COTAR cere aplicarea sistemului bonus-malus pentru toate categoriile de asiguraţi, inclusiv persoane fizice
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere aplicarea sistemului bonus-malus pentru toţi asiguraţii, inclusiv persoane fizice, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.
"ASF face referire doar la transportul de marfă. Noi am luat ca reper transportul de marfă pentru că este cel mai mare, dar ne-am referit la tot transportul comercial, precum şi la persoanele fizice. Tariful de referinţă, atâta timp cât cuprinde absolut toate cheltuielile, atât pentru persoane fizice şi juridice, dar şi cota de profit de 5%, nu poţi acum să iei în considerare numai o categorie. Problema este că ei trebuie să ia o măsură pentru toată lumea. În niciun caz noi nu vom fi de acord să afecteze persoanele fizice în favoarea transportului comercial sau a celui de marfă. Nu putem să fim de acord cu aşa ceva", a spus Ştefănescu.
El a afirmat că persoanele fizice nu au beneficiat până în prezent de aplicarea sistemului bonus-malus, iar de la an la an tariful pentru poliţa RCA s-a majorat, deşi unii şoferi sunt incluşi în clase bonus.
În altă ordine de idei, Vasile Ştefănescu a declarat că organizaţia COTAR nu va participa la protestul transportatorilor din Piaţa Constituţiei.
Conform Ghidului RCA elaborat de ASF, sistemul bonus-malus este reglementat prin normele emise de Autoritate şi a fost introdus ca o măsură de responsabilizare a participanţilor la trafic. Acest sistem urmăreşte ca posesorii de vehicule prudenţi să nu plătească o primă de asigurare identică cu a celor care produc accidente.
Sistemul bonus-malus influenţează prima de asigurare în funcţie de daunalitatea înregistrată în perioada de referinţă. În situaţia în care în perioada de referinţă nu au fost înregistrate daune plătite, la reînnoirea poliţei RCA asiguratul va beneficia de un bonus, respectiv o reducere a primei de asigurare. În situaţia în care în perioada de referinţă au fost înregistrate daune plătite, la reînnoirea poliţei RCA acesta va fi penalizat prin aplicarea unui malus, respectiv majorarea primei de asigurare. Malusul se aplică la reînnoirea poliţei de asigurare în anul următor celui în care au fost plătite daune pe baza poliţei RCA.
Sistemul bonus-malus este format din 8 clase de bonus (B) şi 8 clase de malus (M). Reducerea maximă (bonusul) de care un asigurat poate beneficia este de 50%, în timp ce penalizarea maximă (malusul) care poate fi aplicată este de 180% faţă de tariful de primă standard. La stabilirea unui malus contează data plăţii daunei şi nu data producerii acesteia, sau persoana care a condus vehiculul.
Clasa B0 este atribuită unui asigurat nou, fără istoric de daune. Fiecărei clase îi corespunde un anumit procent de reducere, respectiv de majorare procentuală a tarifului de prima RCA, în raport cu clasa de baza B0. Astfel, dacă în perioada de referinţă (anul calendaristic anterior datei de intrare în valabilitate a poliţei) nu au fost înregistrate daune pe asigurarea RCA, asiguratul va beneficia anul următor de o reducere a primei de asigurare, concretizată prin acordarea unei clase de bonus. Prin urmare, teoretic, va putea ajunge din clasa de bază B0 în clasa maximă de bonus, adică B8, după 8 ani. Clasa de bonus-malus se păstrează pe întreg anul calendaristic în care se încheie contractul RCA indiferent de perioada asigurată.
Potrivit unui comunicat al ASF, remis joi AGERPRES, discuţiile între reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară şi cei ai transportatorilor din România vor continua în zilele următoare, în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluţionarea problemelor ridicate de transportatori, informează autoritatea.
Conform sursei citate, reprezentanţii ASF au avut, pe parcursul ultimelor zile, mai multe runde de discuţii şi consultări cu reprezentanţii transportatorilor din România, precum şi cu cei ai companiilor de asigurări.
"Autoritatea a creat astfel un cadru mai amplu de analiză şi de identificare a unor soluţii concrete şi sustenabile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă industria de transport referitoare la poliţele RCA", se menţionează în comunicat.
Totodată, ASF a luat în considerare, împreună cu partenerii de dialog, toate abordările posibile ca răspuns la solicitările transportatorilor. În acest sens, autoritatea are în vedere măsuri ce sunt incluse într-un plan de acţiune care cuprinde şi activităţi care, în bună măsură, urmau să fie adoptate de ASF în perioada imediat următoare.
Printre măsurile menite să diminueze efortul financiar al posesorilor de poliţe RCA se numără: posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilităţii acestuia cu perioada în care a fost suspendat; efectuarea plăţii primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice, opţiunea plăţii în rate aparţinând potenţialului asigurat; revizuirea modalităţii de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferenţe atât de mari între poliţele anuale şi cele subanuale.
În urma discuţiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze şi să găsească soluţii ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat.
"Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceştia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referinţă. Discuţiile vor continua pe parcursul zilelor imediat următoare în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluţionarea problemelor ridicate de reprezentanţii transportatorilor", se mai spune în comunicat.
COTAR reprezintă peste 100.000 de membri din transporturi de persoane, urbane, suburbane, judeţean, interjudeţean, transportul de marfă, taximetrie, şcoli de şoferi, unităţi reparatoare auto, brokeri de asigurări şi activităţile conexe ale acestora, fiind confederaţie reprezentativă pe sectoarele pe care le reprezintă. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
