Agricultura din România va fi una performantă în 2025, iar unele producţii vor fi foarte mari (ministru)
Consumul intern la grâu, porumb, floarea-soarelui şi orz va fi asigurat din producţia de cereale obţinută în acest an, chiar dacă încă nu a fost finalizat recoltatul la anumite culturi, iar în anul 2025 agricultura din România va fi una performantă, susţine ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
"La grâu avem o depăşire faţă de anul 2023 cu peste un milion de tone, iar la floarea-soarelui avem grad de autosuficienţă de 100%. Practic, consumul nostru este de undeva la 800.000 tone şi avem peste 1,3 milioane de tone recoltate. Avem la porumb în momentul de faţă 3,5 milioane tone recoltate, dar s-a recoltat doar jumătate din suprafaţa agricolă însămânţată cu porumb. Bineînţeles, aşteptăm recoltele foarte mari în zona unde avem sistemul de irigaţii din România, dar şi din partea de vest şi din Ardeal, unde se recoltează mai târziu. Nu avem probleme de grade de autosuficienţă la produse şi vorbim de porumb, grâu, floarea-soarelui, orz, unde chiar am avut o depăşire faţă de anul 2023", a precizat Barbu, într-o conferinţă de presă.
Barbu afirmă că în anul 2025 agricultura din România va fi una performantă, având în vedere datele primite de la anumite agenţii internaţionale de mediu care au anunţat prognozele privind vremea în perioada următoare.
"Cred că în anul 2025 agricultura din România va fi una performantă, iar producţiile vor fi unele foarte mari. Bineînţeles, am şi date concrete de la anumite agenţii şi de la Agenţia de Mediu din Londra. Vor fi precipitaţii în anumite zone ale ţării în perioada următoare, iar deficitul de apă din sol s-a reglat. Se anunţă o iarnă destul de grea, cu căderi de zăpadă, asta înseamnă că se va reduce deficitul de apă în sol. Vom continua în zona sistemului de irigaţii şi nu vom sista apa gratuită şi nu vom închide echipamentele de irigat până nu va da îngheţul. În continuare ne dorim ca fermierii să fie protejaţi. Vor avea toţi sprijinul pe care noi l-am acordat în anul acesta şi a fost un sprijin consistent. Dacă vorbeam mai devreme că au fost plăţi directe de granturi, în afară de cele de la Comisia Europeană, de 1,91 miliarde de euro, în alţi ani sprijinul a fost undeva la 200-300-400 de milioane de euro. Fermierii români merită să beneficieze de sprijinul total al Guvernului României şi al Ministerului Agriculturii şi de munca depusă de mine ca şi ministru, dar şi de colegii mei cu care am făcut echipă de un an jumătate de când sunt în fruntea MADR", a adăugat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia vegetală a crescut în 2023 cu 2,1%, până la valoarea de 66,26 miliarde de lei în preţuri comparabile, în timp ce producţia animală a scăzut cu 2,5%, consemnând o valoare de 40,65 miliarde de lei. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere despre rolul băncilor în reindustrializarea României și susținerea antreprenoriatului, organizată luni
Rolul băncilor în reindustrializarea României și susținerea mediului antreprenorial se numără printre subiectele care vor fi analizate luni, în cadrul conferinței Banking Forum 2026, organizată de publicația Financial Intelligence. Potrivit organizatorilor, evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților, ai instituțiilor
Bucharest Leaders' Summit: Empowering the Future, începe, luni, la Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului găzduiește, luni, deschiderea Bucharest Leaders' Summit: Empowering the Future, organizat de Grupul de Presă MediaUno, împreună cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno. Summitul, care are loc în perioada 2 noiembrie - 4 decembrie, se desfășoară &
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes







