ANCOM organizează o nouă rundă de acordare a licenţelor în banda de 1880-1900 MHz
Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice pot solicita drepturi de utilizare în banda de 1880-1900 MHz (DECT - Digital Enhanced Cordless Telecommunications), în cadrul unei noi runde de acordare de licenţe, organizată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Potrivit unui comunicat de presă al arbitrului pieţei de telecomunicaţii, transmis vineri AGERPRES, pot transmite solicitările pentru obţinerea de licenţe în banda DECT până la data de 4 iulie 2024, inclusiv.
"Acordarea licenţelor se realizează conform Documentului de poziţie privind utilizarea spectrului radio la nivel naţional în banda de frecvenţe 1880-1900 MHz. Documentul respectiv se aplică din anul 2014, când Autoritatea a stabilit ca banda DECT să devină disponibilă la nivel naţional, document actualizat în anul 2019. Într-o primă etapă a mecanismului de determinare a opţiunilor stabilit prin documentul de poziţie, orice persoană interesată de obţinerea unei licenţe în banda menţionată poate depune la registratura sediului central al ANCOM o solicitare fermă în acest sens, până la data de 04 iulie 2024 inclusiv, în care trebuie să-şi prezinte opţiunile pentru zonele geografice (localităţi şi judeţe) în care doreşte să obţină drepturi de utilizare în banda DECT. Alocările de spectru radio pentru întreaga bandă DECT, acordate prin licenţă, au statut neexclusiv la nivelul fiecărui judeţ (în cazul municipiului Bucureşti, acesta este considerat împreună cu judeţul Ilfov), dar au caracter exclusiv la nivel de localitate", se arată în comunicatul citat.
Ulterior, ANCOM va publica lista preliminară cu opţiunile exprimate de către persoanele interesate, pe judeţe şi localităţi, în termen de trei zile de la finalizarea etapei menţionate anterior. Apoi, furnizorii au la dispoziţie alte cinci zile calendaristice pentru a-şi modifica opţiunile iniţiale, dacă doresc, însă numai în cazul acelor localităţi pentru care s-au manifestat două sau mai multe opţiuni.
După încheierea celei de-a doua etape, Autoritatea va publica tabelul centralizator final, cu opţiunile exprimate şi va emite licenţele de utilizare a frecvenţelor radio pentru banda DECT.
Licenţele în banda DECT se vor acorda prin încredinţare directă în cazul localităţilor pentru care este exprimată numai o opţiune, iar în cazul localităţilor pentru care îşi anunţă interesul mai mulţi furnizori, se va organiza o procedură de selecţie comparativă, cu respectarea prevederilor relevante ale Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 140/2012 cu modificările şi completările ulterioare.
Banda de frecvenţe 1880-1900 MHz asigură o acoperire bună a teritoriului, însă fără a permite capacităţi semnificative de transmisii de date. Din acest motiv, ANCOM şi-a propus - prin elaborarea şi adoptarea documentului de poziţie - să încurajeze utilizarea acesteia, cu precădere în zonele geografice defavorizate din punct de vedere al accesului la servicii de comunicaţii electronice.
DECT a fost utilizată în România încă din anul 2000 de reţele de acces fix (inclusiv cu mobilitate limitată) pe suport radio în tehnologie DECT.
În prezent, compania Orange România operează cu caracter exclusiv reţele locale DECT în 23 de localităţi din judeţul Galaţi şi în cinci localităţi din judeţul Tulcea, prin intermediul a două licenţe acordate la nivelul celor două judeţe, prin care a fost alocată cu caracter ne-exclusiv această bandă de frecvenţă. banda DECT.
ANCOM precizează că prezenta procedură este organizată în condiţiile în care cele două licenţe ale Orange România vor expira. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ




