Boloş: Bugetul este cu adevărat unul modern, structurat pe priorităţile şi nevoile actuale
Bugetul pentru anul viitor este cu adevărat unul modern, structurat pe priorităţile şi nevoile actuale, şi toate speranţele noastre trebuie să se agaţe de reforme întreprinse în economie pentru a favoriza creşterea economică robustă, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
"Chiar dacă unii s-au amuzat când am spus că la Ministerul Finanţelor s-au pierdut nopţi şi zile pentru realizarea lui, astăzi (miercuri, n.r.) am reuşit să îl publicăm în transparenţă. A fost o muncă titanică din partea echipei, pe care vreau să o felicit. Pot să afirm că acest buget este cu adevărat unul modern, structurat pe priorităţile şi nevoile actuale" a scris ministrul Finanţelor, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.
El a menţionat bugetul record pentru investiţii, cheltuielile alocate în această direcţie fiind de aproximativ 124 miliarde lei, 7% în PIB, iar în anul 2026 acestea însumează aproximativ 129,2 miliarde lei, în creştere faţă de anul 2024 cu 9,1 miliarde lei.
Creşterea economică estimată la 3,4% va fi susţinută, în principal, de investiţii pe partea cererii şi de servicii şi construcţii pe partea ofertei.
Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 9,3% anul viitor.
"Prin acest buget, ne propunem să construim şi să consolidăm fundamentul serviciilor publice de calitate. Pentru Ministerul Educaţiei este asigurată o creştere de aproximativ 61% a bugetului, practic în valoare nominală de la 35 de miliarde la 57 de miliarde de lei, ceea ce asigură sumele necesare pentru creşterea salariilor personalului didactic şi nedidactic din Ministerul Educaţiei. Pentru Ministerul Sănătăţii, am propus un buget mărit cu 5,7 miliarde de lei faţă de bugetul estimat pentru 2023, ajungând la 18,8 miliarde lei. Numărul mediu de salariaţi va continua să crească anul viitor, cu 1,6% faţă de anul precedent, depăşind cu peste 177.000 persoane nivelul din 2019. În realizarea bugetului am luat în calcul majorarea pensiilor de asigurări sociale cu 13,8% începând cu luna ianuarie 2024 şi acordarea pensiilor recalculate conform Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Subliniez obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară într-un mod prudent care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, tocmai de aceea la estimarea cheltuielilor am avut în vedere toate măsurile adoptate în ultimul timp, atât pe partea de venituri, cât şi pe partea de cheltuieli. Le găsiţi explicate în detaliu în Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2024-2026. Ce aş vrea să punctez este că oricât de încrezători am fi când vedem aceste date, toate speranţele noastre trebuie să se agaţe de reforme întreprinse în economie pentru a favoriza creşterea, o economică robustă, sprijinirea digitalizării, reforma regimului fiscal, cheltuieli publice mai eficiente prin îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor prevăzute în PNRR, prioritizare de investiţii şi control riguros al realizării acestora", a subliniat ministrul de resort.
Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, proiectele de lege privind bugetul de stat 2024 şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.
Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe o creştere economică de 3,4%, o inflaţie medie anuală de 6% şi un deficit de 5% din PIB, potrivit Strategiei Fiscal - Bugetare 2024 - 2026 publicate miercuri.
Produsul Intern Brut este estimat la 1.733 miliarde de lei preţuri curente, iar deficitul bugetar la 5% din PIB, în condiţiile unor venituri de peste 586 miliarde de lei şi ale unor cheltuieli de 673 miliarde de lei. Ponderea cheltuielilor totale în PIB este estimată la 38,8%, iar cea a veniturilor la 33,8% din PIB.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
MMSS: Proiectul de buget pentru anul 2024 prevede banii pentru mărirea pensiilor
REPER: Guvernul pune pe masă şi în acest an o propunere nerealistă de buget; Educaţia - abandonată
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin






