ANSVSA, de Ziua Mondială a Siguranţei Alimentelor: Consumatorii trebuie să cunoască şi să înţeleagă implicaţiile incidentelor alimentare neaşteptate
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) are elaborate planuri naţionale de răspuns în caz de urgenţe privind siguranţa alimentelor şi face demersuri pentru a-şi dezvolta permanent capacitatea de supraveghere şi control, astfel încât, prin acţiunile sale de prevenire, depistare şi gestionare a riscurilor alimentare să contribuie, în mod substanţial, la protejarea sănătăţii umane, transmite vineri instituţia, cu prilejul Zilei Mondiale a Siguranţei Alimentelor.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, Ziua Mondială a Siguranţei Alimentelor este sărbătorită anual pe 7 iunie, la nivel internaţional, sub egida mesajului "Siguranţa alimentelor: pregăteşte-te pentru ceva neaşteptat".
Mesajul din acest an atrage atenţia asupra incidentelor privind siguranţa alimentelor şi subliniază importanţa pregătirii pentru a gestiona astfel de incidente, indiferent de gradul lor de severitate. Incidentele privind siguranţa alimentelor se referă la situaţiile în care exista un risc potenţial sau confirmat legat de sănătate, asociat consumului de alimente.
"Un incident alimentar poate să apară datorită unui accident, în mod neintenţionat, urmare a contaminării unui produs sau ca urmare a unei fraude alimentare sau a unui eveniment natural. Incidentele legate de siguranţa alimentelor pot varia de la evenimente minore până la crize internaţionale majore. Pericolele legate de siguranţa alimentelor nu cunosc graniţe, iar o aprovizionare globală cu alimente, din ce în ce mai interconectată, înseamnă ca riscurile prezentate de alimente nesigure pot evolua rapid de la o problemă locală, la o urgenţă internaţională. Deşi pregătirea pentru a gestiona incidentele alimentare necesită eforturi dedicate din partea factorilor de decizie, a autorităţilor pentru siguranţa alimentară, a fermierilor şi a operatorilor din sectorul alimentar, consumatorii pot de asemenea juca un rol activ. Ne amintim cu această ocazie că siguranţa alimentară este o responsabilitate colectivă - fiecare, de la producători la consumatori este inclus şi trebuie să se implice", se spune în comunicat.
Celebrarea acestei zile la nivel internaţional este o oportunitate pentru ca toate părţile implicate să îşi crească gradul de conştientizare şi să întărească eforturile pentru a se asigura că alimentele pe care le consumăm sunt sigure, reducându-se astfel impactul negativ al toxiinfecţiilor alimentare sau a altor boli generate de alimente.
În acest context, ANSVSA precizează că are elaborate planuri naţionale de răspuns în caz de urgenţe privind siguranţa alimentelor şi face demersuri pentru a-şi dezvolta permanent capacitatea de supraveghere şi control, astfel încât prin acţiunile sale de prevenire, depistare şi gestionare a riscurilor alimentare să contribuie, în mod substanţial, la protejarea sănătăţii umane.
Recent, instituţia a inaugurat noul sediu al Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. Prin relocarea şi modernizarea acestui institut se preconizează dezvoltarea capacităţii analitice cu peste 35%, prin creşterea numărului de analize efectuate anual pe domeniul siguranţei alimentare, la aproximativ 28.000 (comparativ cu media ultimilor patru ani, de 20.448 analize).
Pentru situaţiile în care sunt depistate alimente cu risc pentru sănătatea consumatorilor, ANSVSA utilizează Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), instrumentul specific de comunicare şi acţiune rapidă care permite gestionarea în mod eficient şi coordonat al acestor situaţii.
"Misiunea ANSVSA este îndeplinită zi de zi, 24 de ore din 24, prin munca dedicată a angajaţilor săi: medici veterinari, medici umani, chimişti de industrie alimentară, biologi şi alţi specialişti din diferite domenii, profesionişti care funcţionează ca o adevărată echipă, prin îmbinarea şi completarea cunoştinţelor şi experienţei lor. Totodată, operatorii din domeniul alimentar trebuie să-şi dezvolte propriile planuri de gestionare a riscurilor şi să colaboreze, între ei şi cu autorităţile competente, iar consumatorii trebuie să cunoască şi să înţeleagă implicaţiile incidentelor alimentare neaşteptate care îi pot afecta, cum să reacţioneze, raporteze sau să răspundă la astfel de incidente", subliniază reprezentanţii instituţiei.
