DNSC: Conturi de LinkedIn compromise într-o campanie de hacking
Mai mulţi utilizatori ai LinkedIn au fost victime în această săptămână într-o campanie de hacking ce conduce la blocarea conturilor din motive de securitate sau la furtul conturilor de către atacatori, a anunţat joi Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
Conform cercetătorilor de la Cyberint, hackerii par să utilizeze date de logare compromise sau brute-forcing pentru a obţine controlul unui număr mare de conturi de LinkedIn. În cazul conturilor cu parole slabe şi/sau fără autentificare prin doi paşi (2FA), în urma obţinerii accesului la cont, hackerii modifică adresa de email asociată cu una de la serviciul "rambler.ru" şi schimbă parola contului sau activează autentificarea 2FA pentru a îngreuna recuperarea conturilor.
"Unii utilizatori au fost presaţi să plătească o răscumpărare pentru a recăpăta controlul sau s-au confruntat cu ştergerea permanentă a conturilor lor", a menţionat un cercetător Cyberint.
În acest context, există indicii conform cărora LinkedIn se confruntă cu număr mare de cereri de sprijin de la utilizatorii care şi-au pierdut conturile, unii dintre aceşti indicând că nu primesc răspuns de la LinkedIn.
* O nouă versiune a Chrome repară 26 de vulnerabilităţi
Potrivit DNSC, pe 15 august 2023, Google a anunţat lansarea Chrome 116, prin care sunt reparate 26 de vulnerabilităţi. Dintre acestea, 21 au fost raportate de cercetători externi, iar opt dintre vulnerabilităţile raportate extern sunt de severitate ridicată.
Vulnerabilităţi notabile sunt CVE-2023-2312, de tip use-after-free şi specifică componentei Offline; CVE-2023-4349, de tip use-after-free pentru Device Trust Connectors; CVE-2023-4350, vulnerabilitate tip inappropiate implementation pentru Fullscreen; şi CVE-2023-4351, use-after-free pentru Network. Google nu a indicat dacă vulnerabilităţile sunt exploatate activ, menţionează DNSC.
Google a anunţat că, începând cu Chrome 116, va lansa patch-uri săptămânal pentru a se asigura că reparaţiile vulnerabilităţilor noi ajung la utilizatori mai repede.
* 16 vulnerabilităţi severe au fost descoperite în setul de dezvoltare software CODESYS V3
Un set de 16 vulnerabilităţi de mare severitate au fost dezvăluite în kitul de dezvoltare software CODESYS V3, aceste erori conducând la execuţia de cod de la distanţă şi, în anumite condiţii, la atacuri de tip denial of service (DoS).
Vulnerabilităţile, cunoscute sub numele de CoDe16 şi urmărite de la CVE-2022-47378 la CVE-2022-47393, au un scor CVSS de 8,8 (cu excepţia CVE-2022-47391, care are un scor CVSS de 7,5).
"Exploatarea vulnerabilităţilor descoperite, care afectează toate versiunile de CODESYS V3 anterioare versiunii 3.5.19.0, ar putea pune infrastructura de tehnologie operaţională (OT) în pericol de atac, cum ar fi execuţia de cod la distanţă (RCE) şi refuzul serviciului (DoS)", a declarat Vladimir Tokarev de la Microsoft Threat Intelligence Community într-un raport.
Vulnerabilităţile au fost abordate în aprilie 2023 când au fost lansate actualizări de securitate pentru remedierea lor.
* Monti ransomware lansează un nou criptor pentru Linux
Conform unei analize a Trend Micro, după o pauză de două luni, operatorii Monti ransomware şi-au reînceput activităţile maliţioase, concentrându-se pe instituţii din domeniul legal şi din sectoare guvernamentale şi lansând o nouă versiune a Monti pentru Linux, cu un nou criptor.
Noua variantă de ransomware utilizează o criptare AES-256-CTR prin evp_enc din librăria OpenSSL, în loc de Salsa20, implementat în varianta veche. De asemenea, noua versiune se bazează doar pe mărimea fişierului pentru a determina procentajul din fişierul de criptat.
Dezvoltatorii Monti au modificat textul Message of the Day, afişat atunci când un utilizator se loghează la un sistem de operare Linux, înlocuind mesajul cu o notă de răscumpărare.
* Knight ransomware utilizat într-o campanie de spam ce impersonează TripAdvisor
O campanie de spam în desfăşurare distribuie Knight ransomware într-un fişier ce impersonează reclamaţii TripAdvisor, sub forma unui ataşament .html numit "TripAdvisor-Complaint-[random].pdf.htm".
"Ataşamentul redirecţionează potenţiala victimă către o fereastră falsă de browser pentru TripAdvisor, unde este prezentată o reclamaţie pentru un restaurant şi se solicită utilizatorului să revizuiască reclamaţia. După ce utilizatorul apasă pe un buton "Read Complaint", un fişier excel numit "TripAdvisor_Complaint-Possible-Suspension.xll" este descărcat în sistem, conducând la executarea ransomware-ului", potrivit DNSC.
* Un nou backdoor utilizat în campania Barracuda ESG
CISA a publicat un nou avertisment ce detaliază un al treilea malware de tip backdoor, numit Whirlpool şi utilizat în atacurile împotriva dispozitivelor Barracuda Email Security Gateway (ESG).
