logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Liderul BNS: Poşta Română este controlată de o echipă ce provine dintr-o structură creată din ''spuma mării''

Imagine din galeria Agerpres

Poşta Română se află, la ora actuală, sub controlul unei echipe care, ca provenienţă politică, vine dintr-o structură creată din "spuma mării", în timp ce evoluţia veniturilor din exploatare şi a rezultatului brut în termen reali arată, fără echivoc, o degradare continuă a situaţiei financiare a companiei, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).

"Selecţia managerilor la companiile cu capital de stat, faimoasele noi teze venite atât de la Comisia Europeană, cât şi de la OECD, cu guvernanţă corporatistă, cu proceduri transparente prin care, chipurile, alegem "spuma", elita managerilor din România, sunt nişte minciuni gogonate în fapt, de ani de zile. Încă de la jumătatea anilor 90, tot ceea ce înseamnă capital de stat a fost supus şi continuă să fie supus unui proces continuu de devalizare prin care camarilele politice sunt instalate la conducerea acestor companii. Poşta Română, în momentul de faţă, se află sub controlul unei echipe care, ca provenienţă politică, vine dintr-o structură creată din "spuma mării". În urmă cu câţiva ani de zile, când se intitulau fundaţie, ulterior s-au transformat într-un partid PACT. Astăzi, îi regăsiţi de la stânga la dreapta în conducerea Companiei Naţionale Poşta Română (...) Această creaţie artificială politică a fost înghiţită la comandă de către o formaţiune politică altminteri respectabilă, Partidul Naţional Liberal. Ei se află acolo, în burta Partidului Naţional Liberal de câţiva ani de zile", a afirmat Costin.

Acesta a adăugat că actuala conducere de la Poşta Română a avut în spate "pe cei de la butoane".

"Când a venit acest "zero virgulă" în politica românească, în interiorul PNL a avut în spate pe cei de la butoane care au zis trebuie să le daţi şi funcţii de conducere în partid, vicepreşedinţi la nivel naţional, la nivelul Bucureştiului sau în alte oraşe din ţară, pe unde erau prezenţi, astăzi în conducerea companiei: Valentin Ştefan, Gregor Teodorescu, Valentin Chiriţă, Claudiu Ilie, Irina Smărăndiţa, Diana Mardarovici, iar lista e lungă. Toate aceste personaje vin din această structură politică, disimulată în burta PNL-ului. Pe vremea când acţionau ca partid, spre exemplu, criticau cu vehemenţă, că se pregăteşte terenul pentru un nou tun - compania Electrica, preluată ostil de gaşca de la ALDE. Poşta Română a fost preluată ostil de această gaşcă PACT/PNL, iar rezultatele actului de management se văd pe date şi cifre. Sunt date publice, de pe site-ul ANAF, Ministerul de Finanţe sau din proiectul de buget pentru anul în curs 2024 al Poştei Române", a menţionat liderul sindical.

În viziunea lui Dumitru Costin, evoluţia veniturilor din exploatare şi a rezultatului brut în termen reali din Compania Naţională Poşta Română "arată fără echivoc o degradare continuă a situaţiei financiare a companiei".

"Veniturile din exploatare, respectiv cifra de afaceri s-au redus în termeni reali, atenţie nu inflaţionişti, nu nominali. În termeni reali s-a redus cifra de afaceri de la un an la altul, la fel şi rezultatul brut al exerciţiului. Salariul mediu în companie este foarte apropiat de salariu minim brut pe ţară. Un număr semnificativ de angajaţi au salarii foarte apropiate de salariul minim brut pe ţară. Din estimările noastre, în momentul de faţă discutăm de aproape 60% din totalitatea salariaţilor din Compania Naţională Poşta Română, plătiţi pe salariul minim, indiferent de munca pe care o fac în companie, indiferent de nivelul de pregătire profesională, indiferent de responsabilităţile pe care aceştia le au la nivelul postului lor de lucru. Deşi din 2019 salariul mediu brut din companie a înregistrat un trend de creştere mai rapid decât salariul minim brut pe ţară, începând din 2023 acest trend a fost inversat în 2024. Echipa de management îşi propune o creştere salarială mult mai mică decât a salariului minim, însemnând că salariu mediu brut pe companie va fi doar cu 24% mai mare decât salariul minim brut pe ţară", a explicat Costin.

Preşedintele BNS a arătat că, în Poşta Română, tendinţa este de a creşte numărul de salariaţi plătiţi pe salariu minim sau la un nivel extrem de scăzut şi a avertizat că, odată cu creşterea salariului minim la 1 iulie, este posibil ca 80% dintre angajaţii companiei să fie plătiţi la nivelul noului salariu minim.

"Există riscul ca, odată cu creşterea salariului minim la 1 iulie, să contabilizăm în Compania Naţională Poşta Română, nu 60%, ci 80% dintre salariaţi plătiţi la nivelul noului salariu minim. Câştigul salarial mediu brut din companie a înregistrat în ultimii ani o creştere sub media sectorului din care face parte, făcând din ce în ce mai puţin tentante locurile de muncă din această companie. Conducerea companiei îşi propune ca, şi în 2024, evoluţia salariilor din companie să fie inferioară celei din din sector. Ce înseamnă acest lucru? Nicio perspectivă privitoare la posibilitatea de a atrage lucrători tineri, de a moderniza şi dezvolta compania, de a o face, repet, atractivă pentru piaţa muncii. Nicio şansă, dimpotrivă. Un alt lucru la care vreau să mă refer este nivelul extrem de scăzut al salariului mediu, ceea ce arată că un număr semnificativ de salariaţi sunt plătiţi pe salariu minim brut. În detaliu, dracul nu este atât de negru, pentru că anul trecut a avut grijă să îşi genereze o nouă organigramă extrem de flexibilă, prin care să se plătească generos un număr limitat de indivizi", a susţinut Dumitru Costin.

Liderul BNS a transmis, totodată, că o cheltuială este dedicată "părţii flexibile".

"Dacă o să vă duceţi să-l întrebaţi pe directorul general, Valentin Ştefan, vă va spune "este chestiune de management modern de companie, trebuie să venim cu o parte variabilă, să stimulăm salariaţii din companie". Deci, creşte această sumă de la an la an şi avem, cel puţin pentru anul în curs, 2024, circa 140 de milioane de lei pentru această parte variabilă de recompense financiare", a apreciat Costin.

BNS a organizat, joi, o conferinţă de presă cu tema "Destructurarea grupării care îngroapă Compania Naţională Poşta Română".

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Costin (BNS): În Poşta Română nu mai există un contract de colectiv de muncă; termenul pentru finalizarea negocierilor, 29 februarie

Afisari: 387

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie

Economic Intern 05-11-2026 14:20

Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate

Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l