Hidroelectrica şi compania norvegiană SINTEF au demarat un proiect comun în domeniul producerii de energie electrică în hidrocentrale
Companiile Hidroelectrica şi SINTEF au demarat implementarea proiectului "Networking, schimb, partajare şi transfer de cunoştinţe, tehnologie, experienţă şi practici în domeniul producerii de energie electrică în hidrocentrale", anunţă Hidroelectrica într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
În luna martie 2024, au fost publicate primele informaţii privind deschiderea apelului "Open Call for Bilateral Cooperation in the Green Transition". Workshop-ul de prezentare a avut loc în 23 aprilie 2024, bugetul alocat fiind de 1,250 milioane euro, în cadrul instrumentului de finanţare EEA & Norway Grants 2014 - 2021.
Granturile SEE şi Norvegiene sunt finanţate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Granturile au două obiective - de a contribui la o Europă egală, atât din punct de vedere social, cât şi economic - şi de a consolida relaţiile dintre Islanda, Liechtenstein şi Norvegia şi cele 15 state beneficiare din Europa. Obiectivul granturilor este de a reduce disparităţile sociale şi economice şi de a consolida relaţiile bilaterale. Acest lucru consolidează piaţa internă, conducând la o Europă mai prosperă.
"Considerând că aplicarea la acest apel este o oportunitate de a contribui mai bine la tranziţia energetică în Europa prin consolidarea colaborării cu unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai sectorului hidroenergetic norvegian şi la nivel global, prin desfăşurarea de activităţi bine definite legate de nevoile noastre comune de îmbunătăţire şi dezvoltare, beneficiind de finanţare în cadrul Programului de Granturi SEE & Norvegia, echipa de specialişti în accesarea de finanţări Hidroelectrica a elaborat şi depus cererea de finanţare în termenul solicitat, în 31 mai 2024", se scrie în comunicat.
Conform condiţiilor menţionate în documentele apelului, Hidroelectrica şi SINTEF au fost considerate eligibile să acceseze acest instrument de finanţare, care reprezintă o oportunitate pentru Hidroelectrica de a obţine suport de specialitate din partea unei companii cu experienţă la nivel european, pentru dezvoltarea cunoştintelor şi abilităţilor specialiştilor proprii în implementarea la nivelul companiei a soluţiilor moderne de optimizarea a programării funcţionării centralelor hidroelectrice care vor conduce la eficientizarea producţiei şi ulterior a comercializării energiei electrice produse din surse regenerabile în capacităţile aflate în portofoliu.
În urma semnării Acordului de Parteneriat Hidroelectrica - SINTEF în 21 octombrie 2024 şi a aprobării sale de către Operatorul de Fond Innovation Norway, ca urmare a evaluării realizate de EEA & Norway Grants în 23.10.2024 şi a Contractului de Proiect (Grant Offer Leter) nr. 2024/392262 prin care s-a aprobat accesarea finanţării nerambursabile în valoare de 214.459 euro, în cadrul Mecanismului Financiar 2014-2021: "Open Call for Bilateral Cooperation in the Green Transition", s-a demarat, la nivelul celor două companii partenere Hidroelectrica şi SINTEF, implementarea Proiectului "Networking, schimb, partajare şi transfer de cunoştinţe, tehnologie, experienţă şi practici în domeniul producerii de energie electrică în hidrocentrale".
Hidroelectrica, cea mai importantă companie românească de producere a energiei electrice cu o lungă istorie în operarea hidrocentralelor, urmărind dezvoltarea în continuare a unui sistem energetic durabil va derula acest proiect împreună cu compania norvegiană SINTEF, recunoscută ca lider mondial în soluţii de optimizare a programării funcţionării centralelor hidroelectrice.
Hidroelectrica operează 187 de hidrocentrale cu o capacitate totală de 6,3 GW şi deţine un parc eolian cu o putere instalată de 108 MW, acoperind şi 13,9% din piaţa concurenţială de energie electrică din ţară. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







