Peste 190.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM în anul 2023
Un număr de 190.039 persoane au fost încadrate în muncă, în 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 decembrie 2023, 87.593 au peste 45 de ani, 31.863 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 31.793 au între 25 şi 35 de ani, iar 38.790 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 42.065 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 90.171, iar al bărbaţilor de 99.868, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 47,45%, respectiv de 52,55%.
În funcţie de rezidenţă, 98.603 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 91.436 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (64.856), gimnaziale (45.505), profesionale (43.002), 19.671 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM, în anul 2023, 70.325 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Potrivit sursei citate, încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (21.166), urmat de Timiş (10.050) şi Buzău (7.572).
În anul 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 494.002 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: Plățile efectuate din PNRR au depășit 130 milioane euro, în 2026
Valoarea plăților efectuate către beneficiarii proiectelor din sectorul energiei finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în 2026 a depășit 130 milioane euro, totalul plăților cumulate de la începutul programului fiind de 342,77 milioane euro, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, &icir
Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate
Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook. 'Noutăți cu gust din Registrul Rețetelor Consacrate! De astăzi, tăițeii cu ouă au rețetă oficială! Vă amintiți de duminicile în familie, cu miros de supă caldă de pui și tăițe
Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă; linia de tramvai 47 va fi suspendată temporar
Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă, tramvaiele urmând să circule între 'Șura Mare' și 'Piața Unirii', iar linia de tramvai 47 va fi suspendată temporar, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Prin această măsură, TPBI
ANPC a dat amenzi de peste 4,1 milioane de lei, după ce a controlat peste 1.500 de operatori economici
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 871 de amenzi de peste 4,1 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.500 de operatori economici, în perioada 29 iunie - 3 iulie, în vederea verificării conformității produselor comercializate, a respectării legislației specifice domeniului alimentar și a condițiilor de prestare a
FBI și CISA atenționează asupra unei campanii de phishing, ce vizează utilizatorii unor platforme de comunicare (DNSC)
Oficiali guvernamentali, personal militar, jurnaliști și persoane cu acces la informații sensibile sunt vizați de o nouă campanie de phishing prin intermediul platformelor Signal, WhatsApp și Telegram, avertizează FBI și Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (CISA), a anunțat, vineri, Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), pe pagina sa de soci
Omniasig: 205 dosare de daună la nivel național în urma furtunilor; cele mai multe pagube, în București-Ilfov
Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat, până în prezent, 205 avizări de daună de la asigurați din 24 de județe și Municipiul București, după ce furtunile care au afectat România la mijlocul săptămânii au provocat daune serioase proprietăților, culturilor și autovehiculelor la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona
Consiliul Concurenței: Prețurile carburanților au fost sub media UE în S1; de la 1 iulie, motorina s-a scumpit cu aproape 36 bani/litru
Prețurile carburanților din România s-au menținut semnificativ sub media Uniunii Europene, în cea mai mare parte a perioadei 1 martie - 30 iunie 2026, atât la prețurile finale, cu taxe, cât și la prețurile fără taxe, afirmă reprezentanții Consiliului Concurenței, care monitorizează evoluția acestor prețuri în contextul expirării perioade
ONJN: Deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru 2024 sunt remediate sau în curs de remediere
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) susține că deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru anul 2024 sunt remediate sau în curs de remediere și că raportul întocmit vizează o perioadă anterioară preluării mandatului actualei conduceri, se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. 'O parte dint
INS: Numărul sosirilor și al înnoptărilor în unitățile de cazare din România, în scădere în primele cinci luni
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat) din România au însumat 4,287 milioane de persoane, în primele cinci luni ale acestui an, în scădere cu 4,5% față de aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Analiști financiari: Evoluția ROBOR a urmat inflația și dobânda-cheie a BNR
Evoluția ROBOR din perioada 2021-2022 a reflectat accelerarea inflației, creșterea anticipațiilor inflaționiste și înăsprirea politicii monetare a BNR, au afirmat joi analiști financiari, în cadrul unei dezbateri dedicate relației dintre indicii ROBOR, dobânzi și principalii indicatori macroeconomici. 'ROBOR, în aprilie 2021, se apr
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale: Daunele provocate de inundații pot fi notificate prin sistemul digital al instituției
Proprietarii de locuințe inundate în urma fenomenelor hidrometeorologice din ultimele zile pot notifica daunele prin sistemul digital al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM), pentru demararea procesului de despăgubire, potrivit unui comunicat al instituției. 'PADROM urmărește situația generată de fenomenele hidrometeor
Cristian Păun: Consiliul Concurenței are un dosar extrem de slab în cazul ROBOR
Consiliul Concurenței amendează o piață și are în spate 'un dosar extrem de slab', a declarat joi profesorul ASE Cristian Păun, în cadrul unei dezbateri dedicate relației dintre ROBOR și politica monetară. El a afirmat că disputa actuală trebuie privită în contextul unui fenomen mai larg, nu doar prin prisma investigației asupra secto
Blocarea conturilor ROMATSA nu a fost instituită pentru că ar fi parte în litigiul cu Pfizer (ministru)
Blocarea conturilor ROMATSA nu a fost instituită pentru că societatea ar fi parte în litigiul cu Pfizer, ci pentru că Pfizer a obținut, într-o instanță în Belgia, o măsură asupra acestor sume care urmau să ajungă în România, a explicat joi ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Am oferit astăzi, colegilor minișt
Uniunea experților în legislația muncii respinge transpunerea birocratică a directivei privind transparența salarială
Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM) susține transparența salarială prin aplicarea Directivei UE 2023/970, dar respinge modalitatea birocratică în care aceasta este transpusă în legislația națională și implementată în organizații. Corneliu Bențe, președintele UNELM, a explicat joi, într-o conferință la sediu
Studiu ASE: ROBOR urmează trendul politicii monetare a BNR, iar abaterile sunt temporare
Indicii ROBOR au o legătură stabilă pe termen lung cu rata dobânzii de politică monetară a BNR, iar abaterile temporare față de nivelul de echilibru sunt determinate de lichiditatea din piață, inflație și riscul suveran, potrivit unui studiu prezentat joi de profesorul Radu Ciobanu, prodecan al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE B






