Chirii medii de o mie de euro/lună în trei zone din Bucureşti şi într-o zonă rezidenţială din Braşov (analiză)
Chiria medie unde preţul depăşeşte o mie de euro pe lună pentru închirierea unui apartament se regăseşte în patru zone din România, dintre care trei sunt în Bucureşti, iar una în Braşov, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de un platformă imobiliară.
Conform datelor centralizate de Imobiliare.ro, la nivel general, preţurile se menţin în mare parte stabile, în prima jumătate a lunii august, faţă de cele solicitate în iulie. Unele scumpiri pot fi observate punctual în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.
Cu toate acestea, specialiştii subliniază faptul că preţul chiriilor s-a majorat, raportat la perioada similară a anului trecut. Astfel, proprietarii au crescut între 7% şi 14% sumele solicitate pentru închirierea de garsoniere în marile oraşe, în timp ce pentru apartamentele cu două camere majorarea a fost cu cel mult 16%, iar pentru apartamentele cu trei camere între 5% şi 17%.
"Piaţa bucureşteană este marcată, în prima jumătate a lunii august, de o relativă stabilitate la nivelul preţurilor solicitate de proprietari pentru închirierea apartamentelor, dacă ne raportăm la evoluţia sa pe parcursul lunii iulie. Majorări ale preţurilor s-au putut observa doar în cazul apartamentelor cu 2 camere. Acest tip de proprietate este, în general, cel mai căutat în rândul chiriaşilor, dar şi cel mai bine reprezentat în totalul ofertei de pe segmentul închirierilor. Discutăm despre un cost mediu cu 20 de euro mai mare de la o lună la alta. Chiriile s-au majorat, însă, cu 13% în cazul garsonierelor şi apartamentelor cu 2 camere faţă de sfârşitul verii trecute. Au avansat într-un ritm mai lent sumele solicitate de proprietari pentru locuinţele mai spaţioase. Creşterea a fost cu 8% pentru apartamentele cu 3 camere. Astfel, un chiriaş trebuie să aloce acum un buget mediu de 350 euro/lună pentru închirierea unei garsoniere, respectiv de 550 euro/lună şi 700 euro/lună în cazul locuinţelor cu 2 şi 3 camere", se menţionează în raportul de piaţă.
Potrivit sursei citate, cartierul Primăverii din Capitală ocupă primul loc într-un clasament al celor mai scumpe chirii la nivel naţional, cu o medie de 1.500 euro/lună pentru un apartament. Pe locul secund se află zona Aviatorilor - Kiseleff, cu un tarif de 1.250 euro/lună, iar pe poziţia următoare regăsim zona din vecinătatea parcului Herăstrău (actualul Regele Mihai I al României), unde chiriile ajung la 1.150 euro/lună.
La polul opus, în cartiere din sudul oraşului, precum Ferentari şi Giurgiului, chiria medie solicitată pentru apartamente este de doar 350 euro/lună.
În ţară, proprietarii din Braşov au scumpit chiriile, iar sumele solicitate în unele dintre cele mai scumpe zone din oraş rivalizează cu cele cerute de către proprietarii din Bucureşti şi din Cluj-Napoca. În context, Calea Poienii este a patra cea mai scumpă zonă din ţară pentru chiriaşi, după cartiere precum Primăverii, Aviatorilor-Kiseleff sau Herăstrău, toate din Bucureşti, cu o medie de o mie de euro/lună. Tariful depăşeşte cu mult valoarea solicitată în centrul oraşului Cluj-Napoca unde locuinţele se închiriază cu 650 euro/lună.
"Piaţa chiriilor se menţine stabilă în prima jumătate a lunii august în cazul oraşului Constanţa, fiind practicate pe plan local preţuri similare cu cele din iulie. Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere este de 301 euro/lună, în timp ce pentru un apartament cu 2 camere chiriaşii achită, în medie, 450 euro/lună. Chiriile cele mai mari sunt cele aferente apartamentelor cu 3 camere. În cazul acestora, un chiriaş trebuie să fie pregătit să plătească circa 600 euro/lună. Cei care şi-au căutat un apartament de închiriat pe Imobiliare.ro în prima jumătate a lunii august şi-au arătat interesul în special pentru locuinţele situate în zona Tomis Nord-Badea Cârţan. Aici pot fi găsite cele mai multe apartamente de închiriat din Constanţa, iar preţurile solicitate de proprietari sunt unele destul de accesibile. Plăteşti, în medie, lunar 450 euro. Spre comparaţie, în cele mai scumpe zone - Delfinariu, Faleză Nord şi în centrul oraşului - un chiriaş trebuie să achite 600 euro/lună", se arată în document.
