Burduja: Sumele colectate de stat de la companiile din energie sunt de peste 45 miliarde lei; s-au decontat 25 miliarde lei
Sistemul energetic a contribuit mult mai mult decât a primit în contextul crizei energetice şi ca urmare a tuturor măsurilor fiscale, sumele colectate de la companiile din energie depăşind 45 de miliarde de lei, din care nu s-au decontat mai mult de 25 miliarde lei, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Ne uităm la schema de plafonare, compensare şi acolo noi trebuie să urmărim câteva principii. Pe de o parte, să avem o stabilitate în piaţă şi la clientul final. Ori, nu este un lucru uşor de făcut când ai o situaţie internaţională regională în continuă dinamică. Pe de altă parte, să fie o schemă sustenabilă şi ştim bine că statul român a înregistrat nişte datorii către furnizori şi nu sunt mici. Noi ne-am străduit de fiecare dată să găsim soluţii, să venim cu o Ordonanţă de urgenţă, să cerem bani din Fondul de tranziţie, din taxa off-shore ş.a.m.d. să plătim aceste sume cât mai repede(...) Eu consider că sistemul energetic, în ansamblul său, a contribuit mult mai mult decât a primit în contextul crizei energetice şi ca urmare a tuturor măsurilor fiscale, undeva la peste 44-45 de miliarde de lei, din care nu s-au decontat mai mult de 20 -23-25 de miliarde de lei acum, la zi. Sunt sume colectate de stat de la companiile din energie, pe toate taxele, pe toate impozitele, pe dividende, pe tot ce a intrat", a spus Burduja la ZF Power Summit.
Întrebat dacă se are în vedere o prelungire a schemei de plafonare până în 2026, ministrul a răspuns că în formula actuală va fi greu de argumentat în faţa Comisiei Europene.
"Noi avem dialog cu Comisia - a fost şi doamna Ditte Juul Jorgensen, directoarea de pe energie - şi cel puţin anul acesta reuşim să stăm în aceşti parametri, şi până în martie 2025, cum este legislaţia actuală, după care trebuie să pregătim această perioadă şi o vom face într-un mod etapizat, transparent şi în deplină consultare cu toţi oamenii din sistemul energetic. Da, e mult până în 2025, în acelaşi timp, e puţin", a subliniat ministrul.
El a semnalat că au fost demarate discuţii pentru a se pregăti o trecere graduală către o piaţă cât mai competitivă.
"Eu îmi doresc, sunt adeptul unei pieţe competitive în care, prin lupta sănătoasă între cei care dau ofertă şi cei care vin la cerere să rezulte preţuri cât mai bune. Dar în acelaşi timp trebuie să fim conştienţi că nu este o situaţie tipică pe piaţa energetică şi nu doar cea de la noi, ci la nivel regional sau chiar mondial şi trebuie să protejăm şi să asigurăm stabilitatea întregului sistem. (...) Trebuie să avem mare grijă să nu perturbăm piaţa şi să nu cumva să ne suprapunem şi peste nişte evoluţii internaţionale pe care noi nu le putem controla şi atunci să derulăm un film pe care totuşi românii l-au mai văzut, şi firmele, şi cetăţenii şi noi toţi l-am mai văzut acum nişte ani de zile", a punctat Sebastian Burduja. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Directorul ICI București a vorbit în fața unor oficiali peruani despre transformarea digitală și tehnologiile emergente
Directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, Adrian-Victor Vevera, a prezentat, la o întâlnire cu reprezentanți ai Președinției Consiliului de Miniștri (PCM) din Peru, experiența institutului în domeniul transformării digitale și al tehnologiilor emergente. Potrivit unei postări pe
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 1,358 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, aproape 1,358 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 122 luni, la un randament mediu de 7,09% pe an. Valoarea nom
CONAF continuă seria de dezbateri despre vocația de antreprenoare, cu un nou eveniment la Sibiu, pe 10 septembrie
Seria de dezbateri organizate în cadrul Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare' ajunge, pe data de 10 septembrie, la Sibiu, informează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. La evenimentul ce va avea loc la Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu
ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii
Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la serviciile și măsurile oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pentru sprijinirea revenirii și reintegrării pe piața muncii din România. Potrivit unui comunicat al instituției, transmis joi AGERPRES, demer
