logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ProCredit Bank respectă legislaţia privind calculul ratelor la credite, susţin reprezentanţii băncii

Imagine din galeria Agerpres

ProCredit Bank urmează să formuleze apel, în ceea ce priveşte soluţia emisă de prima instanţă din data de 9 februarie 2024, privind anularea Procesului Verbal de contravenţie, a anunţat marţi banca.

Reprezentanţii ProCredit Bank au transmis marţi un drept la replică referitor la comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis luni, prin care instituţia anunţa că a câştigat procesul intentat de Procredit Bank. Banca contestase sancţiunile aplicate în urma controlului efectuat în aprilie 2023.

"Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a decis, pe 9 februarie 2024, în dosarul nr. 25507/299/2023, că menţine dispoziţiile procesului verbal de constatare a contravenţiei, pe care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) l-a emis către Procredit Bank şi care a fost contestat de operatorul economic, în instanţă", susţin reprezentanţii ANPC în comunicat.

În urma acţiunii de control desfăşurate de ANPC în luna aprilie 2023 la banca menţionată, comisarii au constatat nereguli, care au impus aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 lei.

Conform ProCredit Bank, instanţa a suspendat în data de 9.11.2023 efectele ordinului ANPC privind modul de calcul al ratelor la credite, ca urmare a contestaţiei formulate de bancă.

"Astfel, măsurile dispuse de ANPC nu produc efecte până la soluţionarea definitivă a litigiilor declanşate de bancă împotriva procesului verbal de contravenţie şi a ordinului ANPC. Referitor la soluţia emisă de prima instanţă, din data de 09.02.2024, privind anularea Procesului Verbal de contravenţie, Banca urmează să formuleze apel. Subliniem faptul că ProCredit Bank respectă cu stricteţe prevederile legale care stabilesc modalitatea de contractare şi rambursare a unui credit bancar, conform OUG 50/2010 şi OUG 52/2016. Modalităţile de calcul ale dobânzii din toate contractele ProCredit Bank sunt cele permise de lege, fiind similare cu practicile bancare la nivel naţional şi european", afirmă reprezentanţii ProCredit Bank.

Potrivit sursei citate, clienţii ProCredit Bank pot alege varianta ratelor egale sau descrescătoare, cu analiza riguroasă a capacităţii de rambursare.

Astfel, clienţii care doresc să aibă aceleaşi cheltuieli lunare în legătură cu creditul, pot alege rate lunare fixe, formate din dobânda calculată la soldul creditului din luna respectivă şi o parte din sold, cu diminuarea progresivă a acestuia, precizează sursa citată.

"Rambursarea prin rate descrescătoare este potrivită clienţilor care îşi doresc să achite lunar mai mult din soldul creditului, suportând o rată mai mare în primii ani de contract. În plus, clienţii ProCredit Bank pot opta oricând să ramburseze anticipat parţial sau total creditele, ceea ce reduce, evident, valoarea dobânzilor viitoare", menţionează instituţia financiară.

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) au trimis în cursul anului trecut precizări privind interpretările apărute în spaţiul public pe marginea declaraţiilor oficialilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu privire la modalitatea de calcul şi plată a ratelor la credite.

Potrivit acestora, băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.

"ProCredit Bank îşi reafirmă angajamentul ferm de a oferi transparenţă şi încredere în relaţia cu clienţii, respectând întotdeauna legislaţia şi standardele etice ale industriei bancare", se mai spune în comunicatul băncii.

ANPC a anunţat luni că "Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a decis, pe 9 februarie 2024, în dosarul nr. 25507/299/2023, că menţine dispoziţiile procesului verbal de constatare a contravenţiei, pe care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) l-a emis către Procredit Bank şi care a fost contestat de operatorul economic, în instanţă". AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie