ANAF va avea vicepreşedinte care va coordona în mod direct activitatea de digitalizare a instituţiei (proiect)
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea un vicepreşedinte care va coordona în mod direct activitatea de digitalizare a instituţiei, potrivit unui proiect de OUG privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reorganizarea activităţii acesteia precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat vineri de Ministerul Finanţelor.
"Astfel, la nivelul Agenţiei se înfiinţează un nou post de vicepreşedinte care va coordona în mod direct activitatea de digitalizare a instituţiei, având în vedere dimensiunile şi complexitatea activităţii ANAF în vederea eficientizării procesului aferent şi asigurării unui circuit informaţional decizional care să asigure o mai mare coerenţă decizională, dar şi pentru o diminuare a efortului depus pentru atingerea obiectivelor (a costurilor operaţionale) raportat la rezultatele obţinute, obiectivele principale pe linia digitalizării neputând fi realizate fără o susţinere consistentă şi performantă din partea unui management dedicat. În vederea respectării iniţiativelor strategice ale Agenţiei, este nevoie să fie adoptate toate măsurile necesare pentru consolidarea capacităţii administraţiei fiscale de a colecta taxele la bugetul general consolidat în mod special prin digitalizare. Noul post va fi obţinut prin desfiinţarea unui post vacant existent în cadrul ANAF şi înfiinţarea unui post de vicepreşedinte ANAF, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, care va exercita atribuţiile delegate de preşedintele Agenţiei", se spune în nota de fundamentare a proiectului.
Conform documentului, începând cu data de 1 aprilie 2024, în cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va funcţiona Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, organ fiscal a cărui competenţă de administrare fiscală se stabileşte în condiţiile legii. Modalitatea de reorganizare a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, pierderea personalităţii juridice şi funcţionarea ei ca direcţie generală în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se va realiza prin fuziune. Fuziunea se va face prin absorbţia Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii. Posturile şi personalul aferente Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili vor fi preluate pe bază de protocol, în condiţiile legii, în cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
"Totodată, personalul Agenţiei este cel implicat în trasarea obiectivelor pentru îmbunătăţirea conformării fiscale şi pentru implementarea planurilor operaţionale aferente, aspecte esenţiale pentru consolidarea capacităţii de colectare, dar şi pentru îmbunătăţirea performanţelor organizaţionale. Atâta vreme cât se aşteaptă ca ANAF să livreze rezultate optime, personalul ANAF are nevoie să funcţioneze într-un mediu de lucru stabil şi predictibil. Personalul din cadrul structurii specializate - respectiv Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF)- este direct implicat în procesul de prevenire şi combaterea actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală. Pentru a permite îmbunătăţirea structurii de control operativ privind lupta împotriva evaziunii şi fraudei fiscale, se impune ca pentru această activitate personalul să fie specializat, având în vedere faptul că în activitatea DGAF există arii operaţionale şi strategice ale Agenţiei care pot fi îmbunătăţite pentru atingerea unei performanţe şi eficacităţi optime a organizaţiei. Se propune în acest sens revenirea la utilizarea unei funcţii publice specifice structurii de antifraudă, respectiv funcţia de inspector antifraudă care să susţină şi să reflecte într-o o manieră consistentă dezvoltarea activităţii, cu modificarea în mod corespunzător a cadrului legal aplicabil funcţiei publice şi funcţionarilor publici (OUG nr. 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare)", se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.
