Burduja: Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti este genul de proiect de care România are nevoie, iar timpul lui a venit
Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti este genul de proiect de care România are nevoie şi el înseamnă energie verde, investiţie strategică, echilibrare de sistem, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.
"Se numeşte Tarniţa-Lăpuşteşti. Un proiect de decenii, care a fost adesea pomenit, încercat şi uitat prin sertare. Mi-am asumat să facem tot posibilul pentru a transforma acest vis în realitate. Despre ce este vorba, pe înţelesul tuturor? Două lacuri, unul sus, unul jos. Când există exces de producţie de energie electrică în sistemul naţional, apa va fi pompată în lacul de sus. Când sistemul va necesita o producţie adiţională de energie electrică, vom porni turbinele şi apa va trece din lacul de sus în cel de jos. O 'baterie naturală'. Este exact genul de proiect de care România are nevoie, iar timpul lui a venit. Energie verde, investiţie strategică, echilibrare de sistem. M-am consultat cu zeci de specialişti de la începutul mandatului - din Transelectrica, din companiile de sub autoritatea ministerului (SAPE, Hidroelectrica şi multe altele). Şi am stabilit să punem lucrurile în mişcare. Zis şi făcut. Astăzi SAPE a publicat anunţul prin care consultăm piaţa pentru a identifica cele mai bune soluţii de proiectare a acestui obiectiv", a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a subliniat că puterea instalată a hidrocentralei va putea fi până la 1 GW (patru turbine de câte 250MW fiecare) şi că "ideal ar fi" să se facă din fonduri europene.
"El nu se va face de azi pe mâine, dar se va face. Cu bani europeni - ideal din Fondul pentru Modernizare - şi investitori serioşi. Şi cu exploatarea tuturor studiilor pe care România le are cu privire la acest obiectiv, studii realizate în ultimele decenii, care trebuie aduse la zi. Fiecare participant la acest proces de consultare a pieţei poate prezenta până pe 8 august, ora 12:00, o ofertă neangajantă estimativă cât mai detaliată. Aşteptăm o participare cât mai largă", a mai notat Burduja pe reţeaua de socializare.
Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) a publicat vineri anunţul privind începerea procesului de consultare a pieţei în legătură cu proiectul Centralei Hidroenergetice cu Acumulare prin Pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, proces ce va dura până pe 8 august.
"Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA a iniţiat procesul de consultare a pieţei privind stabilirea valorii estimate, respectiv a preţului estimativ pentru fiecare fază de proiect solicitată, durata de realizare a celor două faze de proiect, documentele necesare a fi puse la dispoziţia prestatorului pentru realizarea celor două faze, identificarea prestatorilor care beneficiază de experienţa necesară pentru întocmirea documentaţiilor, pentru prestarea serviciilor de elaborare, studiu de fezabilitate în vederea stabilirii necesităţii şi oportunităţii realizării obiectivului de investiţii, identificarea scenariilor/opţiunilor tehnico-economice posibile şi selectarea unui număr limitat de scenarii/opţiuni fezabile pentru realizarea obiectivului de investiţii, a studiului de fezabilitate pentru analiza, fundamentarea şi propunerea a minimum două scenarii/opţiuni tehnico-economice diferite, cu recomandarea justificată şi documentată a scenariului/opţiunii tehnico-economice optime pentru realizarea obiectivului de investiţii şi a consultanţei oferite beneficiarului pe parcursul derulării procedurilor de achiziţie publică până la atribuirea contractului EPC", conform unui comunicat al Ministerului Energiei.
Potrivit sursei citate, oportunitatea şi necesitatea realizării proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare şi pompaj (CHEAP) Tarniţa - Lăpuşteşti se bazează pe următoarele avantaje şi funcţiuni asigurate pentru sistemul energetic naţional: creşterea gradului de siguranţă al SEN în contextul funcţionării în UCTE; transferul energiei electrice de la golul de sarcină la vârf; arbitrajul pieţei de energie electrică; rezerva de avarie de scurtă durată; rezerva de reglaj terţiar rapid şi rezerva de reglaj terţiar lent; reglajul frecvenţă-putere; furnizarea de rezervă reactivă şi reglarea tensiunii în SEN; schimbul prin interconexiune în cadrul UCTE; repunere în funcţiune SEN - black start capability, capacitatea de a restabili interconexiunile de reţea în cazul în care se produce o pană de curent; implementarea şi gestionarea SEN a surselor regenerabile intermitente de energie electrică asigurând condiţii optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4000 MW în centralele electrice eoliene.
"Studiul de fezabilitate va fi contractat pentru stabilirea soluţiilor de realizare a unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj cu o putere cuprinsă între 500 - 1.000 MW. Acesta va conţine soluţiile fezabile pentru construcţia centralei, analizele cost-beneficiu realizate pentru soluţiile prezentate, elaborate în condiţiile legislative şi tehnico economice existente, certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilităţilor, precum şi avize, acorduri şi studii specifice, după caz, în funcţie de specificul obiectivului de investiţii, inclusiv cel pentru racordarea la reţeaua de transport a energiei electrice şi avizul de mediu", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Producția de carne de porc și pasăre a crescut, în august; la ovine, caprine și bovine au fost consemnate scăderi (statistică)
Numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă (producția de carne - n.r.) au crescut la porcine și la păsări, în timp ce, în cazul bovinelor și al ovinelor și caprinelor au scăzut, în august 2026 față de aceeași perioadă din anul anterior, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potr
INS: Economia României a crescut cu 0,8%, în 2025 (date semidefinitive)
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2025, date semidefinitive, a fost de 1.929,930 miliarde lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,8% față de anul 2024, conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, PIB - &icir
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026; PIB a scăzut cu 0,6% în primul semestru
Produsul Intern Brut (PIB) al României a rămas nemodificat în trimestrul II din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce în primul semestru economia s-a contractat cu 0,6% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). C
Poșta Română își deschide vineri porțile pentru public, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza vineri, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea loc la sediul companiei din Calea Giulești nr. 6-8,
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, a anunțat Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, cei 129 de agenți economici care și-au anunțat p&ac
TikTok riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri, în urma anchetei în contextul alegerilor din 2024
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva TikTok în baza Digital Services Act (DSA), care riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, ceea ce înseamnă o sumă considerabilă, a declarat, joi, Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene
CNSLR Frăția a solicitat, la Bruxelles, măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective
Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - CNSLR-Frăția a solicitat măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective și aplicarea efectivă a obligațiilor legale în acest domeniu, în cadrul reuniunii Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) al Uniunii Europene, desfășurată marți și miercuri, la Bruxelles. '
Nazare: România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele și să contribuie la soluții
România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele, să contribuie la soluții și să transmită un mesaj clar de stabilitate și responsabilitate, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, care participă joi și vineri, la Luxemburg, la reuniunile Eurogrupului în format inclusiv și Consiliului Afaceri Eco
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni (studiu)
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni, iar 44% declară că nu le rămân bani la finalul lunii, potrivit unui studiu realizat în cadrul programului de educație financiară Banometru, ale cărui rezultate au fost prezentate joi. Conform cercetării, doar 40% dintre români au un plan financiar pentru anul următ
Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate
Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal
Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre
Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP
BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului
Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7
ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului
Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p
