Eveniment dedicat prezentării unor modalităţi eficiente pentru a creşte rezilienţa economiei europene
Institutul European din România (IER) organizează miercuri, în format online, un eveniment ce face parte din seria Dialoguri@IER, cu tema "Consolidarea unei economii europene reziliente la orizontul anului 2040. Integrarea României în lanţurile valorice europene".
Evenimentul urmăreşte diseminarea rezultatelor cercetării din cadrul studiului omonim, care a avut ca scop să analizeze şi să prezinte starea generală a economiei europene, pornind de la impactul crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, cât şi efectele agresiunii ruse asupra Ucrainei în contextul schimbării raporturilor de forţe din economia mondială ca urmare a metatransformărilor din societate.
În cadrul sesiunii de deschidere vor avea intervenţii Daniela Gîtman, secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, şi Oana-Mihaela Mocanu, director general al IER.
Invitaţii la dialog sunt Daniela Staicu, cadru didactic asociat dr., Academia de Studii Economice, Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine, coordonator studiu omonim SPOS 2023, Eugenia Guşilov, director fondator Romania Energy Center - ROEC, coautor studiu omonim SPOS 2023, Simona Moagăr-Poladian, director, Institutul de Economie Mondială, Academia Română, membru în Consiliul de Administraţie al IER, şi Constantin Ciupagea, profesor dr., fost coordonator al Unităţii de Evaluare a Resurselor Terestre şi a Lanţurilor de Aprovizionare, JRC - Comisia Europeană. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Institutul European din România/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a închis în creștere pe toți indicii ședința de joi
Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 307,52 milioane de lei (58,53 milioane de euro), din care 287,3 milioane lei (54,7 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de co
Revolut a primit aprobare condiționată de la Office of theComptroller of the Currency pentru înființarea unei bănci naționale
Revolut a obținut aprobarea condiționate de la Office of the Comptroller of the Currency (OCC) pentru licență bancară națională în SUA, compania lucrând acum la solicitările și aprobările rămase cu Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) și Rezerva Federală (Fed) și la aprobarea finală de la OCC, pentru deschiderea planificată în 2027 a băncii propuse.
TPBI: Liniile 100, 203, 205, 385 și N101, deviate de vineri seara până luni dimineață
Liniile 100, 203, 205, 385 și N101 vor funcționa pe trasee modificate începând de vineri, de la ora 22:00, până luni, , la ora 06:00, perioadă în care traficul rutier va fi restricționat pe Șos. Kiseleff, între Str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, pentru a permite desfășurarea evenimentului 'Festivalul Vinului Moldovei', precum și
Primele agenții de plasare a forței de muncă, autorizate online prin noua platformă WorkinRomania.gov.ro
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță autorizarea primelor agenții de plasare a cetățenilor străini, realizată exclusiv online, prin intermediul platformei informatice WorkinRomania.gov.ro. Operațională începând cu 6 august 2026, platforma reprezintă un instrument digital destinat simplificării și eficientizării proceduri
ANAF corectează procedura de răspundere solidară
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune reguli mai clare pentru situațiile în care o persoană poate fi obligată să răspundă, alături de un debitor, pentru datorii fiscale restante, noua procedură introducând explicit analiza fiecărui caz, audierea persoanei vizate și obligația organului fiscal de a examina documentele și argumentele acesteia &ici
Ministerul Finanțelor alocă 759 milioane de lei pentru investiții în industria prelucrătoare
Ministerul Finanțelor deschide, începând cu 15 octombrie 2026, prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în industria prelucrătoare, pentru care sunt disponibile 759 milioane de lei, a anunțat joi instituția. 'Companiile care sunt interesate să dezvolte capacități de producție în România vor putea de
Pistol: Am scos la licitație contractul pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat în licitație contractul pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon (A0 Nord, km 48), termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind 12 octombrie 2026. 'Am scos la licitație contractul pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon (A0 Nord, km 48). Termenul-limită pentru
Cosma (MTI): Legăm Râmnicu Vâlcea și întreaga regiune la Autostrada Sibiu-Pitești; am aprobat astăzi în Guvern proiectul de conectare modernă
Proiectul prin care legăm municipiul Râmnicu Vâlcea și întreaga regiune la Autostrada Sibiu - Pitești a fost aprobat în Guvern, iar în toamnă lansăm licitația pentru execuția lucrărilor, a anunțat, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Horațiu Cosma, pe pagina sa de
Apa Nova respinge ferm asocierea stației de epurare de la Glina cu sursa de proveniență a disconfortului olfactiv
Reprezentanții Apa Nova contestă concluziile raportului Gărzii Naționale de Mediu (GNM), referitoare la Stația de Epurare a Apelor Uzate Glina, pe care le consideră nefundamentate din punct de vedere tehnic, precum și sancțiunile aplicate în urma controlului. 'Majoritatea concluziilor raportului se bazează pe observații punctuale și percepții persona
ADR a luat măsuri pentru creșterea imediată a capacității de validare a identităților digitale prin ROeID
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat, joi, că a luat măsuri pentru creșterea imediată a capacității de validare a identităților digitale prin ROeID, în contextul creșterii semnificative a numărului de solicitări. Decizia a fost luată în contextul informațiilor apărute în spațiul public cu privire la dificultățile de
Directorul ICI București a vorbit în fața unor oficiali peruani despre transformarea digitală și tehnologiile emergente
Directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, Adrian-Victor Vevera, a prezentat, la o întâlnire cu reprezentanți ai Președinției Consiliului de Miniștri (PCM) din Peru, experiența institutului în domeniul transformării digitale și al tehnologiilor emergente. Potrivit unei postări pe
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 1,358 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, aproape 1,358 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 122 luni, la un randament mediu de 7,09% pe an. Valoarea nom
CONAF continuă seria de dezbateri despre vocația de antreprenoare, cu un nou eveniment la Sibiu, pe 10 septembrie
Seria de dezbateri organizate în cadrul Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare' ajunge, pe data de 10 septembrie, la Sibiu, informează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. La evenimentul ce va avea loc la Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu
ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii
Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la serviciile și măsurile oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pentru sprijinirea revenirii și reintegrării pe piața muncii din România. Potrivit unui comunicat al instituției, transmis joi AGERPRES, demer
'Mircea Lucescu', primul Boeing 737 MAX din flota TAROM, pornește în weekend spre România
Prima aeronavă Boeing 737 MAX din noua generație de aeronave TAROM este preluată joi de echipajele companiei de la sediul Boeing din Seattle și va fi adusă în România într-un zbor special, în două etape: Seattle - Keflavik și Keflavik - București, informează TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES. 'Un nou capitol din istoria










