Barbu: Am creionat un mecanism unic în Europa prin care statul român asigură 7 milioane de hectare la secetă
Statul român va asigura 7 milioane de hectare la secetă printr-un mecanism unic în Europa, oferind o primă de asigurare de 3.000 de lei pe hectar, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferinţă de specialitate.
"În momentul de faţă trebuie să luăm alte măsuri urgente pentru agricultură şi îmi asum acest pachet de măsuri pe care trebuie să îl luăm începând cu 1 septembrie în Guvernul României. Am discutat şi cu colegii de la ASF, am creionat un mecanism unic în Europa prin care statul român asigură 7 milioane de hectare la secetă. De ce spun acest lucru? Pentru că am făcut un fond de risc prin care se reţine de la fermieri 3% din subvenţia de la Uniunea Europeană, iar aplicând acest mecanism prin care practic asigurăm la secetă aceste culturi mai primim în plus de la Uniunea Europeană încă 17 milioane de euro anual. În compensare, venim cu alte sume de la bugetul de stat, astfel încât cele 7 milioane de hectare să fie asigurate de statul român", a precizat Barbu.
Acesta a subliniat că prima de asigurare va fi în jurul valorii de 3.000 lei/hectar, iar aceasta va fi acordată fermierilor atunci când vor primi adeverinţa de la APIA pentru plata pe suprafaţă.
"Acea primă de asigurare este undeva la 3.000 lei şi automat că oricare fermier care are 1.000 de hectare şi are o primă de asigurare de 3.000 lei pe hectar, asta înseamnă (...) că orice bancă, şi am avut discuţii cu băncile din România, va da linii de credit pentru că, fiind asigurate (culturile - n. r.), sigur îşi vor recupera aceşti bani", a afirmat şeful MADR.
De asemenea, fermierii vor primi anul acesta un ajutor de 200 de euro pe hectar pentru culturile afectate de secetă, în prezent fiind vorba de o suprafaţă de două milioane de hectare.
"Am discutat cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu şi vom da anul acesta un sprijin de 200 euro pe ajutorul de secetă pe hectar. Dacă facem un calcul simplu: vorbim de două milioane de hectare ori 200 de euro, sunt 400 de milioane de euro pe care noi anul acesta trebuie să le dăm despăgubiri către fermieri. Dacă gândim economic şi ştim să facem acest plan privind asigurarea celor 7 milioane de hectare în România, vreau să vă spun că banii pe care anul acesta îi dăm pe despăgubiri ne-ar fi asigurat necesarul de bani pe o perioadă de 8 ani pentru aceste asigurări (...)", a adăugat Barbu.
În ceea ce priveşte sistemul antigrindină, ministrul Agriculturii a reiterat că acesta este unul bun, iar investiţiile vor continua chiar dacă a luat decizia de a opri lansarea rachetelor antigrindină în anumite zone, la cererea fermierilor.
"Am luat o decizie într-o anumită zonă (de a opri lansarea rachetelor antigrindină - n. r.), pentru că, în zona Prahova, din cele 119.000 de hectare care erau acoperite cu acest sistem antigrindină, fermierii au venit cu semnături pe aproape 100.000 de hectare. Am luat această decizie printr-un ordin de ministru, pentru că am vrut să iau această presiune, să vedem dacă lucrurile intră într-o normalitate. Vă spun sincer că în perioada aceea, într-o săptămână şi jumătate, în Prahova, chiar a plouat peste 150 litri/mp. Dar lucrurile trebuie să intre într-o normalitate, iar sistemul antigrindină este unul bun şi investiţiile vor continua (...) voi face un studiu şi împreună şi cu ANM încercăm să lansăm aceste rachete. Bineînţeles că deja Ministerul Economiei lucrează şi la o rachetă pentru însămânţare de nori, dar lucrul acesta se poate face doar în perioada de toamnă şi de primăvară. Degeaba spun anumiţi specialişti că pe perioada de vară: cum au fost 5 zile de peste 40 de grade poţi să însămânţezi cu orice rachetă că ploaia n-are cum să vină, dar în perioadele de toamnă şi de primăvară putem creşte capacitatea şi scăderea deficitului (de apă - n. r.) din sol", a explicat el.
