pass, document legiferat ulterior, a pornit de la cazurile de modificare a odometrului (valorii kilometrajului) care au luat amploare în ultimii ani, RAR încercând astfel să protejeze persoanele de bună credinţă care doresc să achiziţioneze o maşină şi să-i cunoască din start istoricul. În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai uşor de depistat. RAR Auto-Pass este un instrument prin care putem diminua sau limita acest fenomen de manipulare a unor date esenţiale care pot face diferenţa la comercializarea unui autovehicul", a transmis Cristian Bucur, directorul tehnic al RAR.
Potrivit sursei citate, pentru eliberarea noului certificat nu este nevoie de prezentarea autovehiculului la reprezentanţa RAR
Certificatul RAR Auto-Pass este cea mai transparentă formă de informare a cumpărătorului care doreşte să fie vigilent.
"Documentul vă spune detalii esenţiale despre istoria vehiculului pe care urmează să-l achiziţionaţi. Documentul poate fi eliberat atât vânzătorului cât şi cumpărătorului, după ce vor fi introduse în aplicaţia digitală numărul de identificare al autovehiculului (VIN) şi câteva date despre solicitant, necesare pentru emiterea facturii şi a certificatului. În cazul în care despre un anumit VIN nu există nicio menţiune în bazele de date ale RAR, utilizatorul va primi gratuit un certificat de negaţie. În momentul în care sunt găsite date despre vehiculul în cauză, solicitantul va fi redirecţionat către pagina de plată şi, după confirmarea acesteia, va primi pe email certificatul", precizează RAR.
Reprezentanţii RAR evidenţiază faptul că documentul care reprezintă garanţia RAR, organism tehnic al statului, conţine date autorizate importante despre istoricul vehiculului, respectiv: succesiunea citirilor odometrului furnizate de staţiile ITP sau de reprezentanţele RAR la care s-a prezentat maşina; date privind intervenţiile minore asupra vehiculului în atelierele autorizate (reparaţiile uşoare); date referitoare la reparaţiile efectuate în atelierele autorizate, ca urmare a unor accidente grave care au afectat sistemele de direcţie, frânare, structura de rezistenţă a vehiculului sau elementele de siguranţă pasivă; date legate de inspecţiile tehnice periodice şi de campaniile de rechemare lansate de producătorul vehiculului.
"Baza de date interogată pentru obţinerea certificatului RAR Auto-Pass este într-o continuă dinamică şi se populează cu informaţii, asta înseamnă că în timp vor fi disponibile din ce în ce mai multe detalii despre un vehicul, pe măsură ce acesta se prezintă la atelierele autorizate de reparaţii, la staţiile ITP sau la reprezentanţele RAR. Într-o fază ulterioară de dezvoltare, RAR Auto-Pass va putea oferi informaţii şi despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în România", notează RAR.
Tariful pentru emiterea certificatului RAR Auto-Pass este de 42 de lei, iar documentul poate fi descărcat şi direct din platforma digitală dedicată, imediat după efectuarea plăţii, dar şi la orice moment ulterior, numai în perioada de valabilitate a certificatului (60 zile). AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Registrul Auto Român Oficial / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Disparități regionale semificative în ceea ce privește accesul populației la rețeaua publică de apă
Accesul populației la rețeaua publică de apă continuă să se îmbunătățească, de la 77,6% la 78,2%, dar disparitățile regionale rămân semnificative, în condițiile în care ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (98,3%) iar cea mai mică în Nord-Est (cu 53,
Evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 are loc miercuri, la București
Eurogas, în colaborare cu Federația Patronală a Energiei (FPE), organizează, miercuri, la București, evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 - 'Advancing security, delivering sustainability: Romania's role in building a resilient and competitive energy transition in Eastern Europe'. Conferința va reuni reprezentan
ICI București organizează un workshop dedicat inteligenței artificiale, digitalizării și securității cibernetice
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București organizează, miercuri, la Palatul Parlamentului, un workshop dedicat inteligenței artificiale, eveniment în cadrul căruia vor fi abordate teme privind guvernanța inteligenței artificiale, digitalizarea administrației publice, dezvoltarea infrastructurilor digitale și securitatea ci
România și alte patru state UE au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin (ministru)
România, Bulgaria, Cipru, Croația și Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, printre care o aplicare flexibilă a restricțiilor, analiza aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A și facilitarea circulației în interiorul UE a animalelor vaccinate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii,
APIA atenționează fermierii asupra termenelor din Campania 2026; nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni
Nerespectarea condițiilor și termenelor aferente intervențiilor accesate de fermieri în cadrul Campaniei 2026 poate conduce la aplicarea unor sancțiuni, avertizează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'APIA reamintește că, în funcție de angajamentele asumate în cadrul intervențiilor de dezvoltare ru
Marinescu: Cheltuim cu dobânzile mai mult decât deficitul la care țintim să ajungem
Cheltuielile cu dobânzile sunt prevăzute în bugetul actual la 3% din PIB, astfel că România cheltuie mai mult decât deficitul la care țintește să ajungă, a atras atenția, marți, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'În cele două decenii de la aderare, România a &ici
Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei
Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.
MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea
Buzoianu: Grupul de lucru pentru arderile ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București
Grupul de lucru constituit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov pentru problema arderilor ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București, autoritatea care gestionează datele stației de monitorizare a calității aerului din zonă, a anunțat, marți, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Doamna S
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), timp în care peste 44.000 de tone de alimente au fost salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar și peste 4.000 de tone au fost donate de cetățeni prin intermediul campaniilor de colectă națională de alimen
Dăianu: România are nevoie de o lege a salarizării unitare
România are nevoie de o lege a salarizării unitare, iar aceasta ar trebui avută în vedere la construcția bugetului pentru 2027, a declarat marți Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, care a pledat, totodată, pentru o indexare prudentă a pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar. 'Ce este o știre bună? Și domnul m
ANPIS a plătit în septembrie drepturile de asistență socială aferente lunii august
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a plătit în septembrie fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii august din acest an, informează marți agenția. Astfel, au fost virate: peste 1,139 miliarde lei pentru 3.385.783 de beneficiari ai alocațiilor de
Nazare: Construcția unui buget credibil pentru 2027 este o condiție esențială
Construcția unui buget credibil pentru 2027, care să fie respectat și în execuția bugetară de anul viitor, reprezintă o condiție esențială pentru continuarea consolidării fiscale a României și pentru îmbunătățirea perspectivei de rating a țării, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'În prim
ANAF Antifraudă: 905.212 lei achitați la bugetul de stat după un control la un salon de estetică din București
Administratorul unui salon de servicii estetice din București a achitat la bugetul de stat 905.212 lei, în urma unui control al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), care a identificat obligații fiscale suplimentare de peste 537.000 de lei, informează, marți, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit sursei citat
Isărescu: Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României
Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României, iar politicile economice trebuie să fie atent calibrate, predictibile și, deci, credibile, a afirmat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 'De la bun început, în lucrarea 'Sustenabilitatea financiar












