Boloş: Cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale, care, probabil, vor intra în vigoare începând cu 1 iulie
Cererea de plată numărul patru este una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor, pentru că include atât reforma pensiilor generale, cât şi reforma salarizării unice, dar şi reforma impozitelor şi taxelor şi, discutând foarte pragmatic şi realist şi tehnic, cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale care probabil vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
"Anul 2024 a fost anul declarat cu zero impozite şi taxe şi acest lucru este legiferat în Legea bugetului de stat. Dar angajamentul pe care îl avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este unul străin. Ştie toată lumea că avem această sarcină, acest angajament faţă de Comisia Europeană şi va trebui să ni-l onorăm pentru a putea continua implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Cererea de plată numărul patru este una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor, pentru că ea include atât reforma pensiilor generale, cât şi reforma salarizării unice, dar şi reforma impozitelor şi taxelor. Acum, discutând foarte pragmatic şi realist, şi tehnic, cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale, care probabil vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025. Acest lucru rămâne de văzut, ce va stabili noul Guvern", a spus Boloş la Digi 24.
El a subliniat că, atunci când se discută despre o utilizare eficientă a banilor publici, nimeni nu doreşte să raţionalizeze procesul de utilizare a fondurilor publice, iar când se pune problema de impozite şi taxe "nici atât".
"Politica fiscală şi creşterea de impozite şi taxe nu au fost niciodată bine primite de către contribuabili. Pe de altă parte, trebuie să ştim că avem un sistem fiscal care este unul dintre cele mai avantajoase din Uniunea Europeană, în care avem o cotă unică de 10% la impozitul pe venit, avem impozitul pe profit 16%, avem taxa pe valoare adăugată 19%. Este adevărat că avem contribuţiile asupra muncii cele mai mari din Uniunea Europeană, dar aici, de-a lungul timpului, nu am găsit un echilibru între ceea ce înseamnă impozitarea capitalului, a consumului şi a forţei de muncă şi, din această perspectivă, o reechilibrare între cei trei piloni importanţi ai fiscalităţii este necesară şi poate la noua reformă privind impozitele şi taxele avem în vedere acest lucru", a afirmat ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă pachetul de măsuri va cuprinde recomandările Fondului Monetar Internaţional, precum impozitarea progresivă, taxe mai mari pe proprietate sau taxe verzi pentru maşini, Marcel Boloş a răspuns că este prematur de spus care va fi linia de urmat pentru noua politică fiscală, dar a reiterat că e nevoie de recalibrarea acestor trei piloni pentru a lăsa loc liber ajustărilor la contribuţiile privind munca.
"Recomandările pe care le-a făcut Banca Mondială se înscriu în linia aceasta a ceea ce a declarat Fondul Monetar Internaţional atât în ceea ce priveşte taxarea verde, cât şi celelalte elemente de reformă. E prematur de spus care va fi linia care va fi de urmat pentru noua politică fiscală a României, însă este o realitate şi toată lumea vede acest lucru, că avem contribuţiile de muncă exagerat de mari şi din această perspectivă trebuie să facem şi mai atractivă politica de resurse umane a României. Pe de o parte. Pe de altă parte, cum am menţionat mai înainte, este nevoie de această recalibrare între impozitarea consumului, impozitarea capitalului şi a forţei de muncă, pentru a lăsa loc liber contribuţiilor, loc liber pentru ajustările la contribuţiile asupra muncii, care ar crea o supapă şi un răgaz pentru mediul de afaceri, care cred că s-ar bucura de astfel de soluţii", a explicat ministrul Finanţelor.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Boloş, despre dosarul Roşia Montană: Este un proces şi o sumă care îţi provoacă fiori
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur cu magnitudinea 3,5 în județul Buzău, sâmbătă dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs sâmbătă dimineața, la ora locală 4:22, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140,9 kilometri și s-a produs în apropi
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa
Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim
România a intrat într-o 'furtună financiară' din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, în lipsa unor planuri și soluții pentru a evita efectele inflației și ale creșterii dobânzilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. 'Am intrat, din păcate, într-o fur
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif













