Interesul pentru piaţa locală de terenuri rămâne moderat (raport)
Interesul pentru piaţa locală de terenuri rămâne moderat, prima jumătate a acestui an fiind marcată mai degrabă de finalizarea unor tranzacţii mari începute cu mult timp în urmă decât de iniţierea de noi negocieri, potrivit unui raport realizat de Colliers privind evoluţia pieţei imobiliare în primul semestru al acestui an.
Retailul şi sectorul rezidenţial au rămas principalii factori de creştere pe piaţă. În acelaşi timp, consultanţii companiei de consultanţă imobiliară au identificat şi o tendinţă de intensificare a interesului speculativ, manifestat de cumpărători care urmăresc să achiziţioneze terenuri valoroase cu potenţial pe termen lung, la preţuri atractive, fie anticipând creşterea preţurilor în următorii ani, fie aşteptând o etapă favorabilă a pieţei care să permită dezvoltarea unui proiect imobiliar de succes.
"Oferta rămâne generoasă, cu numeroase portofolii disponibile la vânzare în prezent. Dezvoltatorii de retail îşi menţin activitatea intensă la nivel naţional, concentrându-se atât pe dezvoltarea parcurilor de retail, cât şi pe magazine stand alone operate de marii retaileri. Terenurile mari, potrivite pentru proiecte mixte, au în continuare un impact semnificativ în acest sector", se arată în raport.
În paralel, dezvoltatorii rezidenţiali şi-au direcţionat eforturile în principal către Bucureşti şi zonele sale periferice, precum şi către marile oraşe din ţară, dar achiziţiile se dovedesc greu de finalizat din cauza incertitudinii sau a blocajelor din zona urbanistică. Din aceleaşi motive, unii dintre aceştia au decis să vândă o parte sau tot portofoliul de terenuri pentru a-şi concentra resursele asupra proiectelor în desfăşurare sau asupra altor sectoare de business.
Alţi investitori, precum CPI, îşi îndreaptă atenţia către noi oportunităţi/pieţe. De altfel, unele din cele mai semnificative tranzacţii din prima parte a anului implica vânzarea a două terenuri deţinute de CPI: fosta platformă industrială Rocar, securizată de One United (acum în curs de finalizare), şi un teren de 6 hectare în Siseşti, cumpărat de Prima Development Group.
"Având în vedere că mai multe tranzacţii importante sunt în diverse stadii de finalizare, iar altele semnificative au fost deja încheiate în primul semestru din 2024, volumul total al acestui an va arăta cu siguranţă generos atunci când vom face bilanţul anual. Vedem în continuare o serie de dezvoltatori activi, căutând terenuri cu autorizaţii adecvate pentru a începe rapid proiectele; dar acest proces este îngreunat de oferta limitată de terenuri care îndeplinesc aceste criterii", explică Sînziana Oprea, director Land Agency la Colliers România.
Potrivit sursei citate, în ultimul an, s-a văzut o diferenţă clară între terenurile urbanizate, în locaţii bune şi foarte bune, şi cele marcate de incertitudini privind autorizarea sau într-o locaţie neatractivă. Terenurile cu potenţial bun continuă să atragă interes semnificativ, iar dacă deţin documentaţia urbanistică dorită de dezvoltatori, se vând la preţul cerut, fără nicio reducere.
Consultanţii Colliers anticipează un rezultat solid pentru piaţa terenurilor în 2024, dar şi în anii următori, datorită interesului atât din partea investitorilor cu tradiţie din piaţă, cât şi a unor noi jucători.
Finalizarea secţiunii sudice a autostrăzii de centură a Bucureştiului (A0) şi cea a autostrăzii care va lega Ploieşti de Paşcani, ambele programate pentru anul viitor, au adus deja un val de interes pentru proiecte industriale şi logistice pe aceste trasee. Aceste dezvoltări de anvergură vor stimula creşterea economică şi vor crea locuri de muncă, atrăgând astfel şi alte tipuri de proiecte imobiliare, cum ar fi cele din retail şi rezidenţial.
Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 66 de ţări şi 22.000 de specialişti. Compania înregistrează venituri anuale de 4,4 miliarde de dolari şi gestionează active de 98 de miliarde de dolari. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Refacerea terasamentului căii ferate între Eforie Nord și Eforie Sud va dura aproximativ 30 de zile
Terasamentul căii ferate între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud s-a surpat din cauza acumulării unei cantități mari de apă, iar lucrările de refacere sunt estimate la aproximativ 30 de zile, anunță CFR SA. 'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor efectuate de echipele de speciali
BNS propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027, calculat transparent și echitabil
Blocul Național Sindical (BNS) propune pentru anul 2027 un salariu minim brut de 4.652 de lei, față de 4.325 de lei în prezent, care să fie calculat transparent și echitabil, în principal fără 'înghețări salariale', bazat pe un coș minim de consum oficial și susținut prin negociere colectivă reală. Confederația sindic
Nazare: România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din PIB în 2027
România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2027, însă o țintă exactă nu a fost încă stabilită, aceasta urmând să fie discutată după introducerea datelor necesare elaborării bugetului pentru anul viitor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
MMAP: România se pregătește să doboare un record mondial în weekend; peste 3.000 de voluntari vor planta arbori simultan
Peste 3.000 de voluntari se vor reuni, sâmbătă, în comuna Poienarii Burchii, din județul Prahova, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERP
Peste jumătate dintre români au în plan să facă achiziții de 'Black Friday' 2026 (studiu)
Mai mult de jumătate dintre românii (56%) care sunt la curent cu fenomenul 'Black Friday' au în plan achiziții la ediția din 2026, iar o treime dintre potențialii cumpărători vor aloca un buget de peste 3.000 de lei, relevă un studiu de specialitate, publicat marți. Conform datelor centralizate de Kantar România, '
Vineri, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă; fermierii vor primi banii până la sfârșitul anului
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi în care se pot depune cereri de sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă, în baza HG nr. 751/2026, iar plata sprijinului financiar se va efectua până la data de 31 decembrie 2026, informează, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Mateescu, despre achizițiile de la ANM: Nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului
Persoanele care au utilizat cardurile pentru achizițiile care apar în raportul Corpului de Control nu mai lucrează în Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și vreau să vă asigur că nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului, a declarat, marți, directoarea generală a ANM, Elena Mateescu. 'Aș
Ministrul Finanțelor: Bugetul pe 2027 va fi primul buget al României realizat într-o aplicație digitală
Bugetul de stat pentru anul 2027 va fi primul buget al României realizat într-o nouă aplicație electronică, BugetNG, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar ministerele au început deja introducerea datelor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E primul buget al Româ
Ministrul Mediului: Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare stabilit cu producătorii și dealerii
Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare, stabilit de la început împreună cu producătorii, dealerii, iar prioritatea va fi comercializarea autoturismelor de la producători din Uniunea Europeană, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero.
Nazare: Ultimul trimestru e decisiv; ținta de deficit de 6,2% din PIB depinde de încasarea la timp a banilor din PNRR
Deficitul bugetar s-a redus la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% din PIB în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%, la 107,77 miliarde de lei, potrivit Raportului privind execuția bugetară pe trimestrul III, publicat marți de Ministerul Finanțelor (MF).
Intotero: Am constatat spaimă în rândul angajaților; sunt un om al dialogului și nu voi fi persoana care să urle
Oamenii din Ministerul Mediului muncesc peste program, iar în urma dialogului cu aceștia am constatat că există o stare de spaimă, a declarat marți ministrul de resort, Natalia Intotero, într-o conferință de presă. 'De îndată ce am preluat mandatul ca ministru al Mediului Apelor și Pădurilor, prioritatea mea a fost aceea
Bursa de Valori București a înregistrat scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare
Bursa de Valori București (BVB) înregistra scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare de marți, cu un rulaj total de 21,7 milioane de lei (4,06 milioane de euro). Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,70%, iar indicel
Manole: Discuția despre salariul minim și salarizare trebuie să fie și despre coșul minim pentru un trai decent
Discuția despre salariul minim, ca și despre salarizare, în general, nu trebuie să fie doar o discuție despre cifre, profitabilitate, competitivitate, ci trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent, a declarat, marți, ministrul Muncii, Florin Manole, la o dezbatere privind adecvarea salariului minim în România, organizată B
INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie, în ritm anual
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 2,6% în luna septembrie a acestui an față de luna august 2026, iar raportat la septembrie 2025 au urcat cu 13,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției i
INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor
Resursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creștere față de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producția de energie primară a scăzut cu 2,4%, iar importurile de resurse energetice au crescut cu 10,6%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (I












