Chiriac (CONAF): Remitenţele economice, efectul pozitiv al exodului capitalului uman
Românii plecaţi la muncă în străinătate sunt active financiare uriaşe pentru economie, prin acele sume consistente pe care le trimit rudelor rămase acasă, iar în ultimii trei ani, în România, au fost transferate remitenţe în valoare totală de 25,4 miliarde de dolari, potrivit preşedintei Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
Ea a subliniat că, în ultimii ani, între 3,5 şi 6 milioane de persoane au părăsit România, conform estimărilor.
"Paradoxal, economia românească a beneficiat totuşi de exodul capitalului său uman. Românii plecaţi la muncă în străinătate sunt active financiare uriaşe pentru economie, prin remitenţe, acele sume consistente pe care le trimit rudelor rămase acasă. În ultimii trei ani, în România au fost transferate remitenţe în valoare totală de 25,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale, sume care au susţinut consumul şi, implicit, moneda naţională", a precizat Cristina Chiriac, conform unui comunicat remis AGERPRES.
Ea a menţionat că, în 2021, aproape două treimi din sumele trimise acasă au venit din trei destinaţii ale românilor plecaţi la muncă: Spania, Italia şi Germania. Românii din Spania au trimis acasă 2 miliarde de dolari, cei din Italia 1,9 miliarde de dolari şi cei din Germania 1,79 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale. Din Marea Britanie au intrat în România încă 774 milioane de dolari, iar din Statele Unite 369 de milioane de dolari.
"Interesant este faptul că emigraţia românească din Italia şi din Spania, cea mai numeroasă, este în general mai slab calificată", precizează preşedinta CONAF.
Acesta a semnalat că Revolut a furnizat cea mai recentă statistică a banilor trimişi acasă prin sistemele sale de plăţi, care, care arată că doar prin platforma bancară digitală au intrat în ţară în primele şase luni ale anului 740 de milioane de euro. Revolut sesizează şi o tendinţă de creştere cu 12% a sumelor trimise acasă, faţă de primul semestru al anului trecut.
"Un client Revolut care utilizează aplicaţia financiară pentru transferuri internaţionale de bani a trimis, în medie, în România 1.757 de euro, în semestrul I 2023 (+3% faţă de semestru I 2022)", arată un comunicat al platformei digitale bancare.
Un alt efect al emigrării masive a românilor către alte state a fost intensificarea migraţiei către România, pentru a compensa lipsa de forţă de muncă necesară pe măsură ce ţara se dezvoltă.
"Sigur, migraţia a devenit o temă aproape obsesivă a scenei politice europene în ultimii ani. A fost argumentul incorect al politicienilor austrieci pentru blocarea integrării, meritate, a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, gest care a creat tensiuni artificiale în interiorul Uniunii. Recent obsesia migraţiei a prăbuşit guvernul olandez, după ce premierul conservator, Mark Rutte, nu a reuşit să impună coaliţiei cu care guverna o înăsprire a politicii sale privind refugiaţii. În spatele scenei politice europene se antrenează pe subiect partidele de extremă dreaptă, care vor să valorifice politic o temă mai uşor de gestionat mediatic decât provocările economiei. Un studiu recent descrie o amplificare a migraţiei şi în România, unde estimările indică o creştere a numărului de migranţi care au intrat în piaţa muncii din ţara noastră. Potrivit acestui studiu în România zece din o mie de locuitori sunt străini, proporţie ceva mai mică decât în Germania, dar superioară Suediei, de exemplu. Fenomenul acoperă însă o realitate economică, anume nevoia de braţe de muncă în domenii pentru care populaţia locală nu mai are interes să lucreze", a explicat Cristina Chiriac.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen şi egalităţii de şanse. CONAF a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă şi echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci şi pentru întregul mediu de business. CONAF are în componenţa sa două federaţii, nouă patronate, cinci asociaţii, 26 sucursale şi peste 3.700 de companii. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: PNRR nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-
ANM: Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, pe parcursul zilei de sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Municipiul București, pe întreg parcursul zilei. Conform prognozei de specialitate, sâmbătă, între orele 10:00 și 21:00, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort t
Bușoi: Investițiile realizate de Transgaz, pentru a crește gradul de interconectivitate, ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor
Investițiile realizate de Transgaz pentru a crește gradul de interconectivitate și pentru a avea mai multe opțiuni în regiune și în Uniunea Europeană ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor unui sector energetic aflat în continuă dinamică, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie
Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea A
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori; restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor a ajustat schema de ajutor de stat acordat transportatorilor pentru motorină, astfel încât aceasta să fie corelată cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr. 162/2026, a anunțat, vineri, instituția. Proiectul privind ajustarea schemei a fost adoptat joi în ședința de Guvern. Potrivit M
Cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna iulie, a fost înregistrat în România
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datel
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și până la 6,30% pentru cele
ANPC: Amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 31 august - 4 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 826 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la 1.322 de operatori economici la nivel național, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranț
Două premii de 76.692 de lei s-au câștigat la Loto 5/40 și un premiu de 75.752 de lei, la Noroc
Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro și pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română. Și la tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletu
Curtea de Conturi: Competențele dobândite de liceeni, insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor
Competențele dobândite de elevi în învățământul liceal sunt insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor, în condițiile în care politicile curriculare sunt elaborate și actualizate fără o integrare sistematică a cerințelor pieței muncii, relevă un audit al Curții de Conturi. 'Învățământul preuniver








