Trei grupuri de investitori instituţionali români, acord pentru achiziţionarea de acţiuni Hidroelectrica în valoare de 2, 24 miliarde lei
Trei grupuri de investitori instituţionali români au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul ofertei publice de vânzare a acţiunilor Hidroelectrica şi au încheiat un acord de investiţii cu societatea şi Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar vânzător, aceştia angajându-se să achiziţioneze în total 2,24 miliarde lei în acţiuni la preţul final de ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale.
Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul pentru oferta publică iniţială derulată de Fondul Proprietatea, un fond de investiţii alternativ administrat de Franklin Templeton International Services, în legătură cu acţiunile ordinare existente ale societăţii şi totodată începutul perioadei de Ofertă. Societatea va depune cerere pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.
Intervalul orientativ al preţului de ofertă a fost stabilit între 94 lei şi 112 lei pe acţiune oferită, ceea ce corespunde unei capitalizări de piaţă de la 42,3 miliarde de lei până la 50,4 miliarde de lei (de la 8,5 miliarde de euro până la 10,2 miliarde de euro).
Nivelul anticipat al ofertei, incluzând orice opţiune de supra-alocare este de până la 89.708.177 Acţiuni Oferite ce urmează a fi vândute de Fondul Proprietatea, reprezentând până la întreaga sa participaţie de 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica.
"Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei şi nu va beneficia în vreun fel de fondurile obţinute ca urmare a desfăşurării Ofertei. Trei grupuri de investitori instituţionali români ('Investitorii Principali') au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei şi au încheiat un acord de investiţii cu societatea şi acţionarul vânzător. Investitorii principali s-au angajat să achiziţioneze în total 2,24 miliarde lei în acţiuni la Preţul Final de Ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale", se spune în comunicat.
Oferta publică iniţială va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail şi instituţionali din România, precum şi într-o ofertă adresată investitorilor instituţionali internaţionali eligibili. Se preconizează ca perioada de ofertă să înceapă pe 23 iunie 2023 şi este de aşteptat să se încheie cel târziu pe 4 iulie 2023 la ora 12 (ora locală). Preţul de ofertă şi numărul exact de acţiuni oferite spre vânzare vor fi determinate în urma procesului de book building din cadrul perioadei de ofertă şi se estimează să fie anunţate pe sau în jurul datei de 5 iulie 2023.
De asemenea, se estimează ca decontarea să aibă loc pe sau în jurul datei de 10 iulie 2023 iar admiterea şi începerea tranzacţionării pe BVB se preconizează ca să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023.
Investitorii de retail au dreptul la un discount de 3% din preţul de ofertă pentru acele ordine de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale perioadei de ofertă. Acţiunile oferite pentru care s-a subscris în cadrul tranşei de retail începând cu a şasea zi lucrătoare a perioadei de ofertă vor fi vândute investitorilor de retail la preţul de ofertă.
Investitorii de retail pot subscrie în unităţile Băncii Comerciale Române, BRD - Groupe Societe Generale, BT Capital Partners, Băncii Transilvania, Swiss Capital şi ale participanţilor eligibili ce se regăsesc pe lista publicată pe site-ul BVB.
În comunicat se menţionează că, imediat după admitere, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET al BVB.
Acţionarul vânzător a acordat coordonatorilor globali comuni o opţiune (Opţiunea de Supra-Alocare), reprezentând până la 15% din acţiunile oferite, ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile calendaristice de la admitere.
Hidroelectrica şi Fondul vor fi supuşi unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 180 zile de la data admiterii, iar acţionarul majoritar al societăţii va fi supus unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 12 luni de la data admiterii, sub rezerva anumitor excepţii prevăzute în Prospect.
"Suntem încântaţi de interesul puternic venit până acum din partea investitorilor şi de feedback-ul pozitiv din partea acestora faţă de evoluţia companiei. În calitate de lider în producţia de energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% de energie regenerabilă, un istoric solid de creştere şi o strategie clară axată pe eficienţă operaţională, diversificarea afacerii şi asigurarea rentabilităţii capitalului, considerăm că Hidroelectrica reprezintă o ofertă foarte atractivă atât pentru investitorii români, cât şi pentru cei internaţionali. Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim, în perioada următoare, cu potenţialii investitori, şi să le împărtăşim planurile de valorificare a oportunităţilor deosebite pe care le întrezărim pe piaţa locală, pe măsură ce România continuă procesul de tranziţie energetică", a declarat Bogdan Badea, director executiv al Hidroelectrica.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce priveşte cantitatea de energie produsă şi un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Grupul deţine şi operează 182 de hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt sucursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producţie totală instalată a activelor hidroenergetice ale societăţii este împărţită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei şi staţii de pompare.
Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea. Între 2018 şi 2022, societatea a avut o cotă de piaţă de aproximativ 29%, în ceea ce priveşte energia totală generată şi livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei).
Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 şi de 15 TWh în 2020 (toate cantităţile reprezentând producţia brută). Producţia din 2022 reflectă condiţiile hidrologice mai puţin favorabile din cauza secetei severe.
Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe pieţele de energie electrică angro şi cu amănuntul din România. Cota de piaţă a Societăţii în ceea ce priveşte energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, conform ANRE. Numărul de clienţi de retail a crescut de la 2.465 în 2020, la peste 482.000 în 2022. În 2022, societatea a furnizat aproximativ 3,7 TWh energie electrică clienţilor finali, potrivit ANRE.
În anii încheiaţi la 31 decembrie 2022, 2021 şi 2020, Hidroelectrica a generat venituri consolidate în valoare de 9,452 miliarde de lei, 6,489 miliarde de lei şi, respectiv, 3,841 miliarde de lei. În aceeaşi perioadă, compania a raportat profituri anuale în valoare de 4,464 miliarde de lei, 3,116 miliarde de lei şi, respectiv, 1,558 miliarde de lei.
În primul trimestru din 2023, societatea a obţinut venituri consolidate de 3,272 miliarde de lei, ce au fost generate de creşterea cantităţii totale de energie vândută (4,8 TWh în primul trimestru din 2023) pe toate pieţele, incluzând pieţele angro, cu amănuntul şi de echilibrare Acest lucru a condus la obţinerea unei valori totale a EBITDA ajustat de 2,184 miliarde de lei şi a unei valori a profitului aferent perioadei de 1,723 miliarde de lei în primul trimestru din 2023, comparativ cu o valoare totală a EBITDA ajustat de 1,702 miliarde de lei şi a unei valori a profitului aferent perioadei de 1,287 miliarde de lei în primul trimestru din 2022.
Imediat anterior Ofertei Publice Iniţiale, acţiunile societăţii erau deţinute de Ministerul Energiei (80,06%) şi de Fondul Proprietatea (19,94%). Fondul Proprietatea a deţinut o participaţie minoritară în Hidroelectrica încă de la înfiinţare, în 2005. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