Analiza de specialitate în ceea ce priveşte piaţa imobiliară autohtonă a cuprins cele mai importante şase centre universitare din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.
Imobiliare.ro este platforma de imobiliare din România şi principalul furnizor de date şi statistici imobiliare pentru presa naţională, prin comunicarea de analize, rapoarte şi indici despre evoluţia pieţei de profil. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț
SLPR: Poșta Română are nevoie de investiții și de un management capabil să transforme resursele existente în rezultate
Raportul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2025 conturează o imagine care ridică serioase semne de întrebare privind direcția în care se îndreaptă Poșta Română, susțin reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), într-un comunicat de presă transmis, ma
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru raportul solicitat de PSD
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru elaborarea raportului solicitat de Partidul Social Democrat (PSD) privind situația financiară a țării, documentul urmând să includă și clarificări referitoare la sumele vehiculate în spațiul public pentru facturile neplătite, a declarat marți ministrul Finanțelor,
VIDEO Popa (MTI): De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina
Șoferii vor putea circula, începând de miercuri după-amiaza, pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
Refacerea terasamentului căii ferate între Eforie Nord și Eforie Sud va dura aproximativ 30 de zile
Terasamentul căii ferate între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud s-a surpat din cauza acumulării unei cantități mari de apă, iar lucrările de refacere sunt estimate la aproximativ 30 de zile, anunță CFR SA. 'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor efectuate de echipele de speciali
BNS propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027, calculat transparent și echitabil
Blocul Național Sindical (BNS) propune pentru anul 2027 un salariu minim brut de 4.652 de lei, față de 4.325 de lei în prezent, care să fie calculat transparent și echitabil, în principal fără 'înghețări salariale', bazat pe un coș minim de consum oficial și susținut prin negociere colectivă reală. Confederația sindic
Nazare: România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din PIB în 2027
România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2027, însă o țintă exactă nu a fost încă stabilită, aceasta urmând să fie discutată după introducerea datelor necesare elaborării bugetului pentru anul viitor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
MMAP: România se pregătește să doboare un record mondial în weekend; peste 3.000 de voluntari vor planta arbori simultan
Peste 3.000 de voluntari se vor reuni, sâmbătă, în comuna Poienarii Burchii, din județul Prahova, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERP
Peste jumătate dintre români au în plan să facă achiziții de 'Black Friday' 2026 (studiu)
Mai mult de jumătate dintre românii (56%) care sunt la curent cu fenomenul 'Black Friday' au în plan achiziții la ediția din 2026, iar o treime dintre potențialii cumpărători vor aloca un buget de peste 3.000 de lei, relevă un studiu de specialitate, publicat marți. Conform datelor centralizate de Kantar România, '
Vineri, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă; fermierii vor primi banii până la sfârșitul anului
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi în care se pot depune cereri de sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă, în baza HG nr. 751/2026, iar plata sprijinului financiar se va efectua până la data de 31 decembrie 2026, informează, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Mateescu, despre achizițiile de la ANM: Nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului
Persoanele care au utilizat cardurile pentru achizițiile care apar în raportul Corpului de Control nu mai lucrează în Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și vreau să vă asigur că nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului, a declarat, marți, directoarea generală a ANM, Elena Mateescu. 'Aș
Ministrul Finanțelor: Bugetul pe 2027 va fi primul buget al României realizat într-o aplicație digitală
Bugetul de stat pentru anul 2027 va fi primul buget al României realizat într-o nouă aplicație electronică, BugetNG, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar ministerele au început deja introducerea datelor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E primul buget al Româ
Ministrul Mediului: Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare stabilit cu producătorii și dealerii
Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare, stabilit de la început împreună cu producătorii, dealerii, iar prioritatea va fi comercializarea autoturismelor de la producători din Uniunea Europeană, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero.
Nazare: Ultimul trimestru e decisiv; ținta de deficit de 6,2% din PIB depinde de încasarea la timp a banilor din PNRR
Deficitul bugetar s-a redus la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% din PIB în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%, la 107,77 miliarde de lei, potrivit Raportului privind execuția bugetară pe trimestrul III, publicat marți de Ministerul Finanțelor (MF).