Oficiali din ministere şi instituţii au participat, marţi, la conferinţa cu tema "Schimbările climatice - Marile provocări, marile riscuri", organizată de Antena 3 şi Administraţia Naţională de Meteorologie. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț
SLPR: Poșta Română are nevoie de investiții și de un management capabil să transforme resursele existente în rezultate
Raportul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2025 conturează o imagine care ridică serioase semne de întrebare privind direcția în care se îndreaptă Poșta Română, susțin reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), într-un comunicat de presă transmis, ma
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru raportul solicitat de PSD
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru elaborarea raportului solicitat de Partidul Social Democrat (PSD) privind situația financiară a țării, documentul urmând să includă și clarificări referitoare la sumele vehiculate în spațiul public pentru facturile neplătite, a declarat marți ministrul Finanțelor,
VIDEO Popa (MTI): De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina
Șoferii vor putea circula, începând de miercuri după-amiaza, pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
Refacerea terasamentului căii ferate între Eforie Nord și Eforie Sud va dura aproximativ 30 de zile
Terasamentul căii ferate între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud s-a surpat din cauza acumulării unei cantități mari de apă, iar lucrările de refacere sunt estimate la aproximativ 30 de zile, anunță CFR SA. 'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor efectuate de echipele de speciali
BNS propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027, calculat transparent și echitabil
Blocul Național Sindical (BNS) propune pentru anul 2027 un salariu minim brut de 4.652 de lei, față de 4.325 de lei în prezent, care să fie calculat transparent și echitabil, în principal fără 'înghețări salariale', bazat pe un coș minim de consum oficial și susținut prin negociere colectivă reală. Confederația sindic
Nazare: România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din PIB în 2027
România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2027, însă o țintă exactă nu a fost încă stabilită, aceasta urmând să fie discutată după introducerea datelor necesare elaborării bugetului pentru anul viitor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
MMAP: România se pregătește să doboare un record mondial în weekend; peste 3.000 de voluntari vor planta arbori simultan
Peste 3.000 de voluntari se vor reuni, sâmbătă, în comuna Poienarii Burchii, din județul Prahova, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERP
Peste jumătate dintre români au în plan să facă achiziții de 'Black Friday' 2026 (studiu)
Mai mult de jumătate dintre românii (56%) care sunt la curent cu fenomenul 'Black Friday' au în plan achiziții la ediția din 2026, iar o treime dintre potențialii cumpărători vor aloca un buget de peste 3.000 de lei, relevă un studiu de specialitate, publicat marți. Conform datelor centralizate de Kantar România, '
Vineri, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă; fermierii vor primi banii până la sfârșitul anului
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi în care se pot depune cereri de sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă, în baza HG nr. 751/2026, iar plata sprijinului financiar se va efectua până la data de 31 decembrie 2026, informează, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Mateescu, despre achizițiile de la ANM: Nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului
Persoanele care au utilizat cardurile pentru achizițiile care apar în raportul Corpului de Control nu mai lucrează în Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și vreau să vă asigur că nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului, a declarat, marți, directoarea generală a ANM, Elena Mateescu. 'Aș
Ministrul Finanțelor: Bugetul pe 2027 va fi primul buget al României realizat într-o aplicație digitală
Bugetul de stat pentru anul 2027 va fi primul buget al României realizat într-o nouă aplicație electronică, BugetNG, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar ministerele au început deja introducerea datelor, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'E primul buget al Româ
Ministrul Mediului: Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare stabilit cu producătorii și dealerii
Programul 'Rabla' 2027 va fi lansat la timp, cu un buget mult mai mare, stabilit de la început împreună cu producătorii, dealerii, iar prioritatea va fi comercializarea autoturismelor de la producători din Uniunea Europeană, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero.
Nazare: Ultimul trimestru e decisiv; ținta de deficit de 6,2% din PIB depinde de încasarea la timp a banilor din PNRR
Deficitul bugetar s-a redus la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% din PIB în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu aproximativ 30%, la 107,77 miliarde de lei, potrivit Raportului privind execuția bugetară pe trimestrul III, publicat marți de Ministerul Finanțelor (MF).