Conform CISA, "Malware-ul ia două argumente (C2 IP şi port number) de la un modul pentru a stabili un reverse shell Transport Layer Security. Modulul ce transmite argumentele nu a fost disponibil pentru analiză".
În iunie 2023, Barracuda Network a anunţat că toţi utilizatorii Barracuda ESG pot primi dispozitive noi, în contextul campaniei sofisticate de spionaj cibernetic.
* O campanie de phishing cu coduri QR vizează mai multe organizaţii din SUA
Cercetătorii de la Cofense au observat o campanie de phising în cadrul căreia sunt utilizate coduri QR pentru a transmite email-uri maliţioase către utilizatori şi pentru a evita măsurile de securitate.
Campania vizează în special o organizaţie importantă din sectorul energiei din SUA, dar, pe lângă aceasta, sunt implicate şi companii din sectoarele de producţie, asigurări, tehnologie şi servicii financiare, precizează DNSC.
Cofense a indicat că atacul începe cu un email de phishing conform căruia utilizatorul trebuie să acţioneze pentru a actualiza setările contului de Microsoft 365 în 2-3 zile. Email-ul conţine ataşamente .png sau .pdf cu un cod QR pe care destinatarul trebuie să îl scaneze pentru a verifica contul de Microsof 365. În urma scanării codului QR, utilizatorul este redirecţionat către o pagină de phishing.
* Hackerii chinezi au atacat organizaţii din 17 naţiuni într-o campanie cibernetică de 3 ani
În perioada 2021-2023, hackeri afiliaţi cu Ministerul Securităţii de Stat din China au vizat o serie de organizaţii guvernamentale, de telecomunicaţii şi de cercetare din cel puţin 17 ţări diferite din Asia, Europa şi America de Nord.
Cercetătorii Insikt Group de la Recorded Future au atribuit setul de intruziuni unei grupări de stat naţional pe care o urmăreşte sub numele RedHotel, care se suprapune cu o grupare de criminalitate cibernetică monitorizată pe scară largă ca Aquatic Panda, Bronze University, Charcoal Typhoon, Earth Lusca, Red Scylla sau Red Dev 10.
DNSC precizează că gruparea a fost observată vizând şi alte sectoare, inclusiv sectoarele academic, aerospaţial şi mass-media. Atacatorii folosesc o reţea sofisticată de tulpini de malware şi alte instrumente, iar principalele obiective ale atacatorilor sunt culegerea de informaţii şi spionajul economic.
Într-o campanie de la sfârşitul anului 2022, RedHotel a folosit un certificat de semnare a codului furat aparţinând unei companii de jocuri de noroc din Taiwan pentru a semna un fişier DLL responsabil pentru încărcarea BRc4.
* Incident la Comisia Electorală Britanică, facilitat de o vulnerabilitate ProxyNotShell
La 8 august 2023, Comisia Electorală a Marii Britanii a anunţat că, începând cu august 2021, atacatorii au obţinut acces la serverele ce găzduiesc email-ul organizaţiei şi la copiile registrelor electorale, conţinând informaţii precum numele şi adresa tuturor persoanelor care au votat în Marea Britanie între 2014 şi 2022.
În acest context, Comisia Electorală a rulat un server Microsoft Exchange cu o aplicaţie Outlook Web expusă la internet, vulnerabilă la un exploit numit ProxyNotShell, ce implică vulnerabilităţile CVE-2022-41082 şi CVE-2022-41040. Acestea pot fi exploatate conjugat pentru a rula comenzi PowerShell pe un sistem vulnerabil şi a prelua controlul acestuia.
* Analiză a activităţii grupului Lapsus$
Grupul de criminalitate cibernetică Lapsus$ a căpătat notorietate pentru utilizarea unor tehnici simple, în special SIM swapping, pentru a compromite zeci de organizaţii, precum Microsoft, Cisco sau Okta, de la care atacatorii au furat date confidenţiale ce includ cod sursă, tehnologie proprietară sau documente despre clienţi, precizează DNSC.
Activităţile Lapsus$ s-au diminuat din septembrie 2022, în urma unor investigaţii de impunere a legii care au condus la arestări ale unor membri Lapsus$.
Conform unei analize a US Department of Homeland Security, Cyber Safety Review Board, "Lapsus$ a utilizat tehnici low-cost, bine cunoscute şi disponibile altor atacatori, relevând puncte slabe în infrastractura noastră cibernetică ce pot fi vulnerabile la atacuri viitoare."
În anumite cazuri, Lapsus$ realiza SIM swaps direct de la instrumentele de management al clienţilor ale furnizorilor de telecomunicaţii, în urma preluării unor conturi aparţinând angajaţilor şi contractorilor.
Pentru a obţine informaţii confidenţiale despre victime, atacatorii realizau cereri frauduloase de dezvăluire de urgenţă şi se bazau pe insiders pentru a obţine date de logare, pentru a permite cererile de autentificare multi-factor, sau pentru a obţine acces intern.
DNSC publică săptămânal cele mai importante ştiri din zona cybersecurity.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c