Niculescu (ANRE): Numărul prosumatorilor este în continuă creştere; la finele lunii aprilie erau 63.162 prosumatori
Numărul prosumatorilor este în continuă creştere, la finele lunii aprilie 2023 fiind înregistraţi 63.162 prosumatori, care deţineau o capacitate de producţie de energie din surse regenerabile de 753 MW putere instalată, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu.
"Aşa cum am afirmat recent, numărul prosumatorilor este într-o continuă creştere. Având în vedere analiza celor mai recente date monitorizate cu privire la situaţia prosumatorilor racordaţi la reţelele electrice de distribuţie, conform raportărilor primite de la operatorii de distribuţie, constatăm o creştere accentuată a numărului acestora şi a puterii instalate, astfel că, la data de 30 aprilie 2023, erau înregistraţi un număr de 63.162 prosumatori, deţinători ai unei capacităţi de producere E-SRE de 753 MW putere instalată totală", a explicat Niculescu.
El a subliniat că, faţă de data de 31 decembrie 2022, când erau înregistraţi 40.171 prosumatori, deţinători ai unei capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de 417 MW putere instalată totală, în ultimele 4 luni, se remarcă o creştere a numărului de prosumatori cu 22.991, precum şi o creştere cu 336 MW a puterii instalate totale.
Sursa: ANRE
Sursa: ANRE
Conform datelor furnizate de ANRE, la solicitarea AGERPRES, la Delgaz Grid erau înregistraţi 8.616 prosumatori, puterea instalată fiind de 97.285 kW, la Distribuţie Energie Oltenia - 11.246 prosumatori şi o putere instalată de 128.874 kW, la E-Distribuţie Muntenia - 8.744 prosumatori şi o putere instalată de 105.1198 kW, la E-Distribuţie Banat- 7.836 prosumatori şi o putere totală instalată de 92.634 kW, la E-Distribuţie Dobrogea -4.250 prosumatori şi o putere instaalată de 49.290 kW, OMV Petrom - 15 prosumatori şi o putere instalată de 480 kW, SDEE Muntenia Nord - 5.702 prosumatori şi o putere instalată de 72.402 kW, la SDEE Transilvania 7.384 prosumatori şi o putere instalată de 90.020 kW şi la SDEE Transilvania Sud - 9.369 prosumatori şi o putere instalată de 116.630 kW.
"Având în vedere evoluţia numărului de prosumatori în anul 2022 şi primul trimestru al anului 2023, se constată o creştere cu aproximativ 47.000 a numărului de prosumatori în ultimele 12 luni (aprilie 2022 - aprilie 2023), respectiv o creştere a puterii instalate de către prosumatori cu peste 600 MW în ultimele 12 luni. Conform analizelor ANRE, 88% din prosumatori sunt persoane fizice şi totalizează o putere instalată de 364 MW, iar 12% din numărul de prosumatori sunt persoane juridice şi totalizează o putere instalată de 388 MW", precizează ANRE.
Pentru anul 2023, având în vedere modificările aduse cadrului de reglementare în vederea accelerării conectării la reţea a prosumatorilor dar şi a programelor de susţinere guvernamentale privind promovarea producerii de energie electrică din surse regenerabile de către prosumatori, şi în funcţie de trendul crescător identificat începând cu anul 2022, ANRE prognozează un număr de peste 100.000 de prosumatori. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
