Boloş: Evazioniştii să ştie că activitatea economică ilicită va fi urmărită de serviciile teritoriale judeţene
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) presupune ca activitatea economică ilicită să fie urmărită de serviciile teritoriale judeţene, în prezent fiind urmărită de cele care funcţionează la nivel regional, a afirmat, luni, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
"Avem această, să zicem, noutate pentru militarizarea inspectorilor antifraudă. Trebuie să spun că noutatea nu e numai aceasta, legată de militarizare şi de această posibilitate pe care o vor avea legală de port de armă, inclusiv de protecţie în timpul serviciului, ci structurile teritoriale judeţene, foarte important acest lucru, să ştie evazioniştii că activitatea economică ilicită va fi, cu data aprobării ordonanţei de urgenţă, urmărită de aceste servicii teritoriale judeţene. Până acum funcţiona la nivelul regiunii. Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un judeţ care era parte din regiune, vă daţi seama, trebuia să se ducă cu maşina, inspecţia antifraudă, făcea două-trei ore pe drum, ajungea acolo, mai stătea o oră, se termina programul de muncă şi mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităţilor economice ilicită era pierdută pe drumuri şi, din punctul meu de vedere, o ineficienţă care făcea ca activitatea economică ilicită să prindă contur şi să fie una căreia de abia îi facem faţă", a spus Boloş la Digi 24.
Ministrul Finanţelor a precizat că se doreşte consolidarea statutului pe care îl au inspectorii antifraudă şi capacitatea instituţională a acestei direcţii generale.
Întrebat dacă se vor face angajări, Marcel Boloş a declarat că până în prezent nu au existat structuri antifraudă la nivel judeţean şi va fi nevoie de personal, dar şi de mijloace de transport specifice.
Ministerul Finanţelor a publicat vineri, în transparenţă decizională, un proiect de OUG privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reorganizarea activităţii acesteia precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Boloş, despre dosarul Roşia Montană: Este un proces şi o sumă care îţi provoacă fiori
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Evoluție bună a ritmurilor vegetative ale culturilor pe aproape toată suprafața agricolă a țării, în următoarele zile (agrometeo)
Aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm (ogor) se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în cea mai mare parte a teritoriului agricol, iar ritmurile vegetative ale culturilor vor evolua pe ansamblu în bune condiții pe aproape toată suprafața agricolă a țării în următoarele zile, relevă prognoza de specia
Nazare: România are nevoie de stabilitate și continuitate în adoptarea deciziilor responsabile, dincolo de dezbateri aprinse
România are nevoie, în primul rând, de stabilitate și continuitate în adoptarea deciziilor responsabile pentru dezvoltare, protejarea veniturilor oamenilor și menținerea echilibrelor macroeconomice, dincolo de dezbateri aprinse, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare publicată duminică pe pagina sa de socializare.
INS: Producția de țiței a României a scăzut cu 8,6%, în primele două luni; importurile s-au redus cu 17,8%
România a produs, în primele două luni din 2026, o cantitate de țiței de 379.700 de tone echivalent petrol (tep), cu 35.700 tep mai mică (-8,6%) față de cea înregistrată în perioada similară din 2025, arată datele centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de țiței au depășit, în intervalul analizat, 1,25
Aproape jumătate dintre salariați văd AI ca pe un instrument util; 66% se tem de supra-dependență față de noua tehnologie (studiu)
Aproape jumătate dintre angajații români (48%) sunt de părere că Inteligența Artificială (AI) este un instrument extrem de util, care le simplifică munca, însă două treimi (66%) se tem de supra-dependența față de această tehnologie la locul de muncă, arată un studiu de specialitate, publicat recent. Conform datelor centralizate de Genesis Property
'Poftim, din România!' aduce târguri cu produse tradiționale, meșteșuguri și folclor la MADR și Senat, între 6 și 11 mai
Două evenimente dedicate promovării produselor tradiționale și meșteșugurilor românești vor avea loc în perioada 6-11 mai 2026, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Senatul României, în cadrul proiectului 'Poftim, din România!', au anunțat reprezentanții Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizatorii eve
ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu peste 28%, în primele trei luni din 2026
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 28,35%, în primul trimestru din 2026, până la 16.361, față de 12.747 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 3.362 de firme (număr în creștere
STB a declanșat o anchetă internă după accidentul rutier de la Piața Sudului
Societatea de Transport București (STB) a decis să declanșeze o anchetă internă, în urma evenimentului de circulație produs în dimineața zilei de 2 mai, în intersecția de la Piața Sudului, în care a
CNPP: 11.928 de beneficiari de pensii de serviciu, în martie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în martie 2026, de 11.928 de persoane, cu 30 persoane mai multe comparativ cu luna anterioară, din care 7.878 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți pensionari ca
INS: importurile de cărbune ale României s-au majorat cu peste 430% în primele două luni
Producția de cărbune a României a totalizat în primele două luni ale acestui an 244.400 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 26,1% mai mică (minus 86.400 tep) față de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de cărbune au fost, în ianuarie-februarie 202
UPDATE Pîslaru: Decizie finală pe cererea de plată nr 3 din PNRR; am recuperat 350,7 milioane euro din banii suspendați
România a recuperat aproape 351 milioane de euro din sumele inițial suspendate aferente cererii de plată nr. 3 din PNRR, însă pierde circa 459 milioane de euro din cauza reformelor întârziate, incomplete sau făcute prost în anii trecuți, a anunțat, vineri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, pe
1 Mai/ Pîslaru: Munca trebuie respectată și nicio muncă cinstită nu este o rușine
Munca trebuie respectată, iar pentru asta statul are obligația să stabilească reguli corecte, să asigure condiții decente, salarii echitabile și un sistem care îi protejează pe cei vulnerabili fără să îi descurajeze pe cei activi, a transmis, vineri, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, pe pa
ONRC: 5.424 de firme și-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2026 a fost de 5.424, în creștere cu 7,88% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, resp
Aliyev (Socar): Compania dispune de stocuri adecvate de carburanți; nu există indicii privind eventuale disfuncționalități în aprovizionare
Stațiile Socar sunt aprovizionate în condiții normale de operare, compania dispune de stocuri adecvate de carburanți, aliniate cererii din piață, și nu există indicii privind eventuale disfuncționalități în aprovizionare, potrivit directorului general al Socar Petroleum, Ramin Aliyev. ''Socar are în prezent o rețea de
OMV Petrom: În unele benzinării pot apărea situații de indisponibilitate a produsului; stațiile sunt realimentate rapid
Unele benzinării se pot confrunta cu situații de indisponibilitate a carburanților, din cauza cererii, dar acestea sunt situații punctuale și de scurtă durată, stațiile fiind realimentate rapid, potrivit reprezentanților OMV Petrom. ''În unele stații pot apărea temporar situații de indisponibilitate a produsului. Acestea sunt efe
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 2%, în martie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 1,99%, în martie 2026, până la 706 milioane de lei, de la 692,2 milioane de lei, în luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Arieratele




