Ministerul Energiei: 278 de milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de stocare şi panouri fotovoltaice
Ministerul Energiei a relansat joi două apeluri de proiecte care privesc bateriile şi panourile fotovoltaice, suma totală alocată depăşind 278 de milioane euro, a anunţat instituţia într-un comunicat transmis AGERPRES.
Obiectivul apelului de proiecte "Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii)" este de a pune în funcţiune o capacitate de minimum 240 MW (sau 480 MWh) de stocare a energiei electrice în baterii, până la 30 iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR, în urma unui apel de proiecte cu criterii de selecţie care asigură conformitatea cu Ghidul tehnic "a nu prejudicia în mod semnificativ". Apelul competitiv este deschis până la data de 21 martie, ora 0:00.
"Sunt eligibile achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de stocare a energiei electrice în baterii şi construcţiile care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice în baterii. Bugetul total aferent schemei este echivalentul în lei a sumei de 79.600.000 euro, calculat la cursul InforEuro din luna precedenta lansării procedurii de ofertare concurenţială (ianuarie 2024), fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul PNRR, investiţia I4", se arată în comunicatul transmis de Ministerul Energiei.
Potrivit sursei citate, pot aplica microîntreprinderile, întreprinderile mici, întreprinderile mijlocii şi întreprinderile mari care au înscrise în actul constitutiv activităţi privind producerea şi comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: "Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat" din clasificarea codurilor CAEN rev. 2 sau echivalent.
Apelul de proiecte "Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii)" este aferent Investiţiei 4 PNRR - Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice, Sub-măsura 4.3 - Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei elecrice (baterii).
Cel de-al doilea apel se referă la proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de noi capacităţi de producţie, asamblare şi reciclare a bateriilor, şi pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de noi capacităţi de producţie, asamblare şi reciclare a celulelor şi panourilor fotovoltaice.
Apelul de proiecte lansat este apel competitiv (Procedură de ofertare concurenţială), pe bază de criterii de selecţie şi punctaj, cu depunere la termen, între 8 februarie 2024, ora 09:00 şi 21 martie 2024, ora 17:00.
Bugetul total aferent apelului de proiecte este echivalentul în lei al sumei de 199.000.000 de euro, calculat la cursul InforEuro din luna precedenta lansării procedurii de ofertare concurenţială (ianuarie 2024 - respectiv 1 euro = 4.9753 lei), fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul PNRR, investiţia I4.
Din suma totală, peste 149,25 milioane de euro vor fi alocaţi pentru realizarea capacităţilor noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, iar 49,75 milioane de euro pentru realizarea capacităţilor noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a celulelor şi panourilor fotovoltaice inclusiv reciclarea.
Obiectivele apelului de proiecte sunt: punerea în funcţiune a unei capacităţi de minimum 2 GW/an de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, până la 30 iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR - Componenta C6. Energie, măsura de investiţii I.4. Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice; punerea în funcţiune a unei capacităţi de minimum 200 MW/an de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a celulelor sau panourilor fotovoltaice, până în 30 iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR - Componenta C6. Energie, măsura de investiţii I.4. Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice.
Prin acest apel de proiecte se finanţează construirea de noi capacităţi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, care include orice combinaţie a activităţilor de: producţie de electrozi si/sau componente ale electrozilor si bateriilor inclusiv reciclare, asamblarea electrozilor in baterii si testarea/condiţionarea bateriilor inclusiv reciclare.
De asemenea, vor fi finanţate şi proiecte privind construirea de noi capacităţi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a celulelor sau panourilor fotovoltaice, care include orice combinaţie a activităţilor de: producţie de polisilicon şi plachete, inclusiv reciclare, precum şi asamblare de celule si module fotovoltaice, inclusiv reciclare.
"Activităţile eligibile sunt achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor şi achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a celulelor şi panourilor fotovoltaice", se arată în comunicat.
Solicitanţii eligibili în cadrul apelului sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici, întreprinderile mijlocii şi întreprinderile mari care au înscrise în actul constituiv cel puţin una dintre activităţile având codurile CAEN (sau echivalent): 3832 - Recuperarea materialelor reciclabile sortate, 2720 - Fabricarea bateriilor şi acumulatorilor, 2790 - Fabricarea altor echipamente electrice.
Acest apel este aferent Investiţiei 4 - Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice, Sub-măsura 4.1 Sprijinirea investiţiilor în întregul lanţ valoric al bateriilor (producţie şi/sau asamblare şi reciclare) şi sub-măsura 4.2 Sprijinirea investiţiilor în întregul lanţ valoric al celulelor şi panourilor fotovoltaice (producţie şi/sau asamblare şi reciclare).AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