Evenimentul din 7 iunie ocazionat de Ziua Mondială a Siguranţei Alimentelor se înscrie în campania "Safe2Eat", organizată la nivelul Uniunii Europene şi la care ANSVSA este participantă pentru cel de al doilea an.
Campania europeană de responsabilizare a consumatorilor Safe2Eat revine în România şi în 2024, axându-se pe trei teme esenţiale: aditivii alimentari, alergenii şi reciclarea hranei. Campania, desfăşurată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) se află la a patra ediţie în Uniunea Europeană, s-a derulat în anii anteriori sub numele de EUChooseSafeFood şi are ca scop conştientizarea siguranţei alimentare în rândul cetăţenilor Europei. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MEDAT: Peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul Start-Up Nation
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță că, în cadrul programului Start-Up Nation, sunt peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat. 'Tinerii care vor să-și transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenor
Chisăliță: Programul de guvernare are în vedere 3 perimetre ce pot fi concesionate pentru producția de electricitate offshore; potențialul e de aproximativ 3.100 MW
Programul de guvernare are în vedere concesionarea a trei perimetre pentru dezvoltarea de proiecte de producție a energiei electrice offshore, iar pentru investitor două lucruri trebuie să fie clare de timpuriu, respectiv condițiile concesiunii și posibilitatea de a transporta la țărm energia produsă, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Dumitru Chi
Trei din zece români caută natură și aer curat atunci când aleg vacanța ideală (studiu)
Vacanța ideală în România înseamnă relaxare, familiaritate și existența unor condiții 'ca acasă', iar 30% dintre români caută natură și aer curat, în timp ce 20% vor liniște, arată rezultatele unui studiu de profil, dat publicității miercuri. 'Relaxarea, liniștea și peisajele descriu vacanța ideală a r
Aproape 165 milioane de euro intră miercuri în conturile fermierilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, miercuri, plăți în valoare totală de 164,779 milioane de euro (echivalentul a 869,837 milioane de lei), bani care ajung direct la un număr de 34.992 de beneficiari, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, transmi
Angajații din statistică au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.
Barbu: Am ajuns la 1,4 milioane de hectare reabilitate prin programul de refacere a infrastructurii de irigații
Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea noastră de a asigura apă pentru culturi, indiferent de provocările climatice, 1,4 milioane de hectare fiind reabilitate până în prezent prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, susține ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-
FBAR avertizează că au apărut în online reclame false și tentative de fraudă care-i folosesc neautorizat numele și imaginea
Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) trage un semnal de alarmă privind apariția în mediul online a unor reclame false și tentative de fraudă care folosesc în mod neautorizat numele și imaginea organizației. 'Un exemplu recent este campania promovată sub numele 'Prizelyo', care promite utilizatoril
INS: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026
Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut în România, cu 26,4% în cursul trimestrului al treilea din anul curent față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce, la polul opus, înregistrările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Ecopolis: Concentrațiile de dioxid de azot vor fi măsurate în 50 de locuri din București, în campania europeană 'Vezi ce respiri'
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene 'Vezi ce respiri', concentrațiile de dioxid de azot (NO2) în 50 de locuri din București, timp de o lună. 'Dioxidul de azot este un poluant invizibil, rezultat în principal din arderea combustibililor. În București, traficul rut
Puterea de cumpărare a europenilor crește la 21.153 euro în 2026; în România aceasta este de 11.283 euro (studiu)
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa crește la 21.153 de euro în 2026, în timp ce România înregistrează 11.283 de euro și coboară de pe locul 31 pe locul 32 în clasamentul european. Potrivit unei cercetări date miercuri publicității, diferențele dintre cele 42 de țări analizate în st
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.










