Manifestul consumatorului responsabil va fi lansat vineri, de Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare
Asociaţia Sută la Sută Românesc şi Tribuna Consumatorilor lansează vineri, cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranţei Alimentare, Manifestul consumatorului responsabil sau Manifestul celor 4 E-uri pentru siguranţa alimentară: E bun? E sigur? E sustenabil? E de mâncat?.
De asemenea, Tribuna Consumatorilor va inaugura, vineri, o serie de o serie de articole şi podcasturi, care vor dezbate tema cu oficialităţi din cadrul ANPC, Ministerului Agriculturii, reprezentanţi Romalimenta - organizaţia reprezentativă a industriei alimentare - şi ai ONG-urilor militante, potrivit unui comunicat remis AGERPRES, pentru a evidenţia ceea ce pot face diferite organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale, dar şi ce putem face fiecare dintre noi în calitate de consumatori şi cetăţeni pentru a preveni eventuale incidente legate de siguranţa alimentară.
În fiecare an, pe 7 iunie, în toată lumea este marcată Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare. Manifestările au drept scop conştientizarea şi inspirarea unor acţiuni cu scopul de a preveni, de a detecta şi gestiona riscurile care se pot asocia consumului de hrană, contribuind activ la sănătatea fiecăruia şi la dezvoltarea sustenabilă a tuturor.
Siguranţa alimentară înseamnă: alimente suficiente pentru toţi, alimente sigure pentru consum - produse corect, transportate corect, vândute în condiţii de siguranţă, asigurarea rezervelor alimentare ale lumii pentru necesităţi variate (care pot apărea oricând, de la dezastre naturale la războaie şi pandemii), protejarea mediului astfel încât producţia alimentară să poată continua în condiţii bune şi în anii următori: protejarea biodiversităţii, protejarea solului şi aerului, accesul echitabil la alimente pentru toţi oamenii, indiferent de zona în care trăiesc, accesul la alimentaţie sănătoasă, echilibrată nutriţional.
"Astfel, prosperitatea economică, agricultura responsabilă, accesul echitabil pe piaţa alimentară, turismul şi dezvoltarea durabilă toate sunt strâns legate de siguranţa alimentară. Siguranţa alimentară ne priveşte pe toţi şi fiecare dintre noi ne putem implica în păstrarea siguranţei alimentare. Acţiunile în favoarea siguranţei alimentare sunt accesibile tuturor: dacă unele categorii de acţiuni sunt rezervate factorilor de decizie, sunt foarte multe astfel de acţiuni pe care le poate realiza chiar fiecare consumator în parte", se spune în comunicat.
Textul manifestului va fi accesibil la linkul https://tribunaconsumatorilor.ro/, începând cu 7 iunie 2024, ora 19:00.
Tema propusă de ONU şi OMS pentru ediţia 2024 a Zilei Mondiale a Siguranţei Alimentare este: cât de pregătiţi suntem să facem faţă incidentelor care ţin de securitate alimentară?
Îndemnul organismelor internaţionale este: Să fim pregătiţi (şi) pentru lucruri neaşteptate! Cine să fie pregătit? Toţi cei implicaţi, de la organisme internaţionale, la organisme şi instituţii guvernamentale naţionale, producători şi consumatori, au posibilitatea de a reacţiona adecvat pentru minimizarea efectelor negative, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis pe verde ședința de marți; rulajul a depășit 147 milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat c
Pîslaru: Adoptarea Legii salarizării e opțiunea potrivită pentru România; nu trebuie să o faci numai pentru că e jalon în PNRR
Adoptarea unei Legi de salarizare unitară este opțiunea potrivită și nu trebuie făcută doar pentru este jalon în PNRR, iar dacă se dorește adoptarea acestei legi va fi un lucru bun pentru România, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru.
Începe implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit la ICI București
România face un nou pas în dezvoltarea inteligenței artificiale, în contextul în care marți, 1 septembrie, începe oficial implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit de ICI București, a cărui operaționalizare este estimată până la sfârșitul anului 2027. 'Începerea oficială a proiectului
Darău: România are nevoie de infrastructură digitală simplă pentru utilizator, sigură și interoperabilă la nivel european
România are nevoie de infrastructură digitală simplă pentru utilizator, sigură, interoperabilă la nivel european și construită coerent, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, în contextul lansării site-ului oficial RO Wallet. 'România are nevoie de infrastruc
VIDEO Pîslaru: Pe partea de grant, vom avea o absorbție de peste 90% din PNRR
România va avea o absorbție din PNRR pe partea de grant de peste 90%, respectiv 13,56 - 13,57 miliarde de euro nerambursabili atrași, a declarat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută la Guvern.
ANAF: TVA suplimentară de aproximativ 87 milioane de lei, stabilită într-un caz privind comerțul cu utilaje agricole
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit TVA suplimentară de plată de aproximativ 87 milioane de lei în urma verificării unor tranzacții cu utilaje agricole aduse din alte state membre ale Uniunii Europene și comercializate în România, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Controlul a fost realiz
Autoritatea Vamală Română a pus în funcțiune un nou sistem de scanare cu raze X în Portul Constanța
Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport marfă, amplasat la Biroul Vamal de Frontieră Constanța, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Noul echipament a fost achiziționat printr-un proiect finanțat din
Apel de proiecte de peste cinci milioane de euro pentru programe de formare continuă în domeniul serviciilor sociale
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat un apel de proiecte în valoare de peste cinci milioane de euro pentru accesul profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale la programe de formare continuă. Potrivit unei postări pe pagina de
Fidelis: Dobânzi de până la 7,50% la prima ediție din toamnă
Prima ediție Fidelis din această toamnă se va desfășura în perioada 4-11 septembrie și aduce investitorilor dobânzi de până la 7,50% la titlurile de stat în lei și de până la 6,30% la cele în euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta
CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a materialului rulant finanțate prin PNRR
CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a celor 139 de vagoane de călători și 75 de locomotive finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 'CFR Călători anunță finalizarea contractelor derulate în cadrul programului de investiții finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonu
FPIOR propune reducerea TVA la 9% în HoReCa, relansarea voucherelor de vacanță și garanții de stat pentru credite
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) propune Guvernului un pachet de zece măsuri pentru perioada 2026-2029, dintre care consideră că cinci ar fi urgente pentru următoarele 90 de zile: reducerea TVA la 9%, relansarea voucherelor de vacanță, garanții de stat pentru credite, eșalonarea datoriilor fiscale și reducerea taxării munci
Tanczos: Toamna începe cu sprijin pentru fermieri - astăzi se deschide depunerea cererilor în cadrul a patru programe.
Depunerea cererilor în cadrul a patru programe de sprijin pentru fermieri se deschide marți, fiind disponibile fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea și dezvoltarea fermelor și pentru compensarea parțială a costurilor ridicate, a transmis, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. 'Toamna î
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au urcat la 64,86 miliarde de euro, la 31 august 2026
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, în urcare cu 1,635 miliarde de euro de euro față de nivelul de 63,230 miliarde de euro consemnat la 31 iulie 2026, potrivit datelor publicate de banca centrală. În cursul lunii au avut loc intrări de 4,487 miliarde euro, rep
Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania a ajuns la 71%
Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) a ajuns la 71%, un progres de 6 procente pentru luna august, a anunțat, marți, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). 'Evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania. Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 a ajuns la 71%, un progres de 6 procen
Buzoianu: ANAR a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică, fără mari semne de răspundere din partea celor care întorc ochii la ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministra Mediului, Apelor












