Inspecţia Muncii a depistat, în domeniul construcţiilor, 259 de persoane ce prestau muncă nedeclarată
Inspecţia Muncii a derulat, în perioada 8-15 iunie 2023, o campanie naţională de control în domeniul construcţiilor, în timpul căreia au fost depistate 259 de persoane ce prestau muncă nedeclarată şi au fost aplicate amenzi totale de 5,38 milioane lei, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Campania a vizat acţiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor, precum şi pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă (timp de muncă şi de odihnă, salarizare).

"În cadrul acţiunilor de control, inspectorii de muncă au verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la: angajarea personalului, timpul de muncă şi timpul de odihnă, repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), precum şi garantarea în plată a salariului minim aplicabil în construcţii. Au fost efectuate 1.484 de controale, în urma cărora 150 de angajatori au fost sancţionaţi pentru utilizarea muncii nedeclarate şi subdeclarate, dintre care 5 pentru utilizarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 -18 ani. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 5.381.200 de lei, din care 4.890.000 de lei pentru muncă nedeclarată, 10.000 de lei pentru muncă subdeclarată şi 481.200 de lei pentru alte încălcări ale legislaţiei muncii. În total, pentru toate neconformităţile depistate, au fost dispuse 1.524 de măsuri obligatorii de intrare în legalitate, cu termene precise de îndeplinire. Domeniul construcţiilor va fi monitorizat în permanenţă având în vedere ponderea mare pe care acesta îl deţine în cadrul activităţilor economice şi incidenţa mare a situaţiilor de nerespectare a legislaţiei muncii, atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, pe care inspectorii de muncă le depistează cu ocazia controalelor determinate de campanii sau ca urmare a sesizărilor primite", a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.


Potrivit comunicatului, obiectivele campaniei au fost: identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor, a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, inclusiv încheierea de contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, înregistrarea în REVISAL şi transmiterea contractelor către inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul îşi are sediul social; identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor şi a tinerilor; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă; diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor, a prevederilor legale menţionate; eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale corespunzătoare.
AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Inspecţia Muncii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci
Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA
Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie
Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali
CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo
UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice
Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb
Fermierii pot depune cereri de sprijin pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă în 2025
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență în vederea compensării pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), &i
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a șase companii spaniole de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania franceză Airbus Atlantic intenționează să preia șase companii din Spania, furnizori de piese componente pentru fuzelaje și aripi de aeronave, potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Astfel, Airbus Atlantic S.A.S. va prelua companiile Mecanizaciones Aeronauticas S.A.,
Construcțiile au generat aproape întreaga creștere economică a României în 2025; economia e vulnerabilă (analiză)
Sectorul construcțiilor a contribuit cu 0,7 puncte procentuale la creșterea economică de 0,8% înregistrată de România în 2025, în timp ce industria nu a avut nicio contribuție, iar consumul populației a avansat modest, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Anul 2025 a fost avertismentul pe care nu l-am luat &i
Nazare: România este determinată să rămână pe traiectoria de reducere a deficitului bugetar
România este determinată să își respecte angajamentele privind reducerea deficitului bugetar și să continue procesul de consolidare fiscală, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, comisarului european pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei discuții informale desfășurate vineri, la Luxemburg.
Producția de carne de porc și pasăre a crescut, în august; la ovine, caprine și bovine au fost consemnate scăderi (statistică)
Numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă (producția de carne - n.r.) au crescut la porcine și la păsări, în timp ce, în cazul bovinelor și al ovinelor și caprinelor au scăzut, în august 2026 față de aceeași perioadă din anul anterior, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potr
INS: Economia României a crescut cu 0,8%, în 2025 (date semidefinitive)
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2025, date semidefinitive, a fost de 1.929,930 miliarde lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,8% față de anul 2024, conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, PIB - &icir
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026; PIB a scăzut cu 0,6% în primul semestru
Produsul Intern Brut (PIB) al României a rămas nemodificat în trimestrul II din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce în primul semestru economia s-a contractat cu 0,6% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). C
Poșta Română își deschide vineri porțile pentru public, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza vineri, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea loc la sediul companiei din Calea Giulești nr. 6-8,