În document se precizează că organele de control din cadrul DGAF sunt în permanenţă la dispoziţia serviciului. Astfel această structură poate interveni operativ prin controale antifraudă ori de câte ori starea de fapt o impune, fiind binecunoscut că faptele de evaziune fiscală sunt premeditate, autorii acestora putând acţiona oricând şi oriunde în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
"Atribuţiile şi datele corespunzătoare operaţionalizării sistemelor RO e - Transport şi RO e-Sigiliu şi având în vedere, totodată, noile reglementări legale privind prevenirea şi combaterea unor activităţi economice ilicite, există premisa ca numărul de acţiuni operative de control să crească exponenţial, fiind necesară o consolidare a funcţiei ocupate de personalul care efectuează control antifraudă. Obligaţiile specifice, suplimentare comparativ cu alte funcţii generale din cadrul ANAF, precum punerea permanentă la dispoziţia serviciului, portul de armament şi de uniformă necesită reglementarea unor drepturi corelative printr-un statut special, aprobat prin lege. Astfel, pot fi perfecţionate cerinţele profesionale şi de integritate, dar şi alte aspecte esenţiale pentru asigurarea unei stabilităţi instituţionale, ca premisă pentru eficientizarea activităţii DGAF şi atingerea obiectivului strategic al ANAF pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale", se arată în document.
Totodată, se propune introducerea în cuprinsul actului normativ a unei reglementări referitoare la faptul că nerespectarea secretului
fiscal de către personalul ANAF care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu are acces la informaţii care constituie secret fiscal potrivit legii, atrage răspunderea potrivit legii.
"Sistemul naţional RO e-Sigiliu este un sistem bazat pe utilizarea unor dispozitive electronice şi a unei aplicaţii informatice având drept scop urmărirea deplasării pe cale rutieră a mărfurilor aflate sub supraveghere, prin acesta implemententându-se o metodă automatizată şi rapidă de gestionare a siguranţei încărcăturilor în ceea ce priveşte integritatea transporturilor, precum şi respectarea rutei de deplasare, prin punerea la dispoziţie în timp real de informaţii cu privire la poziţia geografică şi la evenimente de natură a pune în pericol securitatea transportului.
Implementarea Sistemului naţional RO e-Sigiliu constituie un reper asumat, de care România are nevoie, pentru îmbunătăţirea şi modernizarea activităţii specifice a instituţiilor specializate din cadrul Ministerului de Finanţe îmbunătăţirea cooperării cu celelalte instituţii cu comperenţe. Asigurarea respectării trasabilităţii transporturilor rutiere de bunuri pe teritoriul României se află într-o relaţie directă cu eforturile depuse la nivel unional iar adaptarea instituţiilor statului la noile cerinţe demonstrează capacitatea României de a reacţiona împotriva noilor forme de evaziune fiscală şi fraudă vamală. Pentru îndeplinirea responsabilităţilor şi a misiunilor stabilite prin Sistemul naţional RO e-Sigiliu, precizate prin Ordinul comun nr. 5/5/2024, ANAF şi AVR au nevoie de dotări corespunzătoare prin achiziţia a unor mijloace de transport care să dispună de echiparea cu aparatură specifică şi care să asigure funcţionarea Sistemului naţional RO e-Sigilu în regim 24/7", se spune în document.
În acelaşi timp mijloacele de transport vor asigura îndeplinirea şi a celorlalte tipuri de acţiuni de supraveghere pe căile rutiere sau în proximitatea locurilor în care se desfăşoară operaţiuni economice cu mărfuri aflate sub supraveghere vamală sau cu produse accizabile, respectiv deplasarea operativă şi în deplină siguranţă a personalului care participă la acţiuni comune cu structuri din cadrul Ministrului de Interne şi ale Ministerului Public.
Totodată în se propune reglementarea ca achiziţia acestor autoturisme să se efectueze prin sistemul centralizat al Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC).
Conform sursei citate, actul normativ în forma propusă reglementează derogare de la OUG nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că în anul 2024 autorităţile din subordinea Ministerului Finanţelor care au atribuţii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei fiscale şi vamale pot achiziţiona autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm3 şi al căror preţ poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro inclusiv T.V.A., calculată la cursul BNR din data iniţierii procedurii de atribuire a contractului de achiziţie, precum şi produse de mobilier şi aparatură birotică, aşa cum sunt prevăzute în grupa 3 "Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale", subgrupele 3.1. "Mobilier" şi 3.2. "Aparatură birotică" din cadrul HG nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum şi obiecte de inventar de
natura acestora, în scopul dotării spaţiilor cu destinaţia de birou. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l