Spătaru (Cancelaria premierului): Portul Constanţa trebuie să devină hub industrial, cu o componentă puternică pe petrochimie
Portul Constanţa trebuie să devină hub industrial, cu o componentă puternică pe petrochimie, iar valoarea investiţiei ar putea depăşi 1,5 miliarde de euro, a declarat, luni, Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim ministrului, în cadrul unui eveniment de specialitate.
"În ultima perioadă am discutat cu foarte mulţi producători din industria chimică, fie companii din industria petrol şi gaze, dar care au şi petrochimie, sau companii din petrochimie. Vreau să atrag atenţia asupra unui proiect foarte important pe care va trebui să-l dezvoltăm: capacitatea Portului Constanţa de a deveni hub industrial şi cu o componentă puternică pe petrochimie. De ce? Pentru că poate fi poarta de intrare sau de ieşire într-un astfel de segment. Ştiu, costă foarte mult, este adevărat. Noi estimăm că o astfel de investiţie va depăşi 1,5 - 2 miliarde de euro, dar nu cred că vom vorbi de componenta financiară, vorbim mai degrabă de strategia ţării de a-şi asigura independenţa economică prin acest generator de lanţ de valoare", a menţionat Florin Spătaru, la evenimentul "Forumul gazelor naturale - Contribuţia gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziţiei energetice", organizat de Financial Intelligence.
Totodată, el a subliniat că jucători importanţi din piaţă văd România ca un hub industrial în industria chimică.
"Sunt jucători importanţi din piaţă, nu neapărat din cadrul Uniunii Europene, care văd România ca un hub industrial în industria chimică. În mai, în acest an, noi, cei de la Cancelaria prim-ministrului, am solicitat Asociaţiei europene a producătorilor din industria chimică să vină în România să semnăm un memorandum pentru industria chimică. De ce? Dacă ne uităm la deficitul de balanţă comercială, în top trei avem industria chimică, care este catalizatorul sau generatorul lanţului de valoare. Am închis capacităţi de producţie din industria chimică, nu reuşim să găsim o formulă acceptabilă care, în context european, să putem să producem, să rămânem competitivi - şi mai mult decât atât, orice lipsă de reacţie în acest sens va diminua din ce în ce mai mult capacitatea competitivă", a adăugat Spătaru.
El a subliniat că, la nivelul cancelariei a fost iniţiat un proiect, care se numeşte Green Deal Industrial Plan şi este realizat în colaborare cu Banca Mondială.
"Acest green plan este făcut în colaborare cu Banca Mondială. Joi vom avea primul livrabil pe care Banca Mondială îl va pune la dispoziţie şi pe care îl vom discuta împreună cu mediul de afaceri, tocmai pentru că vrem să integrăm o strategie energetică care ţine cont de resursele pe care le avem - şi gazul este o resursă extrem de importantă, cu componentă industrială verde - şi de acolo să rezulte oportunităţile, măsurile pe care trebuie să le luăm dar, mai mult decât atât, care sunt planurile de susţinere a unei astfel de tranziţii. De ce? Pentru că nu vreau să credem că o astfel de tranziţie se face de la sine, doar prin susţinerea mediului de afaceri. Nu, e imposibil, şi tocmai aici rolul statului este hotărâtor, dar pentru asta e nevoie de un document aplicat, care să fie făcut cu jucătorii din piaţă, cu consultarea Băncii Mondiale - şi care să dea Guvernului României, în orice componenţă ar fi el, un parcurs pe termen lung, pentru că obiectivul pe care îl avem de decarbonizare până în 2050 nu este un parcurs pe cicluri electorale. Este un parcurs de mulţi ani şi orice deviere de la un astfel de proiect mare de ţară nu va face altceva decât ori să aruncăm banii pe fereastră, ori întârziem un parcurs european al industriei româneşti, care s-ar putea să nu se mai îndeplinească", a explicat consilierul de stat la Cancelaria prim-ministrului. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







