Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: Digitalizarea trebuie să însemne simplificare pentru a fi un succes
Digitalizarea trebuie să însemne simplificare pentru a fi un succes, dar dacă nu reuşim în interiorul instituţiilor să revedem procedurile mi-e teamă să nu birocratizăm digitalizarea, a declarat, joi, la conferinţa de lansare a celei de-a 21-a ediţii a volumului "Carta Albă a IMM-urilor din România", ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea.
"Încercăm să găsim o soluţie, astfel încât banii să fie cheltuiţi anul acesta şi o să încercăm să aducem în partea de scale up întreprinderilor mici şi mijlocii pe programe care au avut deja succes în România, cum sunt acestea de garantare, contragarantare. Încercăm să venim cu o primă de capital către companiile care deja au proiecte în dezvoltare, proiecte mature, pentru a avea un efect imediat în piaţă, a vă putea susţine. Poate că, dacă ne uităm la numărul de zile necesare pentru a obţine o autorizaţie, vedem că nu s-a schimbat ceva dramatic în România. Părerea mea este că celelalte probleme au devenit mult mai presante şi atunci ne reîntoarcem la digitalizare. Digitalizarea trebuie să însemne simplificare pentru a fi un succes. Dacă nu reuşim, în interiorul instituţiilor, să revedem procedurile pentru a le simplifica, digitalizarea nu va fi un succes şi mi-e teamă să nu birocratizăm digitalizarea. E un lucru pe care nu mi l-aş dori: să avem şi mai multe etape de trecut, chiar dacă vor fi într-un format digital. Simplificare va fi reţeta succesului digitalizării în România şi este lucrul pe care eu cel puţin mi l-am propus să îl fac în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului", a susţinut Oprea.
În viziunea demnitarului, oricare criză naşte oportunităţi, iar parteneriatul dintre stat şi privat reprezintă cuvântul-cheie.
"Din punctul meu de vedere, cred că provocarea pe care trebuie să o avem împreună este cum facem să creştem întreprinderile mici şi mijlocii din România pentru a deveni mai puternice, mai reziliente într-o economie încercată. Oricare criză naşte şi o oportunitate întotdeauna şi aici ar trebui ca împreună să ştim să primim acele oportunităţi create pentru a dezvolta mediul de afaceri din România, în special întreprinderile mici şi mijlocii. Parteneriat este cuvântul-cheie, este lucrul care ar trebui să definească oricare dintre interacţiunile noastre. Dialog consecvent, constant, nu dezbatere, pentru că acolo cineva trebuie să piardă şi nimănui nu-i place să piardă, mai ales dumneavoastră, mediul de afaceri. Dacă vrem într-adevăr ca mediul de afaceri să răspundă nevoilor societăţii, şi statul, şi Executivul trebuie să fie un partener real şi atunci când semnează un contract, să-şi respecte cuvântul şi să facă plăţile la momentul oportun, aşa cum scrie în contract", a afirmat ministrul de resort.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR) a organizat, joi, conferinţa de lansare a celei de-a 21-a ediţii a volumului "Carta Albă a IMM-urilor din România", cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BNR: Creditele neperformante ale companiilor au urcat la 5,6%, în martie 2026
Calitatea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare s-a deteriorat, rata creditelor neperformante (NPL) urcând la 5,6% în martie 2026, cu 1,2 puncte procentuale mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pe segmentul populației aceasta s-a îmbunătățit, arată Raportul asupra stabilității financiare publicat l
BNR: Riscurile la adresa stabilității financiare se mențin ridicate, pe fondul dezechilibrelor interne și al tensiunilor geopolitice
Riscurile la adresa stabilității financiare se mențin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, pe fondul persistenței dezechilibrelor și vulnerabilităților interne, precum și al amplificării tensiunilor geopolitice la nivel global, potrivit Raportului asupra stabilității financiare din iunie 2026, publicat luni de Banca Națională a Români
Transformările din industria auto impun reevaluarea politicilor de prețuri de transfer (opinie)
Tranziția către vehicule electrice, volatilitatea costurilor și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare impun reevaluarea periodică a politicilor de prețuri de transfer și a modului în care sunt distribuite funcțiile, riscurile și profiturile în cadrul grupurilor multinaționale, potrivit unui material de opinie publicat de Deloitte România.
