Profitul Electrica a crescut cu 11% în 2023
Grupul Electrica a înregistrat în 2023 un profit net de 620,4 milioane lei, în creştere cu 61,6 milioane lei (plus 11%), conform datelor preliminare transmise, joi, Bursei de Valori Bucureşti.
În raportul companiei se precizează că rezultatul a fost generat în principal că urmare a performanţei segmentului de distribuţie, în contextul scăderii costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT (consum propriu tehnologic), ca urmare a implementării mecanismul de achiziţie centralizată MACEE, conform căruia producătorii au obligaţia de a vinde 80% din energia disponibilă la un preţ de 450 lei/MWh, impact diminuat de creşterea volumelor de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în reţea.
În anul 2023, EBITDA (profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) la nivelul Grupului Electrica a înregistrat o creştere de 27,1%, respectiv de 369,8 milioane lei, ajungând la o valoare de 1,732 miliarde lei, comparativ cu valoarea de 1,363 miliarde lei realizată în anul 2022.
Profitul operaţional a înregistrat o creştere de 22%, până la valoare de 1,011 miliarde lei, datorită impactului pozitiv de 688,6 milioane lei generat de cheltuielile operaţionale, impact diminuat de scăderea veniturilor operaţionale cu 506,4 milioane lei.
Pe segmentul de distribuţie de energie electrică, veniturile au crescut cu aproximativ 1,015 miliarde lei, sau 29,9%, la 4,411 miliarde lei, de la 3,396 miliarde lei în 2022, în principal din efectul generat de creşterea veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 (recunoscute pe baza stadiului de execuţie a lucrărilor, conform politicii contabile privind recunoaştere veniturilor din contractele de construcţii), la care s-a adăugat creşterea tarifelor de distribuţie cât şi scăderea volumelor de energie electrică distribuită.
În ceea ce priveşte segmentul de furnizare, veniturile au scăzut în anul 2023 cu aproximativ 905,8 milioane lei, sau 11,1%, la 7,280 miliarde lei, de la 8,186 miliarde lei în 2022, această variaţie fiind generată în principal de scăderea cantităţii de energie electrică furnizată cu aproximativ 9%, urmare a diminuării portofoliului de clienţi, precum şi a scăderii consumului la nivel naţional (că efect al creşterilor de preţ a energiei electrice dar şi a măsurilor de eficientă energetică implementate).
Pentru segmentul de furnizare, atât anul 2023 cât şi în anul 2022, efectul preţurilor cu amănuntul la energie electrică a fost acoperit prin subvenţii primite de la autorităţile statului, că urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gaze naturale, ca urmare a aplicării Ordonanţei 27/2022, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit sursei citate, la 31 decembrie 2023, suma estimată pentru subvenţii a fi primită de la Ministerul Energiei este în valoare de 2,595 miliarde lei (31 decembrie 2022 - 1,281 miliarde lei), iar de la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială este în valoare de 19 miliarde lei. Din valoarea subvenţiilor de încasat, suma de 1,895 miliarde lei reprezintă cereri neîncasate şi depuse la autorităţile statului.
Raportul mai menţionează că volumul de energie electrică distribuită a fost de 17,05 TWh, în scădere cu 3,8% faţă de anul 2022. DEER (Distribuţie Energie Electrică România) deserveşte aproximativ 3,93 milioane utilizatori, pe o arie ce acoperă circa 40,8% din suprafaţă României.
Volumul de energie electrică furnizată pe piaţa cu amănuntul a fost de 7,8 TWh, în scădere cu 9,1% comparativ cu anul 2022, pe fondul tendinţei generale de reducere a consumului de energie electrică. Electrica Furnizare furnizează electricitate pentru aproximativ 1,7 milioane locuri de consum pe piaţă concurenţială, cât şi în regim de serviciu universal şi ultimă instanţă.
Cota de piaţă pe furnizarea de energie electrică - Electrica Furnizare este unul dintre cei mai mari furnizori, cu o cotă totală de piaţă de 16,61% şi de 10,25% în regim concurenţial, conform ultimului raport ANRE disponibil, respectiv cel din noiembrie 2023.
Grupul Electrică urmăreşte în continuare extinderea portofoliului în domeniul producţiei de energie electrică, în special din surse regenerabile, având la acest moment proiecte în diferite faze de execuţie cu o capacitate de aproximativ 300 MW.
La finalul anului 2023, operatorul Distribuţie Energie Electrică România (DEER) a realizat şi pus în funcţiune investiţii în valoare de 777,1 milioane lei, reprezentând 101,7% din valoarea anuală a programului de puneri în funcţiune planificat pentru 2023. AGERPRES/(AS- autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l