'Mircea Lucescu', primul Boeing 737 MAX din flota TAROM, pornește în weekend spre România
Prima aeronavă Boeing 737 MAX din noua generație de aeronave TAROM este preluată joi de echipajele companiei de la sediul Boeing din Seattle și va fi adusă în România într-un zbor special, în două etape: Seattle - Keflavik și Keflavik - București, informează TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 'Un nou capitol din istoria
Darău: România trebuie să-și diversifice relațiile economice; Canada și Africa sunt două direcții importante
România are nevoie urgentă să-și diversifice relațiile economice și schimburile comerciale, iar Canada și Africa sunt două direcții importante pentru diversificare și pentru creștere, a declarat, joi, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, care a participat în Canada la Afrique Expansion Forum. 'Rom&
Topul domeniilor ce oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară (analiză)
Arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență între candidați la angajare, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc, relevă o analiză a unei platforme de recrutare, dată joi publicității. Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și pân
Vulpescu (BVB): Prin proiectul Neptun Deep, România va deveni independentă energetic și va fi cel mai mare producător de gaze din UE
București, 3 sep /Agerpres/ - Proiectul Neptun Deep, dezvoltat în colaborare de OMV Petrom și Romgaz, va oferi asigurarea că România va fi cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană (UE) și că devine independentă din punct de vedere energetic, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, CEO-ul Bursei de Valori București (BVB), Remus Vulpescu.
Verchere (OMV Petrom): De-a lungul ultimilor 25 de ani am continuat să investim, să modernizăm și să consolidăm afacerea noastră
Am navigat prin foarte multe lucruri diferite, în ultimii 25 de ani, de la piețe în schimbare, cicluri economice la provocări majore ale industriei și am continuat să investim, să modernizăm și să consolidăm afacerea noastră, a declarat, joi, într-un eveniment de specialitate, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom. 'De-a lungul ultimilor
Hanga (BVB): OMV Petrom reprezintă, astăzi, o ancoră de stabilitate economică pentru România
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est și reprezintă, astăzi, o ancoră de stabilitate economică pentru România, a declarat, joi, într-un eveniment de specialitate, președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga. 'În această dimineață nu vorbim despre oameni sau hai să zicem că vorbim d
Petrescu (ASF): România are nevoie de mai multe companii puternice prezente pe bursă
România are nevoie de mai multe companii puternice prezente pe bursă, de mai mult capital autohton mobilizat către economie și de o bază mai largă de investitori, consideră președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, într-un mesaj prilejuit de împlinirea a 25 de ani de prezență a OMV Petrom la Bursa de Valori București.
Șapte variante de traseu, în analiză pentru Autostrada București - Giurgiu
Șapte variante de traseu sunt în analiză pentru Autostrada București - Giurgiu, primul drum de mare viteză care se proiectează la frontiera României cu Bulgaria, informează joi Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Potrivit unui comunicat al companiei, proiectantul acestui drum strategic a transmis CNIR variantele de traseu, fiind asigur
Piața neagră a țigaretelor a crescut cu 3,4 puncte procentuale, în iulie; record pentru ultimii zece ani
Piața neagră a țigaretelor a crescut, în România, cu 3,4 puncte procentuale (p.p.) în luna iulie a acestui an, până la aproape 14% din totalul consumului, comparativ cu 10,5% în mai, arată datele publicate, joi, de către Novel Research. Potrivit sursei citate, această creștere de pe piața neagră este cea mai mare din ultim
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de miercuri
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 175,89 milioane de lei (33,47 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a aprecia
Dantes Nicolae Bratu, numit temporar inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu, director general al Direcției generale audit public intern din cadrul Inspecției Muncii, a fost numit temporar inspector general de stat la Inspecția Muncii, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată miercuri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în v





