Comisia Europeană a rambursat României peste 202 milioane de euro, plăţi aferente proiectelor finanţate prin FEADR
Comisia Europeană a rambursat oficial României, la începutul lunii iunie, 202,7 milioane de euro (202.746.466,89 euro), fondurile europene fiind transferate în conturile statului român în data de 6 iunie 2023.
Potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, suma reprezintă contravaloarea plăţilor acordate prin intermediul AFIR în primul trimestru al acestui an către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală.
Conform informării primite de la Banca Naţională a României (BNR), fondurile europene au fost transferate în conturile statului român în data de 6 iunie 2023 şi reprezintă rambursări provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cuantum de 192,6 milioane de euro (192.569.490,8 euro) şi din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) în valoare de 10,2 milioane de euro (10.176.976,09 euro), precizează AFIR.
"Rambursarea cheltuielilor efectuate de către noi reflectă conformitatea acestora şi, mai ales, faptul că AFIR gestionează implementarea şi plata proiectelor cu finanţare europeană în deplină concordanţă cu cerinţele regulamentelor europene. Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat tării noastre fonduri europene în valoare de 7,85 miliarde de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural finanţate de AFIR", a declarat George Chiriţă, directorul general al AFIR.
Sumele solicitate prin declaraţia de cheltuieli aferentă primului trimestru din acest an în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2023 şi rambursate de către Comisia Europeană sunt aferente plăţilor efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, cât şi plăţilor compensatorii pentru măsurile de mediu şi climă delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA). AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Copac căzut pe linia de contact între Stânceni și Lunca Bradului; circulația feroviară, afectată temporar
Circulația feroviară este afectată temporar, duminică seara, între stațiile Toplița și Răstolița, după ce un copac a căzut pe linia de contact și a luat foc, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, incidentul s-a produs începând cu ora 18:00, pe intervalul CF Stânceni - Lun
ASF vrea să sprijine introducerea unor cursuri de FinTech și finanțe digitale în curricula universitară (raport)
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenționează să dezvolte, în colaborare cu mediul academic, proiecte comune de cercetare și să sprijine actualizarea curriculei pentru introducerea unor cursuri de FinTech, finanțe sustenabile și digitale, potrivit Strategiei privind inovația financiară 2026-2028. 'Componenta urmărește valorificarea datel
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 246,8 miliarde de lei, la finalul lunii iulie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 246,8 miliarde de lei, la finalul lunii iulie din 2026, în creștere cu 39% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
PADROM: Numărul locuințelor asigurate obligatoriu a crescut cu 9,39% în ritm anual în iulie
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în iulie 2026 cu 9,39%, ajungând la aproximativ 2,5 milioane, comparativ cu 2,3 milioane de polițe PAD active la sfârșitul lunii iulie 2025, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM), societatea care emite acest tip de asigurări.
Bursa de la București a pierdut săptămâna trecută 4,74 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 4,74 miliarde de lei la capitalizare (-0,66%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu peste 336,36 milioane de lei (+74,6%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 713,09 miliarde de lei, în p
Report de peste 853.600 de euro, la Loto 6/49, și de peste 862.300 de euro, la Noroc
Un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, la tragerea de duminică, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus
Pîslaru: PNRR nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-
ANM: Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, pe parcursul zilei de sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Municipiul București, pe întreg parcursul zilei. Conform prognozei de specialitate, sâmbătă, între orele 10:00 și 21:00, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort t
Bușoi: Investițiile realizate de Transgaz, pentru a crește gradul de interconectivitate, ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor
Investițiile realizate de Transgaz pentru a crește gradul de interconectivitate și pentru a avea mai multe opțiuni în regiune și în Uniunea Europeană ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor unui sector energetic aflat în continuă dinamică, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie
Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea A
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit