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni peste 1,575 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 1,575 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 463,3 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 106 luni, la un randament mediu de 6,65% pe an.
Dăianu: Nu modelul de creștere este vinovat pentru dezechilibre, ci erorile de politici macroeconomice și calitatea instituțiilor
Dezechilibrele macroeconomice ale României sunt cauzate de erori de politici macroeconomice și de slăbiciunea instituțiilor, nu de modelul de creștere economică, iar aderarea la zona euro nu este posibilă atât timp cât România înregistrează deficite mari, afirmă președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-un material de op
Sindicaliști feroviari, despre măsura de colectare a sesizărilor online: Investițiile au fost amânate ani la rând, iar subfinanțarea a devenit o constantă
Problemele din sistemul feroviar sunt cauzate de lipsa investițiilor și de subfinanțarea cronică, nu de activitatea salariaților, iar realitatea căii ferate nu poate fi înțeleasă doar prin sesizările transmise online de călători, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane. Luni, ministrul interimar al
Bulgaria și România, țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale în luna mai
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut atât în zona euro cât și în Uniunea Europeană (UE) în luna mai, însă România se numără printre statele membre cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale în ritm anual, arată datele publicate luni de Eurostat. Conform acestor date,
Loteria Română: A fost câștigat premiul de categoria I de 4,074 milioane de lei la tragerea Noroc de duminică
Premiul de categoria I în valoare de 4,074 milioane de lei la tragerea Noroc de duminică a fost câștigat, a anunțat, luni, Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Covasna. Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică
România a avut cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna mai
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna mai, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datele publicate luni de Eurostat. Conform oficiului european, vânzările cu amănuntul au crescut cu 1,6% în zona eur
Digitalizarea fiscală ar putea extinde controalele în zona salarizării (analiză)
Companiile ar trebui să acorde o atenție sporită proceselor de salarizare, în condițiile în care digitalizarea fiscală ar putea extinde cerințele de raportare și verificare și în această zonă, potrivit unei analize realizate de EY România. 'După SAF-T, e-Factura și e-Transport, companiile ar trebui să privească mai atent zona de sal
Petrescu: Listarea Electrica, un exemplu despre ce poate însemna o piață de capital funcțională pentru economia reală
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piață de capital funcțională pentru economia reală și când statul, piața și reglementatorii lucrează în aceeași direcție, bursa poate deveni o formă de modernizare economică, consideră președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. &
Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut la 5,2 miliarde euro în primul semestru (analiză)
Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat, în primul semestru al acestui an, 162 de tranzacții anunțate, cu o valoare de 5,2 miliarde de euro, în creștere cu 89% față de primul semestru din 2025, potrivit unei analize realizate de PwC România. Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, numărul tranzacțiilor a spori
Volumul tranzacțiilor cu apartamente din București s-a diminuat cu 1,7%, în primul semestru (analiză)
Tranzacțiile cu apartamente din București au scăzut cu 1,7%, în primele șase luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, cu un al doilea trimestru care a adus o revigorare vizibilă a cererii, relevă o analiză de piață, publicată luni. Conform datelor centralizate de Crosspoint Real Estate, Asociat Internațional al Savills în Româ
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul (ministru)
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de Ministerul Transporturilor, informațiile urmând să fie centralizate timp de cel puțin două săptămâni pentru identificarea principalelor disfuncționalități și stabilirea măsurilor necesare, a anunțat, luni, ministrul interimar al T
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi de până la 7,15% neimpozabile
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titluri de stat cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,25%, 6,75% și, respectiv 7,15%, conform unui comunicat al instituției. Emisiunea se derulează în perioada 6 iulie - 7 august 2026. Titlurile de stat au v






